Ce scapa demonologiei demografiei

O familie face 4 copii care supravietuiesc si lasa, la randul lor, urmasi. Casatorindu-se la 16 ani, fetele, si la 18 ani, baietii, acea familie poate avea cei 4 copii supravietuitori la varsta de 20 de ani. Pe un asemenea flux demografic (complet plauzibil daca ne gandim ca pana la primul razboi mondial in Romania erau numeroase familiile cu 10-12 copii nascuti), la fiecare ciclu demografic (20 de ani) se realizeaza o crestere cu 300% a populatiei.

La 1700 o comunitate avea 8000 de oameni, toti, presupus, de dragul calcului si de dragul lor, activi sexual. In 1720 avem pe cei 8000, plus 4×4.000=16.000 de copii, ajunsi si acestia activi sexual (4.000 reprezentand numarul de familii intemeiate de cei 8.000 de copii din propozitia precedenta). Total 24.000. Chiar daca luam o speranta de viata foarte redusa, sa zicem 40 de ani ca sa ne iasa noua cifrele, in 1740 populatia ajunge la 32.000 de nepoti, plus 16.000 de parinti ai acestora, un total de 50.000, plus 8000 de bunici = 55.000.

La 1760 avem 110.000 de oameni, dintre care 64.000 de stranepoti, 32.000 de nepoti si 16.000 de copii ai generatiei de start. In 1780 cifrele duc spre 128.000 de stra-stranepoti, 64.000 de stranepoti si 32.000 de nepoti, total 220.000. Un barbat din prima generatie, singurul supravietuitor sa spunem pana la varsta de 100 de ani, vede, in 1800, cum din populatia initiala s-a ajuns la 250.000 de oameni din generatia VI, 130.000 din generatia V si 64 de oameni din generatia IV. De la 8.000 de oameni, intr-un secol, s-a ajuns la 450.000.

O modelare pentru urmatorul secol duce la rezultate si mai radicale. La 1820 populatia ajunge la 510 mii de copii si tineri, 250 mii de adulti si 130 mii de oameni de varsta a doua. La 1840 explozia demografica trece in forta de milion, numai numarul copiilor (generatia VIII) fiind de un milion. La 1860, pe acelasi model, ajungem la 2 milioane de persoane in generatia IX, iar in 1880 generatia X duce numarul “oamenilor noi” la 4 milioane. In sfarsit, dupa 2 secole, la 1900, pastrand modelul neschimbat, numarul total al populatiei este de 14 milioane, dintre care 8 milioane nou nascuti (generatia XI), 4 milioane din generatia X si 2 milioane din generatia IX.

Intamplator sau nu, numarul de 14 milioane pare sa corespunda cu cel al populatiei romanesti la 1900.

Sigur, numai intr-un model matematic putem obtine in 2 secole un asemenea spor demografic. Pentru ca mi se poate reprosa ca n-am tinut cont de molime, de razboaie, ca am facut erori de calcul si ca, in genere, evolutia umana nu se face pe modelul bobului de orez din legenda jocului de sah.

Totusi, la 1700 se stabilizase stepa si disparusera incursiunile nogailor din Crimeea, care exercitau, traditional, o mare presiune negativa asupra sporului demografic, incursiunile lor soldandu-se cu rapiri, crime si, indirect, foamete. Ocupatia otomana exrecita la randul ei o presiune constanta, dar tot mai monetarizata, implicand in general resurse de lux si din ce in ce mai putin comoditati care puteau influenta demografia si populatia insasi. Razboaiele care sa implice forta militara romaneasca disparusera si ele dupa Mihai Viteazu si principalii sai urmasi, instaurarea regimurilor fanariote fiind in corespondenta chiar cu desfiintarea oricarei forme militare organizate, cu exceptia micilor garzi de armasi (populate cu mercenari din Balcani) si a trupelor neregulate de graniceri, de fapt tarani carora li se permitea sa poarte un armament rudimentar.

Studii amanuntite despre demografia perioadelor vechi sunt putine si au o circulatie restransa de faptul ca ele pot avea semnificatii politice in conditiitle statelor etnice care domina inca harta Europei. Cifrele din ele sunt infrumusetate sau uratite pentru a demonstra o idee nationala sau o alta. Prea multa politica actuala ne impiedica sa avem o harta obiectiva a trecutului nu prea indepartat.

