Tag Archives: moldova

Statiunea Targu Ocna (Judetul Bacau)

Târgu Ocna, supranumit „Oraşul de sare”, reprezintă, pe lângă peisajul dominat de munţi şi păduri seculare, o atracţie unică datorită minelor de sare exploatate încă din Evul Mediu, într una din ele amenajându se, la o adâncime de 130 de metri, un sanatoriu balnear, cel mai mare sanatoriu subteran din Europa. Aflată la întâlnirea Carpaţilor cu Subcarpaţii, staţiunea oferă un mediu deosebit pentru tratamentul balnear şi balneoclimateric şi pune la dispoziţia turiştilor izvoare cu apă minerală tămăduitoare şi climat de salină favorabil tratării afecţiunilor astmatice. (via CJ Bacau)

Turism religios in judetul Vaslui

Principalele lacase de cult din Vaslui sunt mãnãstirile Fâstâci, Moreni, Floresti si bisericile de lemn din Pârvesti, Lipovãt, Giurcani, Ivãnesti, Dragomiresti. Mãnãstirea Fâstâci, din comuna Delesti, la 20 de kilometri de Vaslui, a fost realizatã în stil baroc monumental, în 1721, de domnitorul Constantin Racovitã Cehan. Biserica este înconjuratã de case ecumenice si de un zid. Mãnãstirea Moreni, la 10 kilometri de Vaslui, adãposteste moastele sfintilor Tarahie, Prov si Andronic, aduse de la Ierusalim în 1996.

Printre cele mai impresionante lãcasuri de cult figureazã bisericile de lemn de pe Valea Racovei, între Vaslui si Mãlinesti. Aici, astfel de biserici au fost înãltate aproape în fiecare localitate. Dintre ele se evidentiazã Biserica Sf. Nicolae – Gologofta, din Ivãnesti, care a fost construitã din stejar, pe temelie de piatrã, având catapeteasma pictatã. Schitul de lemn Sf. Voievozi, din Mãlinesti-Gârceni, are o turlã zveltã si elegantã si se aflã într-o zonã care a cunoscut, dupã 1999, un reviriment al vietii monahale, aici fiind ridicate multe lãcasuri noi de cult. Bisericile de lemn din Valea Racovei întrunesc o serie de caracteristici: sunt asezate pe „tãlpoaie“ de lemn sau pietre mari de râu, bârnele sunt prinse în „chiotori“, „coadã de rândunicã“, cuie „tigãnesti“ (forjate). Acoperisurile în patru ape, cu coamã lungã, erau, de regulã, din sindrilã.

Manastirea Floresti (Vaslui)

Mãnãstirea Floresti este unul dintre cele mai importante asezãminte monahale din judet si are hramul Sf. Ilie. În momentul de fatã, mãnãstirea, ctitoritã la 1590, pe locul unui lãcas de cult din lemn, din vremea lui Stefan cel Mare, este restauratã cu fonduri de la institutiile europene si mondiale. În 1806 mãnãstirea a fost închinatã unui lãcas de la muntele Athos, Esfigmenul.

Sihastria Voronei (judetul Botosani)

SIHĂSTRIA VORONEI – Situat la 3 km sud-est de mănăstirea Vorona, în mijlocul unei păduri de stejari, fagi, ulmi şi frasini, aceasta reprezintă un schit de călugări. Biserica schitului a fost construită între anii 1830 – 1868, sub îndrumarea stareţului Rafail. Biserica de aici cu haramul “Buna vestire” are o frumoasă pictură originală, iar catapeteasma reprezintă o valoroasă operă de artă.

Potrivit tradiției, prin anul 1600, în pădurea aflată la o distanță de 2 km de satul Vorona, s-au așezat câțiva călugări ruși care au ridicat o bisericuță de lemn și au ctitorit Mănăstirea Vorona.

