Tag Archives: opera

Biserica Bohari (jud. Arges)

Obiectiv turistic din zona Raului Valsan

Biserica Bohari este construită în 1641 sub domnia Voievodului Matei Basarab şi e ctitorită de jupânul Mitrea, Marele Sifar de Târgovişte. Pisania bisericii, scrisă în româneşte, oferă date privind anul construcţiei şi numele ctitorilor. Biserica ridicată de Mitrea Sufariu, probabil opera unor meşteri locali, este construită în formă de navă, din cărămidă şi var negru, pictată în frescă la interior. Din punct de vedere arhitectural, se înscrie tipicului arhitectural al secolului XVII.

1942 – Biserica este declarata monument istoric. 1995 – Tampla este achizitionata de Muzeul Taranului Roman (MTR), dupa ce fusese descoperita de Horia Bernea, intrucat enoriasii din Bohari isi doreau o catapeteasma noua.

Biserica din Densus (Hunedoara) – controverse istorice

Construita in sec.XII pe un sit din sec.IV. – foarte bine pastrat cu fresca interioara, aflata in apropierea ruinelor fostei capitale a Daciei romane – Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa – acest ciudat edificiu al Tarii Hategului a fost obiectul multor controverse iscate intre diferiti oameni de stiinta, dornici de a-i stabili originea. Unii au considerat ca la inceput biserica a fost mausoleul generalului roman Longinus Maximus, ucis de daci; altii vorbeau de un fost templu roman al zeului Marte; Nicolae Iorga plaseaza construirea monumentului in secolul al XVI-lea, iar istoricul de arta Vataseanu, in ultimul sfert al secolului al XIII-lea.

S-au facut numeroase investigatii. Dar monumentul continua sa-si pastreze cu indaratnicie taina. Se presupune ca biserica veche din Densus a suferit mari modificari de-a lungul timpului si, in special, la sfârsitul secolului al XIII-lea. Construita din bolovani de râu, caramida cu inscriptii romane, capiteluri, pietre funerare, tuburi de canalizare, etc., luate desigur din Ulpia Traiana, biserica din Densus are un aspect straniu, stârnind totodata admiratie si uimire. In semiintunericul care stapâneste interiorul acestei masive constructii se disting cu greu fragmente de pictura ramase peste ani. Picturile de pe registrele superioare ale peretilor naosului ca si de pe altar apartin zugravului Stefan. Semnatura cu care acesta si-a pecetluit opera se poate vedea si azi. Profilate pe un fond ultramarin, figurile executate vadesc realele calitati artistice ale mesterului. Particularitatile operei zugravului Stefan ne trimit cu gândul la pictura bisericii Sf. Nicolae din Curtea de Arges, realizata in secolul al XIV-lea. Asemanarea duce la presupunerea ca acest mester ar fi fost un reprezentant al artei din Tara Româneasca in Transilvania. (cf siteului oficial al Primariei orasului Hateg)

image462

Top articole pe siteul de biografii Oameni.Regionis.info

  1. Mircea Eliade (1907-1986). Biografie
  2. Liviu Dragnea, CV (politician)
  3. Dimitrie Cantemir – viata si opera
  4. Ionut Negoita – Biografie
  5. Constantin Brancusi (1876-1957). Biografie
  6. Nicolaie Titulescu (1882-1941). Biografie
  7. Nelu Iordache (patronul BlueAir) – Biografie
  8. Simona Gherghe
  9. Dimitrie Cantemir (biografia)
  10. Emil Racovita (1868-1947). Biografie

Erich Bergel (muzician)

Erich Bergel a fost condamnat de regimul comunist la sapte ani de inchisoare, pentru ca a interpretat concerte de orga si oratoriu in biserica, pe cind era dirijor la Filarmonica din Cluj. Un mare dirijor, cu o biografie fracturata, un mare artist ce a trecut si suportat regimul penitenciar din Romania. Opera lui Erich Bergel (1930-1998), unul din marii muzicieni ai secolului XX, se distinge prin cartile Bach, die Kunst der Fuge (Bonn, 1980), Bachs letzte Fuge (Bonn, 1985) si prin reconstructia orchestrata a Artei fugii (Partition, 1997).

