Tag Archives: tulcea

Cripta martirilor din Niculitel

Bazilica paleocreştină Niculiţel

Monumentul paleocreştin de la Niculiţel este situat în partea de nord-est a localităţii, la baza dealului Piatra Roşie. Este constituit dintr-o bazilică cu trei nave şi absidă semicirculară, construită în timpul domniei lui Valens şi refăcută în vremea împăratului Theodosius II. Sub altar a fost ridicată, în aceeaşi perioadă cu bazilica, o criptă martirică cu ziduri laterale înalte şi acoperiş sub formă de cupolă hemisferică, ce conţinea osemintele a şase martiri: patru dintre aceştia – Zotikos, Attalos, Kamasis şi Philippos – au fost identificaţi într-un sicriu colectiv, în partea superioară a criptei; alţi doi fuseseră depuşi în partea inferioară fără a li se preciza numele. Inscripţiile descoperite în criptă atestă sacrificiul lor suprem pentru credinţă. Cei patru martiri au fost canonizaţi şi figurează în calendarul creştin ortodox la data de 6 iunie. [via CJ Tulcea]

Manastirea Celic Dere (Dobrogea)

Mănăstirea Celic (Cilic), situată la 28 km de Tulcea, între satele Poşta şi Teliţa, pe valea Cilicului a fost întemeiată între 1841-1844 de către Athanasie Lisavenco, arhimandrit, şi Paisie, schimonah, ca mănăstire mixtă. A fost părăsită apoi timp de 10 ani şi distrusă în timpul Războiului Crimeei, când arhimandritul s-a refugiat în sudul Basarabiei, de unde venise iniţial. În 1846 călugărilor li se construieşte un schit la Cilicul de Jos (actuala mănăstire Saun), Celicul rămânând mănăstire de călugăriţe. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a mănăstirii, ridicată în forma actuală la începutul sec. XX, operă a arhitectului Toma Dobrescu, este printre puţinele construcţii etajate de acest gen din România, cu o biserică de iarnă la demisol şi biserică de vară la parter.
Mănăstirea are aspectul unui sat cu gospodării împrăştiate, în care se remarcă în mod deosebit casa stăreţiei şi casa ce adăposteşte muzeul de artă ecleziastică;  muzeul mănăstirii, organizat în fostul atelier de pictură religioasă şi de ţesut covoare, este deţinătorul unui important tezaur de obiecte de cult, între care peste 50 de exemplare de carte veche românească din sec. XVII-începutul sec. XIX, între care, cele mai valoroase sunt, neîndoielnic, Cazania lui Varlaam (1643) şi Biblia de la Bucureşti (1688). În curtea mănăstirii se află o moară de vânt, monument de arhitectură.

Muzeul satului nord-dobrogean (com. Enisala, jud. Tulcea)

Muzeul satului nord-dobrogean din satul Enisala, o gospodărie ţărănească conservată “in situ”, reprezintă sinteza arhitecturii tradiţionale ţărăneşti din nordul Dobrogei, la începutul sec. XX.
Ansamblul arhitectural cuprinde casa cu chiler şi câteva din anexele tipice pentru o gospodărie din această zonă: grajdul pentru animale, şoproanele, bucătăria şi cuptorul de vară, porumbarul, fântâna. În aceste spaţii pot fi văzute căruţe pictate, tipic dobrogene, unelte pescăreşti, instrumentar agricol, scule şi produse de dogărie, fierărie, albinărit, olărit, instrumentar pentru industria casnică, piese de aramă cu diverse funcţionalităţi, cât şi elemente specifice spaţiului de locuit tradiţional românesc.

Vechi traditii romanesti: paparudele

Paparuda este un obicei care se practică în a treia zi de Paşti în localităţile tulcene Niculiţel, Luncaviţa, Jijila, Văcăreni, dar şi în mare parte din sudul României. Are drept rol invocaţia către ploaie, iar un gest ce trebuie respectat în ritual este stropitul cu apă a celor care participă în alai. Grupuri de tinere sau de femei bătrâne, împodobite cu flori sau cu ramuri verzi, intră din gospodărie în gospodărie. Ele cântă pentru ploaie şi dansează. Apoi sunt udate de gazdă sau se udă între ele cu apă rece. Stropitul cu apă reprezintă un gest de magie, prin analogie. În mentalitatea arhaică şi tradiţională se consideră că imitarea ploii era suficientă pentru producerea ei. De asemenea, se consideră că „masca verde” reprezintă spiritul antropomorf al vegetaţiei, ce se va regenera odată cu căderea ploilor. Se credea că purtarea „măştii verzi” (flori, frunze) va influenţa bogăţia culturilor. (prezentarea este preluata de pe siteul judetului Tulcea)

Biserica Greaca din Tulcea

Biserica ortodoxă „Buna Vestire”, Tulcea, numită „Grecească”

Biserica „Buna Vestire”, cunoscută şi sub numele de „Biserica  Grecească”, a fost  construită între 1848 / 1854 – 1869 pe locul unei alte biserici, din lemn, ridicată de comunitatea elenă în 1835, care a fost reşedinţa episcopală cu rang de mitropolie greacă.

