Bismark a inventat o schema Ponzi. Pe romaneste: sistemul de pensii a fost, din start, un joc piramidal de tip Caritas (minus banditismul). Intotdeauna sistemul, de la crearea sa in 1888, s-a bazat pe extinderea bazei de contributori. Demografia a ajutat asigurarile de batranete, la sfarsitul sec 19 si in prima parte a sec 20 existand in general un raport de 3 noi contributori
pentru fiecare asigurat beneficiar. Diferenta era data din natalitatea pozitiva (la o rata a natalitatii de 2,1 se obtine o dublare a populatiei la fiecare 70 de ani) si de mutarea populatiei din rural\/neasigurat in industrial\/asigurat.<\/p>\n\n\n\n
Pe o matematica simpla, fiecare contributor trebuie sa plateasca o treime sau un sfert din pensia unui beneficiar, daca salariatii sunt de trei sau patru ori mai numerosi. Daca numarul acestora e mai mic sau pensiile sunt mai mari decat contributiile, diferenta era acoperita, in sistemul capitalist, din investitii si dobanzi bancare. Fondurile de pensii sunt astazi cele mai mari capitaluri speculative care se plimba dintr-o economie in alta in cautarea unor profituri maximale. Ele asigura lichiditatea bursei, ele au facut Wall Street, au finantat dezvoltarea imobiliara si industriala si sunt cumparatorii de obligatiuni de stat si bonduri.
Sigur, nu singure, ci impreuna cu fondurile asigurarilor de sanatate si asigurarilor de risc. Celelalte capitaluri speculative sunt simpli pasageri prin piata financiara, veniti pentru zece, douazeci de ani si retrasi in economie sau in consum sau pierduti in investitii riscate.
Durata de maturare a unor bani aflati intr-un fond de pensii solid poate fi si de o jumatate de secol, de la primele contributii pana la atingerea varstei de pensionare. Asta asigura stabilitate.
Insa secolul 21 aduce o noua provocare: dupa 130 de ani de contributii, Pamantul iese la pensie. State europene precum Spania experimenteaza deja problemele imbatranirii populatiei; unele state din Est, precum Romania, si-au creat singure probleme atunci cand au mutat povara neocuparii fortei de munca din fondurile de somaj in fondurile de pensii.
Din acest an problema a ajuns in SUA (unde varful va fi atins in 2030) si contamineaza toate celelalte state ale Europei vechi, apusene. Estul, cu un pattern demografic similar, configurat de aceleasi razboaie mondiale si, in plus, afectat de emigrare, are totusi o intarziere medie de cca 5 ani. Imbatranirea va ajunge in urmatoarele decenii in Asia, iar China va fi serios afectata incepand cu 2030. Batalia cresterii varstei de pensionare e un simplu paliativ, capabil doar sa intarzie, nu sa rezolve problema. Din urma nu vin generatii de copii, ci generatii strangulate de teama de suprapopulare a pamentenilor.
Peste 40 de ani niciun fond de pensii nu va mai putea exista pe actualele scheme de finantare. Cei care se angajeaza in 2012 trebuie sa stie ca in 2079, cand ar trebui sa iasa ei la pensie, actualul sistem nu va mai exista. Caritasul numit sistem public de pensii, chiar suplimentat cu steroizii bursieri sus-amintiti, va capota prin 2040. Chiar daca, intr-o forma sau alta ar supravietui (de ex., ipotetic, pe model sovietic, prin subventionare de la bugetul de stat), principiul contributivitatii va disparea cu siguranta.
Diverse fundatii au inceput deja sa cultive intoarcerea la o filosofie a sporului demografic. Reluarea natalitatii, un nou baby boom, este privita ca singura solutie de conservare a umanitatii in actualele structuri si valori sociale. Asemenea organizatii incearca sa convinga guvernele cu argumente ca FED-ul american cheltuie de 11 ori mai mult pentru un batran decat pentru un copil si numai in cazul serviciilor medicale, cheltuielile unei persoane de peste 65 de ani sunt cu 27% mai mari decat ale unui salariat, in timp ce un minor consuma cu 28% mai putina sanatate decat un salariat. Pentru companii, argumentele sunt ca dupa 2030, anul imbatranirii populatiei, vor imbatrani si marcile. Daca astazi lumea apartine companiilor de bauturi racoritoare, telefoane mobile, hi-tech, imbracaminte, fast-food, comunicatii – produse cu un public tanar si activ, vestigii ale cresterii demografice – vor pierde piata in favoarea produselor adresate varstei a treia, cu mari modificari in structura economica si cu erodarea bazei financiare a publicitatii si, inclusiv mass media. Evaluarea demografica si economica din 2040 este inca nefinalizata. Cert este ca un om de 45 de ani, privind in jos pe piramida demografica, isi poate calcula cu precizie viitorul, „retragerea” si pensia. La acea varsta pe piramida generatiilor sunt deja toti cei care ii vor plati pensia. Pentru un calcul pertinent el trebuie sa tina cont ca daca numarul salariatilor este egal cu cel al pensionarilor, fiecare salariat va trebui sa plateasca, lunar, cate o pensie. Daca numarul salariatilor va fi mai mic, dintr-un salariu vor fi platite mai multe pensii.
Fondurile de pensii au prosperat atat timp cat contributiile erau mai mari decat extragerile. Cand sensul se inverseaza, banii acestor fonduri se erodeaza lunar, acoperind deficite curente, si. treptat, aceste fonduri vor iesi din pietele financiare, pierzandu-si massa care le face azi redutabile. Piata bursiera va pierde componente esentiale, ceea ce va duce la instabilitate si limitarea investitiilor.
Pe teoria malthuseriana, cresterea populatiei determina cresterea consumului, care determina cresterea industriala si tehnologica, implicit cercetarea si artele, obtinandu-se un spor al civilizatiei. Intr-o ecuatie simpla, scaderea fertilitatii ar duce inevitabil, la o decadere a civilizatiilor si culturii. Asemenea semnale pot fi deja identificate, chiar daca nu exista o metodologie care sa le faca indubitabile. Cert e ca populatie este deja in recul in multe dintre marile economii.
Ea nu este extrem de evidenta pentru ca fondurile de pensii au strans (cu o metafora zootehnica) seul perioadelor de crestere demografica si au inceput abia recent sa il elibereze. Civilizatia umana obtine astfel cateva decenii in care poate sa franeze caderea. Problema este ca singurul antidot (pe logica economica clasica), dezlantuirea natalitatii, nu este nici dezirabila individual, nici comunitar. Pe de o parte, indivizii au prins gustul sexului liber, fara obligatiile unei familii numeroase, si au dezvoltat institutii mult mai egoiste de utilizare a timpului liber. Pe de alta parte, comunitar, multe dintre resursele economice sunt la limita si in curs de epuizare. O noua explozie demografica pare complet nesustenabila, pe actualul design al energiei, hranei si ecologiei. La o prima lectura demografica, cei nascuti in 2015 au in fata doar o tragica alternativa: vor muri de foame la batranete sau vor suferi de foame tot timpul vietii?<\/p>\n\n\n\n