Cosmin Plesa (regizor)

Dorli Blaga Cosmin Pleşa

Regizorul Cosmin Pleşa a câştigat un echivalent al Oscarului pentru teatru, la Moscova. O trupă formată din artişti ai Teatrului Naţional Timişoara, ai Operei Naţionale a oferit publicului festivalului, spectacolul „Manole”, după opera marelui poet Lucian Blaga. Cu o viziune ieşită din standardele obişnuite, reprezentaţia a impresionat prin ideile mai puţin abordate în teatru de azi. Aflat la confluenţa dintre teologie şi regie de teatru, pornind de la un text classic, Cosmin Pleşa încearcă transpunerea pe scenă a unei viziuni ce ţine de Credinţă şi de configurarea fiinţei interioare.

Titluri din presa:

Andrei Arsenievici Tarkovski: opt decenii de la naştere

(…) la fel ca şi în cazul cinematecii de la Universitatea de Vest, în lumea reală există şi miracole, astfel că Marina Arsenievna şi soţul ei Alexandr Gordon, coleg cu Andrei Tarkovski, au sosit…

Cultură

Un succes binemeritat

După cum este deja cunoscut, o trupă de teatru condusă de Cosmin Pleşa, cadru didactic la Universitatea de Vest din Timişoara, a participat acum câteva zile la un prestigios festival teatral organizat…

Cultură

„Manole” – un spectacol care trimite la valorile româneşti şi cele creştine

Spectacolul semnat de regizorul Cosmin Pleşa, realizat după piesa „Meşterul Manole, de Lucian Blaga, a pus accent pe valorile tradiţionalismului românesc şi ale creştinismului ortodox.

Dimitrie Cantemir (biografia)

Domn al Moldovei, carturar enciclopedist, scriitor. La 26 octombrie 1673 se naste la Silisteni (in sud de Husi, judetul Falciu), ca fiu al serdarului Constantin si al Anei. Invata la curtea domneasca din Iasi, cu preotul grec Cacavela limbile latina, greaca, slavona etc., avand o memorie extraordinara. Tatal lipsit de cultura, ajunge domn si le asigura celor doi copii, Antioh si Dimitrie, conditii alese de invatatura.

La 15 ani, Dimitrie Cantemir este ostatic la Constantinol, zalog al tatalui pe langa Inalta Poarta, inlocuindu-l pe Antioh. Va sta 22 de ani in capitala otomana si va face studii diverse, cu vestiti profesori ai epocii. Dupa moartea tatalui, e ales domn al Moldovei (1693), dar Poarta nu-l confirma. Din 1695 e capuchehaie, la Constantinopol, a fratelui Antioh, ales domn. Se casatoreste cu fiica lui Serban Cantacuzino, Casandra, care-i daruieste mai multi copii, intre care viitorul preot si diplomat rus Antioh Cantemir (1708-1744). Turcii l-au inscaunat pe Dimitrie Cantemir la Iasi (1710), avand incredere in el, dar noul domn – carturar incheie la Lutk (1711) un tratat secret cu Petru cel Mare, in dorinta eliberarii de sub turci. Insa armatele ruso-moldovene sunt infrante drastic la Stanilesti, pe Prut (1711), invatatul domn fiind nevoit sa fuga in Rusia cu familia si 4000 de moldoveni (intre care si Ion Neculce). Locuiesc la Harcov, apoi la Moscova (consilier intim al tarului), ramanand in Rusia pana la moarte (1723). S-a stins la mosia sa Dimitrievska (asezarea ii poarta numele). In 1935, osemintele i-au fost aduse in tara si depuse la Iasi.

