Tag Archives: istoria

Tara Beiusului (Bihor; destinatie turistica)

Calatorind spre centrul judetului, la nici o ora de Oradea, ajungem in orasul Beius, care da numele depresiunii pitoresti ce il inconjoara. Aceasta zona, impreuna cu partea cea mai sudica a judetului (din jurul orasului Vascau) este renumita pentru prezenta obiceiurilor traditionale si a arhitecturii specifice Tarii Crisurilor.

Descoperind zona, veti intalni, mai mult decat in oricare parte a judetului, adevaratul specific bihorean, oamenii de aici reusind cu succes sa-si pastreze vii istoria si traditia. Fie ca decideti sa vizitati satele din imediata apropiere a orasului sau pe cele dinspre munte, ei va vor intampina cu aceeasi deschidere si ospitalitate, bucurosi de oaspeti.

Atractii turistice:

platoul carstic Vascau – Calugari;
orasele Vascau, Ştei, Beius;
zona carstica Remetea – Meziad – Rosia;
valea Finisului;
zona carstica Dobresti – Vida;
defileul Crisului Negru (defileul Şoimi – Borz);
platoul carstic Dumbravita de Codru;
bisericile de lemn si mestesugurile populare.

Platoul carstic Vascau – Calugari, cuprinde o vasta si unitara suprafata calcaroasa cu numeroase fenomene carstice:
• izbucul Calugari – unic datorita fenomenului de intermitenta a debitului apei;
• pestera Campeneasca Vascau, cu o cascada impresionanta la intrare, campurile de doline si celelalte fenomene carstice dau o frumusete aparte acestei zone.

Orasele Vascau, Ştei, Beius:
• muzeul memorial Alexandru Andritoiu;
• Pastravaria Vascau;
• muzeul Municipal Beius cu o bogata colectie de etnografie si istorie;
• Manastirea Izbuc, de langa Carpinet;
• cladirea celui de-al doilea liceu de limba romana din Transilvania, actualmente Colegiul National „Samuil Vulcan”, intemeiat in anul 1828;
• Targul de la Beius – in fiecare joi, agricultori si mestesugari din intreaga zona a Beiusului si Vascaului vin sa-si vanda sau sa-si schimbe produsele la acest targ;
• biserica „Sf. Maria Mica”,1780 din Baita.

Zona carstica Remetea – Meziad – Rosia:
• pestera Meziad (4.750 m), avand statut de arie naturala protejata, bogata in speleoteme si fauna cavernicola, cu numeroase descoperiri paleontologice;
• biserica reformata din Remetea, sec XIII;
• cheile Albioarei, amplasate in sectorul mijlociu al vaii cu acelasi nume, dispuse sub forma unui arc de cerc, pe o lungime de cca. 2 km cu versanti ce depasesc pe alocuri 100 m.
• pestera Ciur-Izbuc care se remarca prin existenta  unor urme de pasi ale omului preistoric, conservate in argila planseului pesterii.
• cheile Cutilor, cheile Lazurilor, cheile vaii Stramturii adauga un plus de farmec, frumusete si salbaticie acestei zone.

Biserica Sf. Gheorghe (Bucuresti, km 0)

  • km0BISERICA SF.GHEORGHE NOU
  • Bd. I.C.Bratianu 1, Bucuresti

Biserica este cea mai mare dintre ctitoriile inaltate in Bucuresti de domnitorul Constantin Brâncoveanu si se afla pe locul unei vechi manastiri care, la sfârsitul secolului al XVII-lea, era inconjurata cu ziduri si inzestrata cu chilii. Este o biserica de mari proportii, ridicata dupa un plan asemanator altei ctitorii brâncovenesti, manastirea Hurezi. Arhitectul constructiei a fost Vaseleil (probabil italian) iar ca mesteri: pietrarul Vucasin Caragea, vataful de zidari Manea, lemnarul Istrate si zugravul Pirvu Mutu, care au inaltat multe din bisericile si edificiile civile din perioada brâncoveneasca.
Biserica a fost târnosita la 29 iunie 1707, in prezenta patriarhului Ierusalimului, marele carturar Hrisant Nottara, a mitropolitului Târnovului, Dionisie, si a exarhului Sofiei, Axentie. Ea facea parte dintr-un complex de cladiri care alcatuiau “Hanul Sf. Gheorghe Nou”. Marele incendiu de la 23 martie 1847 a distrus complet hanul si partial biserica. Edificiul a fost restaurat in anii 1852-1853 de X. Villacrosse, (arhitect spaniol stabilit in tara noastra) cu acest prilej refacându-se picturile murale interioare, de catre pictorii C. Lecca si M. Popp.
In pronaosul bisericii se afla doua pietre funerare. Una din ele acopera mormântul domnitorului Ioan Mavrocordat (1716-1719). Cealalta lespede, fara inscriptie, se afla pe mormântul ctitorului, Constantin Brâncoveanu care, din ordinul sultanului, a fost ucis la Instanbul impreuna cu cei patru fii ai sai. Trupurile lor au fost aruncate in mare, dar oameni credinciosi marelui voievod au cules ramasitele pamântesti ale acestuia, iar sotia sa le-a adus la Bucuresti in mare taina si le-a inmormântat aici.
Abia la inceputul secolului XX s-a descoperit ca domnitorul isi doarme somnul de veci sub lespedea fara nume din ctitoria sa. Doamna Maria, sotia voievodului, a pus deasupra mormântului o candela de argint cu o inscriptie revelatoare.
In biserica mai pot fi vazute epitafele mormintelor amintite, diverse candele de argint precum si doua firide, suflate in aur, pe care sunt gravate portretele lui C. Brâncoveanu, fiilor si sotiei acesteia.