Printre monahii renumiți care au viețuit la Mănăstirea Vorona se numără și Cuviosul Onufrie (1700-1789). El era rus de origine și a fost guvernator al unei provincii.  În anul 1749, din cauza persecuțiilor religioase din Rusia secolului al XVIII-lea a fugit în Moldova, unde s-a călugărit la Mănăstirea Dragomirna.

În ședința sa de lucru din 5-6 iulie 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea Cuviosului Onufrie de la Sihăstria Voronei, cu data de prăznuire la 9 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării a avut loc pe data de 8 septembrie 2005 la Mănăstirea Vorona și pe 9 septembrie la Mănăstirea Sihăstria Voronei.

În afară de Cuviosul Onufrie, în codrii din apropierea Mănăstirii Vorona au mai trăit și alți pustnici, fiind cunoscute numele lui Samuil Duhovnicul, Damian Monahul, Ioan Pustnicul, ieroschimonahul Veniamin Constantinescu (1817-1917) etc

Manastirea Durau (judetul Neamt) – prezentare generala

Durau-Neamt

Mănăstirea Durău construită de către una din fiicele domnitorului Vasile Lupu, a fost împodobită cu pictură în ceară, în tehnica encaustică, de către Nicolae Tonitza şi ucenicii săi – printre care şi Corneliu Baba.

Manastirea Durau este situata in statiunea balneo-climaterica Durau, comuna Ceahlău,județul Neamț, Moldova, Romania, in estul muntilor Ceahlau, la o distanta de 5 kilometri fata de cascada Duruitoarea, de la care, dupa traditie, si-ar fi luat numele.

Biserica este zidita din piatra si caramida si din punct de vedere arhitectonic imbina unele elemente traditional-moldovenesti cu altele mai noi, imprumutate chiar de la constructii monumentale laice.

Husi – obiective turistice

Înconjurat de podgorii mult apreciate de Dimitrie Cantemir, oraşul Huşi este un centru viticol de tradiţie şi, totodatã, sediul unei vechi episcopii şi al unor Curţi Domneşti din secolul al XV-lea, ale cãror fundaţii şi biserici au fost scoase la luminã în 1964, în urma sãpãturilor arheologice. Poate fi admirat Palatul Episcopal, construit de Ieremia Movilã în 1595, care gãzduieşte astãzi un excepţional muzeu de artã religioasã şi carte veche. Biserica Sf. Apostoli Petru şi Pavel, catedrala episcopalã din Huşi, a fost înãlţatã în 1495 de Ştefan cel Mare, domnitorul care a clãdit zeci de mãnãstiri şi biserici, ca mulţumire adusã Domnului pentru victoriile sale în rãzboaie. Meritã vizitate Muzeul Huşi, cu secţiile sale de arheologie şi etnografie, şi Liceul agricol cu profil viticol, una dintre cele mai vechi şi mai prestigioase instituţii de acest gen din ţarã. Liceul deţine vinoteci valoroase, un muzeu de profil şi poate organiza seri de degustãri de vinuri pentru specialişti şi turişti. Vinoteca a fost iniţial înfiinţatã în 1909, dar distrusã de al doilea rãzboi mondial. Actuala colecţie de vinuri, care numãrã 22.000 de sticle, dateazã din 1949 şi conţine soiuri reprezentative ale podgoriei Huşi, dar şi din alte pãrţi ale României şi chiar din strãinãtate. Muzeul din Huşi gãzduieşte colecţii importante de arheologie, istorie şi etnografie. Alãturi de piese de ceramicã, unelte de piatrã, bronz şi fier, se aflã şi podoabe de aur şi argint, colecţii de ţesãturi şi instrumente folosite de-a lungul timpului pentru fabricarea vinului. Pentru cã în istoria Huşilor cartea a jucat un rol esenţial, nu putem sã nu amintim, printre aşezãmintele de culturã, şi Biblioteca „Mihai Ralea“.
La 12 kilometri de oraşul Huşi, pe drumul ce duce spre punctul de frontierã Albiţa, se aflã misterioasa Movilã a Rãbâiei, despre care domnitorul Dimitrie Cantemir scria cã ar fi mormântul unei regine a sciţilor. Ridicatã de mâna omului, având un diametru de peste un kilometru şi fiind înconjuratã de un val de pãmânt, Movila Rãbâiei a suscitat interesul multor cãlãtori strãini care au trecut prin zonã. Din pãcate, pânã în prezent nu au fost realizate sãpãturi arheologice sistematice, ci numai sondaje. În 1975 au fost semnalate blocuri de piatrã dispuse circular în jurul movilei, la distanţe egale între ele, ceea ce pare a indica existenţa unui mormânt regal, ridicat în secolele V-III î.H., aşa cum a presupus Dimitrie Cantemir.