Opere principale:

  • Divanul sau galceava inteleptului cu lumea, prima opera scrisa in româna si tiparita la Iasi (1698); intaia scriere filosofica alcatuita de un român, prefatata de fostul sau dascal Cacavela
  • Istoria ieroglifica, cea mai importanta opera literara, scrisa la Constantinopol in româna (1703-1705). Conceputa ca o fabula intinsa, cu personaje travestite in dihanii si pasari, alegoria prezinta lupta pentru domnie, in Tarile Române, dintre partidele boieresti rivale, adica Cantemirestilor, si Brancovenilor, Inorogul este Dimitrie Cantemir, Corbul – Constantin Brancoveanu, Vidra – C. Duca, Strutocamila – M. Racovita s.a.m.d. La urma, autorul ne da cheia umana a povestii cu dobitoace. E prima incecare de roman politic-social.
  • Hronicul vechimei a roman-moldo-vlahilor, scrisa in româna (1719-1722), cuprinde istoria noastra de la origini pana la descalecare. Sustine ideea cronicarilor: originea comuna a tuturor românilor.
  • Istoria Imperiului Otoman (Cresterea si descresterea curtii otomane), redactata in latina intre 1714-1716 si tradusa in engleza, franceza si germana, i-a creat autorului un nume de savant european, mai ales ca in 1714 fusese ales membru al Academiei din Berlin. Citita de Voltaire, Byron si Victor Hugo.
  • Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisa in latina (1714-1716), cand traia in Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

Dimitrie Cantemir – viata si opera

Dimitrie Cantemir (1673-1723) este fiul lui Constantin Cantemir. Domn al Moldovei (1693 si 1710-1717) si mare carturar enciclopedist, Dimitrie Cantemir este, in cultura noastra, unul dintre cei mai eruditi umanisti. Prin vasta si remarcabila sa opera stiintifica si literara, s-a situat cu mult deasupra carturarilor vremii. Turcii l-au inscaunat socotindu-l om de incredere, ca pe unul care, trimis ostatec de mic copil, a stat 17 ani la Constantinopol. Cu toate acestea, in politica externa s-a orientat spre Rusia, incheind la Lutk (1711) un tratat secret de alianta cu tarul Petru I al Rusiei, in speranta eliberarii tarii de sub dominatia turceasca. In timpul razboiului ruso-turc de la 1711 a trecut fatis de partea trupelor rusesti. Dupa infrangerea armatelor ruso-moldovene la Stanilesti, Dimitrie Cantemir s-a refugiat in Rusia unde a devenit consilier intim al tarului Petru I si a desfasurat o rodnica activitate stiintifica. In 1714 a fost ales membru al Academiei din Berlin. In opera lui Dimitrie Cantemir, influentata de umanismul renascentist si de gandirea avansata din Rusia, s-au oglindit cele mai importante probleme ridicate de dezvoltarea sociala si istorica a Moldovei de la sfarsitul secolului al XVII -lea si inceputul secolului al XVIII -lea. In ceea ce priveste conceptia politica, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca adept al domniei autoritare si adversar al atotputernicei marii boierimi.

Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir “Divanul sau galceava inteleptului cu lumea”, s-a spus ca e mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana.

A doua lucrare a sa, aparuta in 1700, la Constantinopol in latineste, poarta titlul “Imaginea stiintei sacre, care nu se poate zugravi”. A fost tradusa, tarziu si doar partial in romaneste su titlul “Metafizica”. Lucrarea face din autorul ei un precursor in filozofia romaneasca.

Urmatoarea carte, “Logica”, este primul manual didactic de acest gen, scris de un roman.