Transilvania era cea mai populata regiune romaneasca. Recensaminte maghiare de la 1800 coteaza populatia din Ardeal la 5,2 milioane, dintre care romanii reprezentau 46-48% si este de asteptat ca numarul sa fi fost falsificat de autoritati, fiindca era o perioada de varf a politicii de deznationalizare. Manipularea cifrelor demografice nu e nici ea o treaba noua, ci chiar misiunea initiala a unor asemenea studii, aparute in perioada in care nationalismele erau tinere si devoratoare.

Incercand sa nu fac politica, ba chair sa corectez prin mentionare excesele de acest gen din vremurile nu chiar vechi, enumar cifre reprezentative: 1920 – 17,4 milioane locuitori; 1930 – 18 milioane; 1940 – 20 de milioane. Asta in Romania Mare.

Descresterea care a urmat datorita celui mai ucigator eveniment din istorie, al doilea mondial, stabilizarea unui ritm de crestere deosebit de mic pana in epoca “decreteilor”, mica explozie de la finele ceausismulului, descresterea semnificativa din perioada 1990-2000 si stabilizarea care seamana cu o relansare a ritmului demografic din acest an pot fi explicate printr-un model, sa-i zicem Gompertz, care studiaza adaptarea la resurse, respectiv o adaptare printr-o curba “trompa de elefant” a populatiei la resurse, asta insemnand o crestere modesta in prima parte, in care resursele sunt luate in primire si evaluate, o crestere geometrica in fazele 2-3, in care se face adaptarea cantitativa la resurse, si o stabilitate de plafon in etapa in care s-a produs echilibrarea.

Un model cvasistiintific de crestere a populatiei Romaniei poate fi vazut la adresa http://www.populstat.info/. Nu face nicio corelatie cu suprafata atribuita politic acestei populatii, doar mentiuni ca tara si-a schimbat de numeroase ori granitele si suprafata in perioada studiata. Reliefez cateva cifre ca sa va scutesc sa dati click: 1.770.000 in 1800 (Valahia si Moldova); 3,6 milioane la 1848 (Valahia si Moldova); 3,8 milioane la 1860; 4,5 milioane la 1880; 6 milioane la 1900 (Principatele Unite); 16,3 milioane la 1920 (Romania Mare); 16 milioane la 1940, dupa Diktatul de la Viena (anterior fiind mentionat un numar de 19.938.800); 18,5 milioane in 1960 (cu o scadere bruta de 5 milioane datorata celor 5 ani de razboi). 22,2 milioane in 1980 si 22,4 milioane in 2000, cand refluxul era deja semnificativ. Varful fusese inregistrat in 1990, cu 23,2 milioane. Sursele acestor cifre sunt diverse si, in cazul celor mai vechi perioade, simple estimari. De asemenea, siteul urmareste populatia unor entitati politice, nu a unei suprafete omogene, fiind de folos pentru cei interesati de un studiu evenimential, nu unul al civilizatiilor.

Concluzia pentru care v-am bagat pe gat atatea date (si o sa mai adaug si un comentariu din care sa rezulte ca perioada otomana e demonizata in istoriografia noastra mai mult decat era cazul) este ca nu otomanii si fanariotii au stat in calea dezvoltarii unei civilizatii de prima mana in “spatiul carpato-danubiano-pontic”, ci chiar lipsa resurselor care s sustina o asemenea civilizatie, respectiv o populatie care sa o dezvolte. In timp ce fanariotii (cu toate bubele lor; eu vreau doar sa-i nuantez, nu sa-i exorcizez) au adus cultura franceza in tarile romane, aglomerarile urbane teritoriale erau reduse numeric, la o posta distanta una de cealalta (30-40 km), subpopulate, cu o viata de antrepozit de marfuri pe rute comerciale de importanta secundara. Marele potential agricol al tarii (a carui exploatare avea sa corespunda exploziei demografice de dupa 1700) pur si simplu nu exista. Baraganul era tot acolo si la fel de plat si la fel de acoperit cu strat fertil. Dar nu era arabil. In locul sau erau paduri si mlastini. Civilizatia romaneasca era una de poieni si lunci inundabile.