Primul titular cunoscut al Mitropoliei de la Tulcea a fost Panaret, fost episcop al Ecumeniei (în Anatolia), atestat în documente începând din 1839.

Urmaşul acestuia a fost Dionisie, ales la o dată ce nu se cunoaşte. Biserica actuală a avut arhitect pe Ştefan Dopron.

Vechi traditii romanesti: Duminica Mare (Pehlivanii)

Dumineca Mare. În Dobrogea, precum bunăoară în comuna Enisala, judeţul Tulcea, mai este obiceiul ca în această zi să se adune flăcăii de prin mai multe sate şi să se apuce de luptă. Această luptă de pehlivani se numeşte pehlivănie. Luptătorii n-au nimic pe trup până la cingătoare; lupta se face numai din braţe. Prin alte sate, tot din Dobrogea, îşi ung corpul cu untdelemn.

Comunitatea italienilor din Delta Dunarii

Demararea lucrărilor de exploatare industrială a graniţelor din Turcoaia şi Greci, la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, a atras contingente însemnate de locuitori din satele din jur dar şi de la distanţe mai mari, inclusiv venirea unor colonii de pietrari italieni, în mai multe etape, începând cu 1870. Cei mai mulţi italieni au locuit în Iacob-Deal, după cum arată statisticile oficiale realizate până în anul 1913. Apogeul l-a reprezentat anul 1910, după care numărul lor a scăzut, cei mai mulţi părăsind România, mai ales înaintea celui de-al doilea război mondial. În 1928, I. Simionescu, vizitând satul Turcoaia, mai găsea o colonie de italieni, redusă numericeşte, dar la fel de interesantă. Cea mai importantă colonie de pietrari italieni, care s-a menţinut până în zilele noas­tre, a fost cea din Greci, urmată de cea din Turcoaia şi mai ales cătunul Iacob-Deal, unde a funcţionat o importantă carieră de granit. Alături de pietrari au venit şi alte categorii de muncitori şi ţărani, care au locuit vremelnic în câteva sate tulcene (în special Cataloi), cultivând pământul, după care, în perioada tulbure dintre cele două războaie mondiale, cei mai mulţi s-au întors în ţara natală.

Italienii din Turcoaia sunt semnalaţi începând cu anul 1897, când au sosit circa 100 familii (302 persoane), cei mai mulţi fiind bărbaţii alungaţi de sărăcia de acasă, care sperau într-un câştig mai rapid, pe pământ străin, departe de familie şi casă. La vremea respectivă, în jurul satului Turcoaia mai exis­tau câteva cătune (Iacob-Deal, Igliţa, Blasova), colonii munci­toreşti, care au avut o viaţă efe­meră, dispărând în timp sau fiind înglobate în vatra satului actual, care s-a extins pe măsura creşterii numărului de locuitori.
Vestimentaţia tradiţională a italienilor este o dovadă a venirii lor dintr-o ţară în care industria textilă era puternic dezvoltată, astfel încât materialele pentru îmbrăcăminte erau, deja, la acea dată, sfârşitul secolului al XX-lea, procurate din comerţ. Distingem vesta (la bărbaţi), fustele lungi, negre, basmalele (la femei). Bărbaţii nu ieşeau pe stradă fără pălărie, iar la petreceri nu le lipseau gulerele tari şi papioanele. Femeile purtau „balcana” (rochii lungi şi înfoiate cu mâneci încreţite pe umeri) sau „gonere” (fuste de stofă de culoare închisă, croite în mulţi clini, lungi şi ample, tivite cu alice de oţel ca să stea drepte şi înzestrate cu buzunare adânci), bluzele erau albe, întotdeauna cu mâneci largi şi închise sobru până sub bărbie, împodobite doar cu pliuri şi dantelă cât se poate de discretă.

Comunitatea italienilor de la Greci şi-a conservat religia catolică, limba, canţonetele, mâncărurile tradiţionale şi calendarul sărbătorilor, într-un mod impresionant. Duminică, de „Santa Lucia“ sau la marile sărbători religioase, ei se întâlnesc la „Salon“ – „Cabanone“ – şi aduc de acasă „pastasuta“ ori „menestra“, două feluri de mâncare pe bază de paste fainoase, cu sosuri foarte picante, ale căror reţete datează de vreo trei sute de ani. La fel de vechi sunt reţetele salamului italian „de casă“ şi „prosciutto“, adică pulpa porcului uscată în pod şi afumată după o tehnică anume. Sunt mari băutori de vinuri roşii şi de ţuică de caise dublu distilată. Nici o masă nu se încheie fără prune conservate în ţuică şi „formento“, o cafea facută din grâu prăjit şi măcinat, amestecat cu puţină cacao şi miere.

Petrecerea de Santa Lucia avea şi îşi mai păstrează şi astăzi un farmec aparte ce are darul de a-i atrage pe majoritatea ce-şi au rădăcinile aici şi de a-i reuni pentru câteva ceasuri, aşa, ca pe timpuri.