Ideile filozofice si politice, extrase din realitatea istorica traita intens de fostul si viitorul domn al Moldovei, sunt prezentate sub forma literar-alegorica in “Istoria ieroglifica”. Lucrarea a avut ca scop sa realizeze un pamflet politic in care sa demaste puternicele disensiuni dintre familiile boieresti aflate la putere in cele doua tari romanesti si rolul nefast jucat de Poarta Otomana in politica si in viata Moldovei si Tarii Romanesti; toate acestea cu personaje luate din lumea fabulelor.

“Descriptio Moldaviae” (“Descrierea Moldovei”) este scrisa in 1716, in limba latina, la cererea Academiei din Berlin. In alcatuirea sa intra trei parti:

a) partea geografica, continand descrierea formelor de relief, a florei, faunei si bogatiilor minerale; si prezentarea targurile si capitalelor tarii de-a lungul timpului. Dimitrie Cantemir elaboreaza prima harta a Moldovei.

b) partea politica, infatiseaza organizarea politica si administrativa a tarii, cu referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnitorilor, la obiceiurile prilejuite de inscaunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodna, nunti, inmormantari, etc.

c) despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aici sunt enumerate intruchipari mitologice, precum: “Doina”, “Frumoasele”, “Ursitele”, “Sanzienele”, “Zburatorul”, etc.

Lucrarea prezinta interes nu numai pentru documentata descriere politica si geografica, ci si pentru observatiile etnografice si folclorice, Dimitrie Cantemir fiin primul carturar roman ce a intreprins cercetari in aceste domenii, cat si primul nostru cartograf.

Faima mondiala a lui Cantemir se datoreaza realizarii lucrarii “Cresterea si descresterea Portii Otomane” pentru subiectul ales, pentru tratarea inedita, pentru noutatea unor date cuprinse in carte; dar si datorita traducerii lucrarii in franceza si engleza.

Daca lucrarea “Viata lui Constantin Cantemir” a fost, in conceptia autorului, un capitol anticipat din “Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, cum s-a crezut o vreme, o continuare a “Letopisetului” lui Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 1661-1693 descrisi aici, sau o biografie de sine statatoare despre domnia tatalui sau, asa cum s-a demonstrat de istoricii contemporani, nu se poate spune cu exactitate.

Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se incheie cu “Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor”, socotit multa vreme opera sa capitala, prima istorie a romanilor de pretutindeni. Scrisa in limba romana, opera este conceputa dupa un plan vast si cu o larga informatie extrasa din lucrari ale istoricilor din cele mai vechi timpuri. Este infatisat trecutul indepartat al poporului nostru, originea comuna a tuturor romanilor.

Prin vasta opera pe care a creat-o, prin ideile progresiste si prin spiritul sau enciclopedic, Dimitrie Cantemir este una dintre personalitatile remarcabile ale culturii europene.

Mariana Nicolesco (Biografie)

nicolescoNascuta in Romania, unde a primit prima ei diploma muzicala la vioara. Studii vocale la Conservatorul Santa Cecilia din Roma. Premiul intai la Concursul International Rossini al corporatiei de radio si TV RAI in Milano. Debuteaza in rolul Violetta (Traviata) in Florenta. Ca “soprano drammatico dagilità” si-a castigat reputatia cu piesa din repertoriul lui Bellini “Beatrice di Tenda” in Venetia. Afost oaspetele marilor opere cum ar fi Teatro alla Scala (premiera mondiala cu “La Vera Storia” de Luciano Berio), Metropolitan Opera, Opera din Munchen, Viena, Barcelona, Dresda, Tokyo, Monte Carlo si la Festivalul de la Salzburg. Productii cu Giancarlo Menotti, Giorgio Strehler, Patrice Chéreau, Luca Ronconi, Franco Zefirelli, Jonathan Miller, Jean-Pierre Ponelle si dirijori ca Wolfgang Sawallisch, Carlo Maria Giulini, Riccardo Muti, Lorin Maazel, Colin Davis, Alberto Zedda si Seiji Ozawa. Recitale impreuna cu alti artisti la Teatrul din Scala, in Carnegie Hall, the Royal Festival Hall in Londra, la Concertgebouw in Amsterdam, la Wiener Musikverein si in the Great Hall of the Moscow Conservatory. In 1997 premiera mondiala a lucrarii lui Krzysztof Penderecki “Sapte Porti ale Ierusalimului”, la care rolul sopranei a fost compus special pentru ea. Numeroase CD-uri inregistrate, Presedinte de Onoare si fondator a festivalului international “Hariclea Darclée” in Romania si fondator a “Romanian Athenaeum International Foundation Inc.” in New York. A primit multe onoruri, intre ele numarandu-se Dr. h. c. a Academiei de Muzica din Cluj-Naboca, Dr. h. c. a Universitatii Transilvania din Brasov, Chavalier dans LOrdre des Arts et des Lettres si medalia UNESCO.