Biserica Sf. Gheorghe din Botosani

BISERICA “SF. GHEORGHE” – BOTOŞANI, ctitorie a Doamnei Elena Rareş, soţia domnitorului Petru Rareş, datează din anul 1551

Biserica „Sfântul Gheorghe” este a doua ca vechime după Popăuţi (1496) dintre cele existente astăzi în Botoşani.
A fost clădită după modelul bisericii lui Ştefan cel Mare „Popăuţi”, în formă de cruce cu turnuleţ la mijloc şi cu intrare pe latura de nord. Este o construcţie de proporţii reduse. Este împodobită, cu predominarea culorilor de verde şi galben, aşezate în formă de brâie împrejurul bisericii aproape de acoperiş.
Decoraţiunea interioară a fost simplă, fără picturi pe pereţi. Pe jos era pardosită cu lespezi de piatră care au rămas până astăzi.
Prima clopotniţă a fost construită din lemn la poarta bisericii.
Cu timpul, biserica a suferit unele transformări în urma reparaţiilor ce i s-au făcut, fiind încercată adeseori de focuri şi cutremure.

Pelerinaj la Iasi

Sarbatoarea Sfintei Parascheva este un moment important in fiecare an pentru capitala Moldovei, Iasiul fiind orasul care detine moastele sfintei, Biserica Trei Ierarhi fiind astfel un important loc de pelerinaj pentru ortodocsii din Romania, dar si una importanta pentru intreaga ortodoxie.

Peste un milion de romani s-au strans pe 15 octombrie la Iasi pentru a saruta caseta cu moastele Sfintei Parascheva,  sirul credinciosilor care au vrut sa participe la eveniment s-a intins pe cinci strazi in jurul Catedralei Metropolitane, printre acestia aflandu-se si mai multi oameni politici.
Iasiul se arata astfel a fi cel mai important loc de pelerinaj din Romania desi numarul unor astfel de locuri este destul de mare. Importanta sa se datoreaza in mare parte rolului asumat pentru scurta vreme in secolul al XVII-lea, de cel mai important oras al ortodoxiei. Vasile Lupu s-a afirmat ca protector al locurilor sfinte din Ierusalim si din Muntele Athos, dupa ce influenta greaca de la Istanbul fusese redusa aproape complet si statele sarbe cazusera in stapanire otomana si inainte ca Rusia sa devina o putere europeana. Rolul de sustinatori ai religiei de rit grec fusese disputat atunci intre tara Romaneasca si Moldova, Iasiul castigand o mare importanta. Aducerea moastelor Sfintei Parascheva a fost un gest prin care monahii greci recunosteau rolul acestui oras. Pelerinajul in Iasi la moastele sfintei, care este una dintre figurile centrale ale ortodoxiei, are o istorie de peste trei secole. Fenomenul, ingradit in timpul comunismului, s-a reafirmat dupa 1990 si capata o amploare din ce in ce mai mare.

Strigoii din Carpati 3 – Regatul

Venit intr-o vizita in Moldova, Alexandre Dumas a locuit un timp in Ceahlau unde Palatul Cnejilor de sub statiunea Durau i-a inspirat un roman: “Strigoii Carpatilor”. Nu e printre cele mai bune ale sale dar chiar si asa acest titlu poate fi luat drept sigla pentru tot ce se petrece la noi cu intariturile si constructiile medievale: acestea sunt transformate in strigoi. Chiar cele care nu sunt deja ruine devin, rapid, in zilele noastre.