N-o sa promit ca mai revin asupra subiectului si ca adaug date interesante si teorii spectaculoase. Am facut-o in alte eseuri si nu m-am tinut de cuvant. Propun celor doi sau trei cititori ai mei care m-au urmarit si in alte texte de acest fel sa faca rost de estimari asupra situatiei impaduririlor in perioada post-medievala (1400-1800). Interesanta va fi si o harta a climatului si evolutiei termice in acea perioada (cu circa 2-5 grade mai rece ca astazi), corelata cu speciile de plante cultivate si, consecutiv, cu bucataria traditionala (reala, nu cea din meniurile carciumilor de azi) a fiecarei perioade in parte. Daca adaugam si accidentele antropice (invazii, razboaie, succesiuni, mutari de populatii, constituirea de centre de putere) si pe cele geo-climaterice (inundatii, cutremure, accese glaciare etc.) sau de biotop (epidemii sau infestari, precum invazia lacustelor) harta capata mai multe nuante si istoria mai mult interes. Pentru ca din ce s-a intamplat inainte curge ce se intampla astazi.

Mai ingramadesc in final niste date neinterpretate, dintr-o scuzabila lene. Armata lui Mircea cel Batran numara 10.000 de oameni, ceea ce pentru o populatie aflata in defensiva, induce spre o cifra de circa 100.000 de oameni aflati efectiv sub control si care puteau participa la mobilizare. Chiar mai putin, daca am calcula ca populatia maxim mobilizabila sub arme poate merge pana la un potential de 1/6 din numarul total de locuitori. Nepotul sau, Tepes, a mobilizat o forta de 20-30.000 de luptatori. In Moldova, Stefan cel Mare avea sub oaste 40.000 de luptatori in batalia de la Vaslui si sub 20.000 (12 dupa unele surse) la Razboieni. Armatele lui Alexandru cel Bun, la fel ca si cea a lui Basarab I la Posada, aveau doar cateva mii de oameni, sub 10. La Calugareni, Mihai Viteazul alinia 25.000 de soldati romani, iar la Seilimbar 40.000. (Punem, pentru nitica mandrie nationala, si ca adversarii erau de 3-10 ori mai numerosi in toate aceste batalii, cu exceptia celei pentru Ardeal, unde oastea transilvana era depasita numeric de cea valaha).

Data fiind lipsa unei forte militare permanenta si profesionista, numarul militarilor din diverse batalii poate, cu un aparat conceptual care sa il calibreze, sa constituie o baza oportuna de extrapolare a fortei demografice a unei entitati geografice istorice sau al unei formatiuni politice.

Alte informatii la gramada: Vasluiul, in perioada lui Stefan cel Mare, era cea mai productiva regiune din Moldova pentru ca productiile vremii constau in cultivarea artizanala de cereale (la care se pretau dealurile dealtfel foarte slab productive), olarit si pielarie. Tot din Vaslui veneau si bunurile de prestigiu ale epocii: vinurile. Astazi, ce aceleasi resurse, Vasluiul este una dintre cele mai sarace regiuni din tara.

Si tot din gramada de date (GD sau SD – stiva de date): Bucurestiul avea la 1790 30.000 de locuitori si pare plauzibil ca in perioada in care a devenit pentru prima data resedinta principala a domnitorilor valahi sa fi avut sub 5.000 de locatari. In 1830 ajunsese la 60.000 de locuitori, in 1860 la 122.000, in 1900 la 280.000, la 383.000 in 1918, 640.000 in 1930, trecuse de un milion in 1948 si de 2 milioane in 1990, dupa care, in ciuda eliberarii regimului “buletinelor de Bucuresti”, populatia imatriculata aici a scazut sub 2.000.000 si s-a stabilizat la putin peste, conform recensamantului din 2007. Cluj-Napoca avea 6.000 de locuitori in 1450, 7500 in 1700, 5.000 in 1714 si a crescut peste 10.000 abia in 1790. A depasit 20.000 abia dupa 1850. Pragul de municipiu (30.000) a fosta atins abia in 1880. A ajuns la 50.000 abia in 1900. In 1920 populatia ajunsese insa la 80.000, a trecut de suta in 1930, de 150 in 1956, de 200.000 in anii ’70 si a atins 300.000 in anii ’90. Dupa, demografia a cunoscut mai multe fluctuatii si pare sa se fi stabilizat pe un trend de crestere mult subunitara si pe un plafon de 300.000. Iasiul, al doilea mare oras dupa Bucuresti, avea 50.000 de locuitori in 1859, 78 de mii la 1900, 100.000 in 1930, 200.000 la sfarsitul anilor ’60 si 300.000 in anii ’80. S-a stabilizat pe la 315.000 de locuitori.