Dinu Lipatti (1917-1950). Biografia

Dinu_LipattiLipatti a fost – ceea ce se poate numi – un muzician complet, rod al unei educatii muzicale complete, al unui talent muzical de larga orientare. Ii era straina specializarea îngusta, asa cum acest lucru îi era strain, spre exemplu, lui Bach sau lui Haendel, lui Mahler sau lui Richard Strauss, lui George Enescu. La sfârsitul anilor `3o , în anii `40, a fost considerat drept unul dintre muzicienii pianisti de autentica personalitate, situat în galeria celor mari , alaturi de Fischer si Backhaus, de Gieseking sau de Rubinstein, de Horovitz… Unii dintre ei au apartinut epocii în care au activat. si au ramas în epoca. Altii, printre care si Dinu Lipatti, au depasit-o. Prin revelarea adevarurilor celor autentice, deloc închipuite conjunctural, adevaruri deduse dintre semnele partiturii . Prin firescul, prin eficienta artistica pianistica a comunicarii acestora.

Discretia si delicatetea, eleganta sobra, distinctia spirituala, se constituie în laturi ale personalitatii artistului, aspecte pe care le regasesti în cântul sau, pe care le regasesti inclusiv în opera sa componistica.

Dinu Lipatti a desfasurat o bogata activitate componistica si concertistica atât în tara, cât si peste hotare, impunându-se ca unul dintre cei mai mari virtuozi ai timpului. A compus muzica sinfonica (“Satrarii”), muzica de camera (“Sonata pentru pian”) si muzica vocala-instrumentala (“Cinci cântece pentru voce si pian”).

Ion Andreescu (1850-1882). Biografia

Ion_andreescuPictor român. Din 1869 urmeaza Scoala de arte frumoase condusa de Aman, devenind, in 1872, profesor la catedra de desen liniar si caligrafie a Seminarului episcopal in Buzau. In 1873 se transfera la gimnaziul comunal “Tudor Vladimirescu”, apoi, in 1875, la Scoala de meserii din aceeasi localitate. La sfirsitul anului 1878 pleaca la Paris, frecventând cursurile Academiei libere Julian si pictand, verile, la Barbizon (unde se intalneste cu Nicolae Grigorescu), in alte asezari rurale. O biografie ingrata, scurta, desfasurata sub semnul unei conditii modeste si al bolii, caracterizata mai degraba prin absenta evenimentelor, printr-o descoperire tarzie a necesitatii exprimarii artistice, a vocatiei, in sensul profund al cuvântului, dubleaza o opera nu numai importanta ca extensie, dar definitiva, matura, constituita fara ezitari si tribulatii.
Profesor de desen intr-un oras provincial, linistit pâna dincolo de banalitate, Andreescu se dedica picturii cu o fervoare pe care nimic din atitudinea sa anterioara nu parea s-o anunte. Pictura apare la tanarul solitar, inclinat spre meditatie, ca iruperea unei nevoi de comunicare, de exprimare, consumata superior si fara veleitatile publicitatii. Caracterul de introspectie, tensiunea de autoexprimare vor fi atributele intregii sale arte, remarcabil de unitare, dealtfel, ca seniment, atitudine si calitate. Contactul cu arta romaneasca a timpului nu i-a lipsit, dar importanta unei confruntari cu problematica limbajului, tot mai ferm aduse in prim-lan de arta europeana a epocii, nu trebuie neglijata. Desi de la inceput lucrarile pictorului roman au decizia si consistenta operei autentice, il gasim, in ultimii ani ai sederii in Franta, clarificat, stapina pe mijloace, construind spatiile cu subtilitatea cromatica pe care o da doar desavirsita dezinvoltura tehnica. Interesat in egala masura de diferite genuri ale picturii, Andreescu creeaza peisaje ( Margine de padure ; Pomi infloriti ; Stanci si mesteceni ; Camp ; Padure de fagi ; Mesteceni la marginea baltii ; Dupa ploaie ; Casa de ciurari ; Iarna la Barbizon ; Stancile de la Apremont ), portrete ( Taranca cu broboada verde ; Taranca cu traista ; Broboada rosie ; Autoportret ), naturi statice ( Rate ; Coacaze ; Felii de pepene ).