Moldova si Valahia n-au prea fost tari in care sa stea piatra pe piatra. In mai toate orasele vechiului regat cele mai vechi cladiri sunt bisericile. Dar chiar daca sunt mai rare castelele, aceasta nu inseamna ca sunt mai bine intretinute. A se vedea Cetatea Neamtului si Cetatea Targovistei. Alte castele precum Poienari pe Arges, sunt cunoscute mai mult turistilor straini decat celor romani. Cu exceptii, in Moldova si Tara Romaneasca nici nu s-a prea purtat protortipul de castel, ci acela de “curte”, respectiv un conac sau un palat inconjurat la distanta de ziduri nu foarte inalte, ca de cetate. Ansambluri arhitectonice de acest tip au ramas numai Sucevita in Nordul Moldovei sau Plumbuita in nordul Bucurestiului. In unele situatii doar zidurile de incinta au fost prabusite, dar palatele din “curti” s-au pastrat, asa cum e cazul Ghica-Tei din Bucuresti cau Cetatea Baniei din Craiova. In marea lor majoritate, insa, “curtile domnesti” au disparut cu totul, asa cum s-a intamplat la Curtea Arsa si la Curtea Veche din Bucuresti sau la majoritatea caselor domnesti pe care Stefan cel Mare le ridicase in Moldova, din Suceava la Vaslui si de la  Husi la Piatra Nemt. In Capitala, Muzeul Curtea Veche este o creatie a anilor ‘60, excavat practic piatra cu piatra. Dupa ce sute de ani a fost resedinta domneasca a Valahiei si a fost infumusetat si extins de Constantin Brancoveanu incat zidurile lui se intindeau pana in Piata Universitatii de astazi, dupa 1700 vechea curte a fost parasita treptat in favoarea unor resedinte provizorii iar ruinele sale au fost scoase la mezat, vandute la metru patrat. Peste temeliile palatului brancovenesc a fost construit un intreg cartier, cu peste 20 de strazi si pasaje: Sepcari, Selari, Lipsacni, Covaci. Nimic, absolut nimic nu mai ramasese in picioare din vechea cetatuie si chiar si astazi este imposibil de reconstituit un plan, oricat de aproximativ al vechii constructii. Actualul muzeu Curtea Veche a fost realizat prin desfiintarea unei strazi intregi, strada Soarelui, ale carei case negustoresti pastrasera aproximativ in stare de folosinta pivnitele curtii domnesti, ridicand peste acestea zidurile mai noilor pravalii, ba chiar si la etajele superioare folosind uneori pereti intregi ai constructiei medievale, prinsi cu tencuiala de peretii mai noi. Strada Soarelui a fost complet desfiintata si de sub temeliile ei a fost scoasa la lumina partea care trebuie sa fi fost cea mai importanta a casei domnesti: beciurile vistieriei si podeaua (plus o colonada) salii tronului. Chiar si in ciuda acestor descoperiri si chiar daca, in temeliile a zeci de case din areal au fost identificate alte fragmente din constructia domneasca, planul Curtii Vechi ramane unul total necunoscut iar machetele construite de istorici si de arheologi sunt catalogate toate drept fanteziste.

Dintre toate cladirile fortificate ale Bucurestiului, una singura se mentine aproape inegral: una complet necunoscuta bucurestenilor, netrecuta in nici un ghid si complet ignorata din punct de vedere turistic. Este vorba despre Curtea Dudesti-Cioplea, amplasata in fata scolii de soferi Ilioara, in care functioneaza mai multe fabricute si depozite. Cladirea, care dateaza de la 1700, se pastreaza in intregime, inclusiv zidurile de incinta, chiar daca in curtea vechiului conac macarele uriase au inlocuit vechile acareturi, parcuri si helestee. Totul este anonim, plin de rugina si de uleiuri, decrepit, dezolant.