Alte sărbători importante ale italienilor este Joia Verde, „Corfus Domini”, în a cincea zi după Înviere. Familiile înălţau la răspântii mici altare de lemn pe care le împodobeau cu statuete, ţesături şi ramuri verzi. Se făceau procesiuni la care participau, îmbrăcaţi în imaculate haine de sărbătoare, toţi copiii şi adolescenţiicare care primeau confirmarea din partea episcopului. Sărbătoarea pe care italienii o evocă astăzi în modul cel mai emoţionant era „Ultimo de Carnaval”, ultima săptămână dinaintea Postului Mare. Poate mai mult decât celelalte tradiţii carnavalul era o emblemă a comunităţii pentru că le punea în valoare firea veselă şi încrezătoare. [articol publicat de siteul Consiliului Judetean Tulcea in colaborare cu Comunitatea Italienilor]

Cetatea Halmiris (Dobrogea)

http://www.fotodelta.ro/wp-content/uploads/2008/11/halmyris4.jpg

In apropiere de Murighiol (”lacul violet” in toponimia turca datorita nuantelor sale ciudate) tinuturile sunt strajuite de ruinele antice ale cetatii Halmyris. In acest colt indepartat al Dobrogei sapaturile recente scot la iveala vestigii ale crestinatatii. Identificarea osemintelor misterioase descoperite in aceste locuri a dus la concluzia ca aici odihneau moastele a doi martiri crestini, Sfintii Mucenici Epictet preotul si Astion monahul. Rezultatele expertizei antropologice confirma faptele mentionate in cea mai veche culegere de acte martirice (“Faptele Sfintilor”) scrisa de preotul iezuit olandez Jean Bolland (1596-1664).

Locatie:
La 2 km de satul Murighiol, pe soseaua spre Dunavat, in punctul cunoscut sub numele de “Bataraia”, denumire data de ucrainieni sau  “Geneviz -Kaleh” adica Cetatea Genoveza , “Cetatea” sau “Cetatuia” gasim ruinele cetatii Halmyris.

Prezentare Halmiris pe siteul Fotodelta (credit foto)

Cetatea Aegysus (Tulcea)

Aegyssus (Tulcea) dateaza ca oras inca din secolul al saptelea i.e.n. Izvoarele arheologice dovedesc insa existenta unei societati stabile care a evoluat din preistorie pana azi. Citadela a lumii geto-dace, Aegyssus este cucerita devreme de romani (12-15 i.e.n.) devenind avanpostul apararii granitelor imperiului si o importanta baza navala. Insusi poetul Ovidiu o mentioneaza in scrierile sale precizand ca aceasta a luat numele celui care a intemeiat-o, getul Carpyus Aegyssus. Marturii ale acestui edificiu ne stau astazi zidurile de incinta si turnurile de aparare ale acropolei orasului.

Delta Dunarii (prezentare)

Delta Dunarii gazduieste peste 1200 de varietati de copaci si plante, 300 de specii de pasari si 100 de specii de pesti. “Poarta” spre acest paradis al apelor este orasul Tulcea.

Considerata a doua ca marime din Europa (3.446 kmp) Delta Dunarii-rezervatie a biosferei-este numita pe drept cuvant “Paradisul pasarilor”. Grindul Letea, rezervatia de colonii de pasari de la Perisor-Zatoane, Uzlina-Crisana, Golovita si Insulele Sacalin sunt locuri unice ce atrag in fiecare an turisti din cele mai indepartate colturi ale lumii.

Istoria locuitorilor Deltei  se pierde in indepartate timpuri. Urmele de viata, descoperite pe acest teritoriu se aseamana foarte mult cu cele ale culturii Hamangia, demonstrand ca aici a fost o civilizatie inca din perioada paleolitica. Obiecte si vestigii geto-dacice au fost descoperite la Enisala si Mahmudia. O multime de culturi si de civilizatii (romana, greaca, bizantina) si-au lasat amprenta asupra locuitorilor din Chilia Veche, Tulcea, Sulina si Babadag. Grupuri etnice de bulgari, ucrainieni, lipoveni, amestecati de-a lungul timpului cu moldoveni si ciobani transilvaneni, formeaza o cultura si o civilizatie speciala rurala. Fiecare dintre cei stabiliti pe aceste locuri si-au pastrat obiceiurile, religia si stilul de viata intr-o convietuire ce dureaza de sute de ani.

O expeditie in Delta Dunarii inseamna descoperirea Grindului Letea, cu copacii ei cunoscuti ca asimetrici. De asemenea inseamna descoperirea “Paradisului Pasarilor”, parcul natural si coloniile de pasari ca de exemplu Petrisor, Zatoane, Uslina-Crisan, Golobovita si Insula Sahalin.

Pestele este specialitatea culinara locala si aici poti gasi o varietate larga de mancaruri din peste, din care trebuie nu trebuie omisa ciorba de peste locala. Delta trebuie explorata cu vaporasul, salupa, barcile de pescuit, sau caiacul.