Stefan Luchian (1868-1916). Biografia

autoportret_stefan_luchianPictor roman. Dupa absolvirea Scolii de arte frumoase din Bucuresti (1885 – 1889), pleaca la München, unde studiaza un an la Academia de arte frumoase. Isi continua studiile la Academia Julian din Paris (1891 – 1892). In tara, in 1896, organizeaza, impreuna cu alti artisti, “Expozitia artistilor independenti”. In 1898, ia parte la infiintarea societatii artistice “Ileana” si expune, incepind cu 1892, la societatea “Tinerimea artistica”, devenind unul din cei mai apreciati pictori in epoca. Luchian este personalitatea ce domina pictura romaneasca de la inceputul secolului, continuind calea deschizatorilor de drum Grigorescu si Andreescu. Biografia sa, marcata, in copilarie, de farmecul simplu si luminos al dealurilor cu vii si al luncilor de pe malul Prutului, este istoria unei pasionate lupte pentru afirmarea artistica, cu bucuriile si tristetile unui temperament aprins, iubitor de viata, cu tragedia unei boli care il va rapune inainte de vreme. Opera sa exprima exprima un elan vital, patetica bucurie pe care o trezeste contactul cu lumina pura a zilei. Sub jocul luminii, pictorul face sa transpara vigoarea formelor, dezvoltind notatia impresionista pe o structura solida. Optiunea pentru forma compacta, in care placerea perceptiei senzoriale e dublata de un efort rational, o regasim atit in modul de concepere a compozitiei, cit si in cromatica. Tablourile sale au un echilibru secret, care ii permite sa dezvolte, fara a ajunge la disperarea imaginii, impresiile pae care i le furnizeaza realitatea. O serie de motive – buchete de flori sau imprimeuri cu motive vegetale etc. -, unele solutii plastice, cum ar fi, de pilda, jocul subtil al curbelor si contracurbelor, amintesc de anii de formatie al artistului, de sensibilitatea sa pentru formulele stilistice din Art Nouveau (vezi Stilul 1900 ). Astfel de motive sint riguros integrate ansamblului, lasind sa circule in voie, pe ecranul imaginii, unda imprevizibila a sensibilitatii pictorului. Rezultatul este o remarcabila claritate a reprezentarii si o intensitate emotionala putin obisnuita. Luchian a fost in egala masura peisagist, portretist, autor de compozitie si naturi statice – indeosebi flori. In peisaje, atentia sa este atrasa uneori de un colt pitoresc de natura, alteori, de unitatea dintre vegetatiile abundente si prezentele umane ( Ultima cursa de toamna , 1892; Margine de cring , 1903; Birt fara musterii , 1903; Marea Neagra la Tuzla , 1904; Salciile de la Chiajna , 1906; Fintina de la Brebu , 1908; Dupa ploaie , 1909; Moara de la poduri , 1909; Pe dealul Hinganilor , 1909; Vara , 1912; etc.). Picteaza numeroase tablouri cu flori ridicind acest gen la un inalt nivel de abordare artistica ( Dumitrita , 1904; Paralute , 1907; Garoafe , 1907; Flori de tufanica , 1908; Anemone , 1910; Trandafiri , 1910; Maci , 1910 etc.). Din portretism sa citam tablourile Safta florareasa , 1901; Mos Nicolae Cobzarul , 1906 etc. si seria de autoportrete, intre care Un zugrav, 1907. Compozitiile cuprind citeva lucrari inspirate de viata satului romanesc din preajma anului 1907, cind au avut loc rascoalele taraneesti ( Dupa munca, spre casa , 1905; La impartitul porumbului , 1905; 1907 – epilogul rascoalei etc.). La acestea se adauga unele scene de gen – Lautul (1911 – 1912) etc., in care, in ciuda suferintei aduse de boala, pictorul mentine, asupra realului o privire incarcata de intelegere – o umanitate superba in simplitatea si naturaletea sa.