Alexandru Ioan Cuza (date biografice)

Alexandru Ioan Cuza (1820–1873) s-a nãscut la Bârlad si a fost primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova si Muntenia. Dupã studii la Paris, Cuza s-a întors în tarã si a îmbrãtisat cariera militarã, remarcându-se în evenimentele de la 1848 si în lupta pentru Unire. A fost ales Domnitor al Moldovei la 5 ianuarie 1859 si al Munteniei la 24 ianuarie 1859, sãvârsind astfel Unirea Principatelor printr-o dublã alegere. În aceastã calitate, a întreprins importante mãsuri pe plan intern: împroprietãrirea tãranilor, reorganizarea armatei, a administratiei, a învãtãmântului. S-a bucurat de o mare simpatie popularã, dar a fost silit sã abdice în urma unui complot. A murit în exil, la Heildelberg.

Imagini din Moldova si Bucovina

Peisaje spectaculoase din Romania (Moldova si Bucovina): Lacul Bicaz, bisericile cu exterioare pictate din Bucovina si zona montana din Carpatii Rasariteni.

BUCOVINA
Click here to see larger image
For more information about Bucovina & Moldova please visit:
www.RomaniaTourism.com/Bucovina-Moldova.html
BICAZ LAKE
Click here to see larger image
For more information about Bucovina & Moldova please visit:
www.RomaniaTourism.com/Bucovina-Moldova.html
THE PAINTED MONASTERIES – MOLDOVITA MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about The Painted Monasteries please visit:
www.RomaniaTourism.com/Painted-Monasteries.html

Manastirile din Moldova – Fotografii de arta

Monumente UNesco – Patrimoniul CUltural Mondial World Heritage, Manastirile Pictate din Moldova sun importante obiective turistice, ele fiind inca manastiri functionale. In anii din urma, ele au fost renovate si se prezinta in conditii foarte bune, atat in ceea ce priveste gradul de conservare, cat si ambientarea peisagistica. Fotografii de pe siteul de promovare al Ministerului Turismului.

MOLDOVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Moldovita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Moldovita
MOLDOVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Moldovita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Moldovita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
SUCEVITA PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Sucevita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Sucevita
MOLDOVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Moldovita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Moldovita
MOLDOVITA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Moldovita please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Moldovita
VORONET PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Voronet please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Voronet
VORONET PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Voronet please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Voronet
VORONET PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Voronet please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Voronet
VORONET PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Voronet please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Voronet
ARBORE PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Arbore please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Arbore
ARBORE PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Arbore please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Arbore
ARBORE PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Arbore please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Arbore
HUMOR PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Humor please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Humor
HUMOR PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Humor please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Humor
HUMOR PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Humor please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Humor
HUMOR PAINTED MONASTERY – Frescoe Detail
Click here to see larger image
For more information about Humor please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Humor
PATRAUTI PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Patrauti please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Patrauti
PROBOTA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Probota please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html#Probota
RASCA PAINTED MONASTERY
Click here to see larger image
For more information about Rasca please visit:
www.RomaniaTourism/Painted-Monasteries.html

Arta veche romaneasca

Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in Tarile Românesti urmau doua traditii disticte: cea bizantina (cele doua state românesti si zona ortodoxa reprezentata de românii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului locuita de svabi). Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor inconografice impuse de religie, desi, in unele biserici ortodoxe din Transilvania, se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).

Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare din Curtea de Arges, realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din Tarile românesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura. Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative) impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura româneasca – pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile arginate sau aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor român cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) – are trasaturile ei specifice. Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii manastirilor din Bucovina, Moldova de nord (Voronet – 1547; Moldovita – 1532-1537; Sucevita – 1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.

