Granada, impresii de calatorie

Un plagiat reusit al Paradisului

La sol, temperatura e tinuta in frau doar de aerul umezit cu fantini arteziene, cate doua-trei intr-o singura piata, de magazinele si restaurantele cu aer conditionat si de bisericile si edificiile publice cu ziduri groase, racoroase. La cativa kilometri distanta, vizibil in toata maretia sa, un munte puncteaza o altitudine de trei mii patru sute de metri si are varful plin de zapada, una permanenta, miraculoasa in acest punct geografic in preajma caruia se afla localitatea unde s-a inregistrat cea mai mare temperatura din Europa, peste 50 de grade.

Suntem in Granada, ultimul bastion maur. Orasul in sine este interesant si spectaculos, cu un specific local bine conturat, cu monumente si edificii, localitate prin excelenta romantica. Dar, cu toata faima sa, este pus in umbra de palatul de pe munte, Alhambra, resedinta araba, si gradina sa, Generalife, un plagiat in intentie al gradinii paradisului, unul reusit.

Gradina a fost construita dupa modele persane, adoptand insa filosofia araba a oazei. Totul este dominat de apa, in cisterne, fantini si havuzuri, concentrat spre interior, decupat, extras din lumea exterioara precum Paradisul dintre lucrurile muritoare si oazele din desert. Fiecare planta era pusa pe radacini numai dupa ce primea aprobarea expresa a emirului, parfumul fiind principala arta a gradinii orientale. Pasagiile racoroase, bogatia de fantani si bazine, perdele de apa printre flori de portocal, trandafir si esente orientale, nu fac decat sa puna in scena mirosul acestora. Dotate cu un pavilion propriu, gradinile Generalife au cunoscut mari transformari in timp, ca si curtea Alhambrei au fost naruite si lasate ruinii, au inspirat poeti si scriitori romantici, s-au ridicat din propria uscaciune, s-au deschis spre exterior cu ferestre largi, au fost replantate si restaurate, si au devenit demne de faima pe care niciodata nu au pierdut-o.

Alhambra, ca si gradinile sale, a fost indragita si urata in acelasi timp. Dupa cucerirea de catre catolici, Carol Quintul a fost singurul care a intentionat sa locuiasca aici, construind un palat greoi, masiv, in stilul Renasterii italiene, dizarmonios incadrat cu arhitectura fragila, dantelata a constructiilor arabe. Chiar si regele care a iubit Alhambra (inainte de a se indragosti de Madrid) a distrus mica cetate, daramand intrarea in palatul Judecatii, precum si o treime din apartamente si pastrand doar putine din sali. Alti regi, care au iubit-o mai putin si i-au uitat mai greu trecutul arab, au crestinat-o ridicand o manastire sprijinita pe o parte din zidurile vechii moschei. Dar multi au distrus-o, la acest proces participand chiar si Napoleon in scurta sa trecere prin Spania. Cladirile pe care turistii le viziteaza acum, cu partile lor de palate, cu strazi populate doar in centrul cetatii, buticuri si hoteluri in ziua de azi, ca si vechea manastire, toate sunt recreatii moderne, restaurari istorice, valoroase prin ele insele, vechi din secolul 19 – dar cu numeroase elemente de secol 15. In ciuda tuturor, peretii intregului palat arab au ramas inlantuiti cu un registru arhitectural unde, la nesfarsit, o inscriptie araba se repeta in scriere kufi si demotica, o inscriptie eretica: Alahu Ekhber – Alah este invingator. O mie patru sute de turisti pe zi calca pe urmele regilor si degusta marile performante ingineresti si estetice ale numerosilor ei creatori.

One thought on “Granada, impresii de calatorie”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.