Biserica SFINTII APOSTOLI din Bucuresti

  • BISERICA SF.APOSTOLI / Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel
  • Str.Sf. Apostoli 33, Bucuresti

A fost ridicata de Matei Basarab (1632-1654). Edificiul, construit in stilul specific primei jumatati a secolului al XII-lea, are clopotnita pe pronaos si turla pe naos. Fatadele sale sunt impartite in doua registre si au o decoratie constând in arcuri simple realizate din ciubuce rotunjite. Intrarea se face printr-un pridvor larg sustinut de sase coloane de piatra la care se remarca bogata decoratie cu motive vegetale a capitelurilor. In biserica se poate vedea o tâmpla de mare frumusete datând din anul 1715.

sfintii-apostoli-(10)

vezi detalii pe Crestin-Ortodox.ro (sursa foto)

Simboluri de origine dacica in lumea veche

În viaţa de zi cu zi, simbolurile constituie veritabile repere, care, prin natura lor, au rolul de “a vorbi” despre conţinuturi ce nu sunt întotdeauna accesibile celor care vin în contact cu ele. Reprezentarea devine astfel esenţială nu doar prin înţelesurile ei, ci şi prin rolul pe care îl joacă în comunicarea cu ceilalţi. Incursiunea noastră în mitologie are ca punct de referinţă un simbol aparte, care are menirea de a ne introduce într-o lume aflată sub imperiul forţei şi, deopotrivă, al inteligenţei, o lume care rămâne pentru mulţi o veritabilă “enigmă”. Vorbim, în fapt, de reprezentarea unei lumi ale cărei înţelesuri se prefac în rostul său de a fi, de a sluji, sub semnul credinţei şi al raţiunii, naţiunea pe care o reprezintă. Această lume capătă, în reprezentările celor care o slujesc, identitatea unei puteri ce reuneşte forţa pământeană cu energiile supraomeneşti.

grifonForma acestei identităţi o reprezintă GRIFONUL, o fiinţă fabuloasă care îmbină – prin capul şi ghearele de vultur – energia celestă cu puterea terestră – sugerată de corpul de leu. Se cunoaşte că antichitatea a consacrat grifonului sarcina de paznic al comorilor. Grifonul apare frecvent pe pietrele dacice anterioare cuceririi romane – cât şi după. La fel, le găsim şi pe Columna Traiană împodobind armele dacice. Celebrele coifuri dacice, numeroase fibule, piese de harnaşament, atestă o bogată tradiţie geto-dacică legată de grifon. Acest lucru nu este întâmplător. Anticii Pindar, Apollonius din Rhodos, Virgilius, vorbesc despre grifoni ca făcând parte din panteonul tracic. Astfel, Apollo apare frecvent însoţit de grifoni. Pindar: “Apollo după ce a construit împreună cu Eac şi Neptun cetatea Troiei, s-a întors în patria lui, dincolo de Istru (Dunărea) la Hiperboreeni”. Grifonul: jumătate vultur – jumătate leu – este aşadar o figură hieratică aparţinând în primul rând lumii geto-dacice şi tracice (a se vedea pietrele de la Alba-Iulia unde Apollo zboară ajutat de grifoni). O altă legendă povesteşte despre Alexandru Macedon care a încercat să se înalţe cu ajutorul unor grifoni ademeniţi cu hălci de carne. Vulturul ţine crucea în cioc – amintind prin aceasta de vulturul cruciat românesc (stema ţării). În gheare poartă cheile (este un paznic al comorilor), simbol al puterii închiderii şi deschiderii secretelor de orice fel. Vulturul care l-a însoţit întotdeauna pe Apollon, dar şi pe Zeus şi Jupiterul roman (unde a devenit stema cezarilor) este un feroce vânător dotat cu o privire ageră. Tradiţia heraldică, cât şi reprezentările antice ale acesteia, adaugă vulturului urechi – pentru a-i spori vigilenţa şi a adăuga auzul privirii pătrunzătoare. A defini un simbol este, fără îndoială, o încercare care presupune, deopotrivă, cunoaştere şi imaginaţie. A ne raporta la el înseamnă a-l înţelege. Vorbim aici de o lume în care secretul este însăşi condiţia existenţei sale. Simbolul unei astfel de lumi, aşa cum este el descris mai sus, este reprezentat în istorie ca făcând parte din tot ceea ce înseamnă păstrarea şi transmiterea unor tradiţii care dăinuie de mii de ani.(sursa:www.dci.ro)