Sculptura ocupa un loc modest in Evul mediu in principatele din afara arcului carpatic, monumentele de tip bizantin fiind in general lipsite de decoratiuni sculptate. Una din putinele exceptii este Biserica episcopala din Curtea de Arges, cu multe decoratii de origina caucaziana si araba. In Transilvania este subordonata stilului religios catolic abordat. Detasarea de canoanele bizantine, caracteristic secolelor 17 si 18, va atinge o culme in secolul 19 cand caracterul laic a aparut in arte si care mai tarziu a fost adaptat vietii moderne atat ca subiect (portrete si scene istorice) cat si in tehnica (pictura de sevalet) sau curente artistice (academism si romantism). Au fost introduse de artisti straini, care au venit din Austria, Germania, Polonia, Italia, la chemarea marilor boieri care le comandau portrete de familie.

Cetatea Neamtului – Istoria

Cetatea-Neamt este o creatie moldoveneasca ridicata la sfarsitul secolului al XVI-lea de catre Petru I (1374-1391). Cercetarile arheologice au scos la lumina urme materiale de la sfarsitul secolului al XVI-lea si monede de argint de la Petru I. Intemeierea in anul 1359 a statului Moldova, cresterea puterii centrale si dezvoltarea economica au fost factori determinanti pentru construirea unor intarituri de piatra, care sa asigure controlul drumurilor si al punctelor obligatorii de trecere sau sa constituie nuclee de aparare in caz de razboi. Sistemul defensiv al tarii conceput de Petru I Musat cuprindea cel putin trei cetati (Neamt, Suceava si Scheia), dar mesterii sai au construit si numeroase manastiri si biserici cu incinte fortificate. Prima mentiune despre cetatile Moldovei este facuta de domn in omagiul adresat in anul 1387 regelui Poloniei, dar prima referire la Cetatea-Neamt dateaza din anul 1395, cand regele Ungariei Sigismund de Luxemburg emite un act ante castrum Nempch.

Continue reading Cetatea Neamtului – Istoria

Podgoria Cotesti

Pentru prima data, satul Cotesti , ce si-a luat numele de la capitanul Stan Cotea Odobescu, apare mentionat in anul 1471. Acest domeniu a fost primit de acesta ca danie de la domnitorul Tarii Romanesti pentru merite ostasesti deosebite . Capitanul Stan Cotea, aduce colonisti de prin Arges si Muscel , cu care intemeiaza satele Odobeasca si Cotesti , unde isi intemeiaza si prima sa locuinta . Printre alte fapte de binefacere , capitanul Stan Cotea contribuie , in anul 1471, la construirea unei biserici din lemn de stejar in satul Odobasca , biserica declarata in prezent monument istoric.

Continue reading Podgoria Cotesti

Turism in Vatra Dornei

Statiunea este situata in partea de nord a tarii la intretaierea Moldovei cu Transilvania si este cunoscuta, datorita izvoarelor cu ape minerale si carbogazoase, inca de la inceputul secolului al XIX-lea. Muntii Rarau, Giumalau, Calimani cu numeroase trasee montane (de vara sau de iarna) constitue o atractie majora pentru.turistii din statiune. Dispune de citeva hoteluri si vile confortabile si de instalatie de transport pe cablu.

Statiunea Durau (prezentare)

Statiunea se gaseste in partea de nord a Carpatilor la o altitudine de 800 m si dispune de hoteluri si vile confortabile.Principalele atractii turistice sint cascada Duruitoarea, aflata in imediata vecinatate, si o mica biserica pictata de N.Tonitza, unul din cei mai mari pictori romani. Din statiune se pot organiza scurte drumetii catre cabanele Dochia, Izvorul Muresului sau Fintinele.

Vatra Dornei (prezentare + harta + vremea)

Main Bridge Dorna River

Vatra Dornei se afla la poalele muntilor Rura-Giumala. Este foarte cunoscuta pentru apele minerale, ca si pentru partiile de schi. Borsa se afla mai in nord, la poalele muntilor Rodnei si Maramures. Alaturi de sporturi de iarna, o atractie deosebita o exercita dealurile din imprejur. Durau se afla la poalele muntelui Ceahlau.

Continue reading Vatra Dornei (prezentare + harta + vremea)