Constanta avea 5.000 de locuitori in 1853, 10.000 in 1895, 13.000 la 1900, dar se dubleaza in doar 2 ani: 27.000 in 1912. 60.000 in 1930, 99.000 in 1956 si 350.000 in 1992. Recensamantul din 2002 cota orasul la 310.000 de locuitori iar astazi surse locale contestate de alte localitati ofera numarul de 322.000 de locuitori.Toate aceste numere sunt false pentru ca ele, chiar si atunci cand, prin studii sociologice, sunt scoase chiar de pe teren, ele reflecta realitati administrative, nu demografice. Pentru corectie invoc cazul Brasovului care, conform datelor oferite de CIA (Factbook) si-a sporit populatia de la 280.000 la 400.000 intr-un singur an, 2005, prin constituirea zonei metropolitane si integrarea satelor din jur in unitatea administrativa Brasov.

In fapt, demografia (si cu atat mai putin demografia istorica) nu exista ca stiinta, ci doar ca instrument in mana administratiilor politice si militare, pe de o parte, si ca grila de calcul in mana agentilor de asigurare. Stim astfel ca un american de 35 de ani are 0,001227 sanse sa moara in acest an sau ca 12,6 oameni mor de inima, in timp ce de accidente cerebrale 9,6% si ca cei care mor in accidente auto sunt mai numerosi decat cei care mor in razboaie. Bune si informatiile astea. Mai spune stiinta “demo” ca noi avem o mortalitate tipica pentru URSS (11-15%), nu pentru UE (9-10%). Ca la natalitate “neta” stam ca Europa Centrala (-2 la mie) si ca, pe scurt, in 30 de ani n-o sa mai aiba cine sa ne plateasca pensiile. Merg si informatiile astea: sunt rele, dar merita stiute. In schimb, nimic care sa dea putere de filosofie tinerei stiinte a demografiei (nascuta moarta din acest punct de vedere) nu se prinde in tranzistoarele celor care manipuleaza marile date statistice.

One thought on “Ce scapa demonologiei demografiei”

  1. Comentariu din care sa rezulte ca perioada otomana e demonizata in istoriografia noastra mai mult decat era cazul:

    I. Capitulatia de la 1393, încheiatã la Nicopole între Mircea cel Bãtrân si Baiazid Ilderim

    Art. 1. Prin marea noastrã clementã consimtim ca principatul nou supus de fortele noastre invincibile sã se guverneze dupã propriile sale legi, iar domnitorul Valahiei sã aibã dreptul de a face rãzboi si pace si acela de viatã si moarte asupra supusilor sãi.

    Art. 2. Toti crestinii care, îmbrãtisând religia lui Mahomed, vor trece din regiunile puterii noastre la Valahia si vor deveni acolo din nou crestini, nu vor putea fi reclamati în nici un fel si atacati.

    Art. 3. Toti cei din Valahia care ar merge într-o parte oarecare a posesiunilor noastre vor fi scutiti de haraci si de orice altã contributie.

    Art. 4. Domnitorii crestini vor fi alesi de cãtre mitropolit si boieri.

    Art. 5. Dar din cauza acestei înalte clemente si deoarece noi am înscris pe domnitor în lista celorlalti supusi ai nostri, el va fi obligat de asemenea sã plãteascã anual, tezaurului nostru imperial, 3000 piastri rosii ai tãrii sau 500 piastri de argint în moneda noastrã.