Vezi: Stefan Luchian pe piata de arta: Un mare challanger (pe acelasi site gasiti: cota de autor, picturi de Luchian si prezente in topuri de specialitate)

Nicolae Tonitza (1886-1940). Biografie

tonitza2Nicolae Tonitza (1886–1940) pictor, nãscut la Bârlad, cu studii de arte plastice la Iaşi, Paris şi Munchen, unde are şi debutul expoziţional. Lucrãrile lui au fost expuse la Bucureşti, Paris, Veneţia, Barcelona, Haga şi Bruxelles. Sunt memorabile portretele sale de copii.

Nicolae Tonitza la licitatiile de arta

Pictor, grafician si critic de arta roman. Urmeaza Academia de arte frumoase din Iasi, intr-unul din momentele ei cele mai infloritoare fiind coleg cu Stefan Dimitrescu (mai tarziu Tonitza, Dimitrescu, Sirato si O. Han vor forma “Grupul celor patru”) si avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare. Din 1908 urmeaza cursurile Academiei regale bavareze de arte frumoase de la Munchen, iar din 1909 pana in 1911, la Paris, frecventeaza ateliere si face studii dupa pictori celebri. Influenta preocuparilor din epoca nu intarzie sa-si puna amprenta in opera tanarului artist, pe care calitatile de colorist si prospetimea senzatiilor il fac sa gaseasca repede drumul spre originalitate. Problemele impresionismului, cuceririle postimpresionistilor si, nu mai putin, modul decorativ de a gandi compozitia si fastul de belle epoque a artei 1900 (vezi Stilul 1900) ii vor determina hotarator optiunile estetice. Echilibrul, hedonismul – acea bucurie neretinuta in fata fermecatoarelor aparente ale realitatii -, senzualitatea temperata se traduc in stralucirea luminii, in exaltarea tonurilor, in cromatica armonica, in sudura perfecta dintre forma (subliniata de un desen plin de gratie decorativa) si culoare. Grafica, plina de malitie si deseori de dramatism (a colaborat la numeroase reviste ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc.) si articolele – comentarii culturale si sociale – sunt marturii ale participarii intense la viata epocii. Pictura ramane, dincolo de framantarile cotidiene, de angajarea in evenimentele contemporane, senina, vorbind despre un ideal estetic calsic, despre cultul frumosului, despre o arta inteleasa ca expresie a permanentei valorilor spirituale. Remarcam pisajele dobrogene, portretele de clovni, de copii, de tinere femei, naturile statice, pline de caldura, compuse in planuri mari, urmarind jocul tandru al luminii pe obiecte, in tonuri vibrante.