    II. Capitulatia de la 1460 semnatã la Adrianopol între Vlad Voievod Tepes si Mahomed II Cuceritorul

    Art. 1. Sultanul consimte si se angajeazã, pentru el însusi si pentru urmasii sãi, sã protejeze Valahia si s-o apere contra oricãrui inamic, fãrã a pretinde altceva decât suprematia asupra suveranitãtii acestui principat, ai cãrui voievozi vor fi obligati sã plãteascã Sublimei Porti un tribut de 10.000 piastri.

    Art. 2. Sublima Poartã nu va avea nici un amestec în administratia localã a zisului principat si nu va fi permis nici unui turc sã meargã în Valahia fãrã un motiv evident.

    Art. 3. În fiecare an, un trimis al Sublimei Porti va pleca în Valahia pentru a primi tributul si la întoarcerea sa va fi însotit de cãtre un reprezentant al voievodului pânã la Giurgiu, pe Dunãre, unde va fi numãratã încã o datã suma predatã si se va da a doua chitantã; iar dupã ce va fi transportatã pe celãlalt mal al Dunãrii, Valahia nu va mai fi responsabilã, orice accident s-ar putea produce.

    Art. 4. Voievozii vor continua sã fie alesi de Arhiepiscop, episcopi si boieri, iar alegerea va fi recunoscutã de Poartã.

    Art. 5. Natia valahã va continua sã se bucure de libera exercitare a propriilor sale legi, iar voievozii vor avea dreptul de viatã si moarte asupra supusilor lor, ca si acela de a face pace sau rãzboi, fãrã a fi supusi la nici o responsabilitate fatã de Sublima Poartã.

    Art. 6. Toti crestinii care, îmbrãtisând o datã credinta musulmanã, s-ar duce în Valahia si ar reveni acolo la religia crestinã, nu vor putea fi reclamati de cãtre nici o autoritate otomanã.

    Art. 7. Supusii valahi care ar avea ocazie sã meargã prin ce parte a posesiunilor otomane nu vor putea fi fortati sã plãteascã haraciul sau taxa ce capitatie la care sunt supusi locuitorii crestini.

    Art. 8. Dacã vreun turc are un proces în Valahia cu un supus al acestei tãri, cauza va fi ascultatã si judecatã de cãtre Divanul valah, în conformitate cu legile locale.

    Art. 9. Toti negustorii turci, plecati în acest principat pentru a vinde sau cumpãra acolo mãrfuri, vor trebui sã aducã la cunostinta autoritãtilor locale timpul ce trebuie sã stea acolo si vor trebui sã plece la expirarea timpului.

    Art. 10. Nici un otoman nu este autorizat sã ducã cu el unul sau mai multi servitori nãscuti în Valahia, de orice sex ar fi ei; si nu va exista niciodatã nici o moschee în nici o parte a teritoriului valah.

    Art. 11. Sublima Poartã promite sã nu elibereze niciodatã un firman la cererea unui supus valah, pentru afacerile sale din Valahia, de orice naturã ar putea fi ele, si nu-si arogã niciodatã dreptul de a chema un supus valah la Constantinopol sau în orice parte a posesiunilor otomane, sub orice pretext ar putea sã fie.

    III. Capitulatia de la 1511 între Bogdan cel Orb si Baiazid II

    Art. 1.Poarta recunoaste Moldova ca tarã liberã si necuceritã.

    Art. 2. Religia crestinã, profesatã în Moldova, nu va fi niciodatã oprimatã nici tulburatã, iar natiunea sa va avea liberã dispozitie de bisericile sale, ca si în trecut.

    Art. 3. Poarta se angajeazã sã apere Moldova contra oricãrei agresiuni eventuale si s-o mentinã în starea în care se gãsea mai înainte, fãrã sã i se facã nici ce mai micã nedreptate si fãrã a suferi nici cea mai micã stirbire a teritoriului ei.

    Art. 4. Moldova va fi condusã si guvernatã dupã propriile ei legi, fãrã ca Poarta sã se amestece în aceasta în nici un fel.

    Art. 5. Domnitorii sãi vor fi alesi pe viatã de natie si confirmati de Sublima Poartã.

    Art. 6. Stãpânirea domnitorilor se va extinde peste întregul teritoriu moldovenesc; ei vor putea întretine în solda lor o trupã înarmatã pânã la un efectiv de 20.000 de oameni, autohtoni sau strãini.

    Art. 7. Moldovenii vor putea întretine si cumpãra o casã la Constantinopol ca resedintã a agentului lor. Ei vor putea avea acolo de asemenea si o bisericã.

    Art. 8. Turcii nu vor putea avea, nici sã cumpere, pãmânturi în Moldova; nu vor putea nici sã construiascã acolo moscheie, nici sã se stabileascã acolo în vreun fel.

    Art. 9. Ca semn al supunerii, domnitorul, împreunã cu natia, va avea grijã sã trimitã Portii în fiecare an, prin doi boieri din Moldova, 4.000 ducati turcesti, adicã 11.000 piastri, 40 soimi si 40 iepe gestante, totul sub titlul de dar.

    Art. 10. În caz de înarmare pentru rãzboi, domnitorul Moldovei va furniza armatei imperiale contingentul ce i se va cere.

    IV. Capitulatia de la 1529 între Petru Rares si Soliman II Legislatorul

    Art. 1. Sultanul recunoaste cã Moldova a oferit de bunã voie si fãrã rezistentã fãgãduialã de supunere fatã de Imperiul otoman.

    Art. 2. Natia moldoveneascã se va bucura, la fel ca în vechime, de toate libertãtile, fãrã nici o molestare si fãrã ca Poarta otomanã sã poatã pune nici o piedicã în aceastã privintã. Legile, datinile si obiceiurile, drepturile si prerogativele acestei tãri vor fi în veci inviolabile.

    Art. 3. Domnitorii vor exercita liber stãpânirea lor asupra tãrii, ca în trecut, fãrã ca Poarta sã se poatã amesteca în aceasta în nici un fel, direct sau indirect.

    Art. 4. Poarta nu se va amesteca, de asemenea, în nici o cauzã sau diferend între particulari, ci domnitorul, cu adunarea sa, va fi cel care va trebui sã judece; în nici un caz Poarta nu va putea pune în aceastã privintã vreo piedicã oarecare, fie ea directã sau indirectã.

    Art. 5. Hotarele Moldovei vor fi pãstrate intacte în întreagã lor întindere.

    Art. 6. Exercitarea cultului musulman este interzisã pe întregul teritoriu moldovenesc.

    Art. 7. Nici un musulman nu va putea avea în Moldova, cu titlu de proprietate, nici pãmânt, nici casã, nici prãvãlie; el nu va putea nici sã stea în tarã pentru afaceri negustoresti decât atâta timp cât va fi autorizat de cãtre domn.

    Art. 8. Comertul Moldovei va fi deschis tuturor natiilor comerciale. Totusi turcii vor avea preferintã asupra tuturor natiilor pentru cumpãrarea produselor tãrii, pe care le vor negocia prin bunã învoialã în porturile de la Galati, Ismail si Chilia; dar ei nu vor putea pãtrunde mai departe în interiorul tãrii, fãrã o autorizatie expresã din partea domnitorului.

    Art. 9. Moldovei i se pãstreazã titlul de tarã independentã; el va fi reprodus în toate actele scrise ce-i va adresa Poarta otomanã domnitorului.

    Art. 10. Turcii pe care îi va trimite Poarta cu hârtii pe adresa domnitorului nu vor trece Dunãrea; ei se vor opri pe malul opus al fluviului, transmitând depesele lor guvernatorului de la Galati, care va face sã parvinã domnitorului si va transmite la fel rãspunsurile acestuia curierului Sublimei Porti.

    Art. 11. Domnitorii Moldovei vor fi alesi de cãtre diferite clase ale populatiei tãrii. Alegerea va fi recunoscutã de cãtre Poartã fãrã ca ea sã se poatã amesteca în aceasta, sã numeascã un domn, sã ridice cea mai neînsemnatã greutate sau cea mai micã piedicã în aceastã privintã.

    Art. 12. Tara va fi apãratã de cãtre Poarta otomanã în orice împrejurare în care natia moldoveneascã ar cere sprijinul sau ajutorul ei.

    Art. 13. În schimbul tuturor acestor avantaje, natia moldoveneascã nu va da Portii otomane decât un dar anual de 4.000 ducati.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.