Manastirea Maxineni (in Braila)

La 35 km de orasul Braila, la ingemanarea raurilor Buzau si Siret, pe directia Focsani, se afla ruinele manastirii Maxineni, acolo unde Matei Basarab in 1637, ridica una dintre cele mai frumoase manastiri ale Tarii Romanesti, punct strategic militar de mare importanta in acele vremuri. Pisania lasata aici de Matei Basarab si sotia sa Elena Doamna si reprodusa de carturarul si istoricul Nicolae Iorga, indica imprejurarile in care fusese ridicata aceasta manastire. Voievodul a inaltat manastirea pe locul unei biserici de nuiele, fosta vatra a satului Maxineni, care urma sa ocupe un loc de seama in apararea tarii, aflandu-se in imediata vecinatate cu Raiaua Brailei, aflata sub ocupatie otomana si cu granite dinspre Moldova lui Vasile Lupu. Acest rol de aparare, de avanpost explica deosebita grosime a zidurilor sale, de aproape un metru si jumatate si a fundatiei de doi metri si jumatate. Desi domnitorul de atunci afirma ca locul unde se construise sfanta manastire este “bun si tare”, presupunerea sa nu s-a aratat intru totul intemeiata, deoarece Siretul, care la acea vreme nu avea mal indiguit, a surpat treptat terenul din apropierea locasului, determinand pe locuitorii vechiului sat sa se mute.

La 1708, Domnitorul Tarii Romanesti, Constantin Brancoveanu intervine pe langa Domnul Moldovei, Mihai Racovita sa dea voie egumenului sa taie cotul Siretului pentru a nu lasa “acea sfanta manastire sa se prapadeasca fiind cu multa cheltuiala”.

manastirea_maxineni

In mijlocul sec.al XVIII-lea (anul 1750), un moment important si cu urmari nu prea fericite in istoria ctitoriei a fost inchinarea ei ca metoh Spitalului Pantelimon din Bucuresti, de catre Grigore I.Ghica. Au urmat apoi cutremurele din 1802 si 1856, guvernul a aprobat recladirea edificiului si a ordonat arhitectului Schatter sa cerceteze “daca trebuinta cerea sa cladeasca din nou expusa manastire sau daca se poate aduce in starea desavarsita, buna, prin reparatii”. Astfel, doi ani mai tarziu, cladirile manastirii au fost reparate de egumenul acestei manastiri, dupa cum rezulta din Pisania pusa cu aceasta ocazie si care se afla astazi in original la Muzeul de Istorie al Brailei: “S-a ridicat din temelie acest lacas de fericitul intru pomenire Domnul Matei Basarab, in trecerea sa ce a avut pe aici cu ostirea. Dupa 220 de ani, fiind ajunsa la ruinare de intamplarile vremurilor de atuncea, acum se vazu iarasi mareata prin bunavointa printului Alexandru Ghica si din partea cheltuielii a cuviosului protosinghel Ciprian, egumenul acestei sfinte manastiri”.

In 1916-1917, in regiunea manastirii s-au purtat aprige lupte iar zidurile groase ale manastirii s-au prabusit la 17 februarie 1917, lovite de obuzele tunurilor si explozia depozitului de munitii aruncat in aer de armatele rusesti. Apoi a venit al doilea razboi mondial, cand manastirea ramane un loc pustiu, parasit de vietuitori.

Din 1976 incoace, Maxineni s-a transformat in loc al cercetarilor arheologice, desfasurate de un colectiv de arheologi de la Muzeul Judetean de Istorie Braila, condus de directorul Ionel Candea, care a stabilit ca aceasta ctitorie a avut, in afara de biserica, ziduri de incinta, casa egumeneasca, chilii si alte anexe importante din punct de vedere religios si strategic militar.

Pe 24 iunie 1990, hramul Sfintei Manastiri reinvie dupa 73 de ani, cand aici s-au auzit din nou toaca si clopotele, s-a oficiat Sfanta Liturghie arhiereasca, data la care a fost numit staret al acestui inceput de viata monahala pe aceste meleaguri, pana atunci pustii, protosinghelul Simion Victor Ovezea, “primul vietuitor” dupa 73 de ani de parasire. Sfanta liturghie a fost oficiata langa ruinele sfintei manastiri si a marcat reinvierea vietii monahale.

Manastirea Maxineni, se afla inca in proces de reorganizare, lucrandu-se la biserica manastireasca si pentru finalizarea proiectului de restaurare a istoricei biserici a lui Matei Basarab, din sec. al XVII-lea, asa cum arata informatiile puse la dispozitie de Episcopia Dunarea de Jos. (dupa un material promotional publicat de Consiliul Judetean Braila)

David Prodan (istoric)

DAVID PRODAN a fost istoric, arhivist, bibliotecar, academician,
specialist în istoria Transilvaniei.
· S-a născut la 13 martie 1902, în satul Cioara (azi Săliştea), judeţul Alba.
· S-a stins din viaţă la 11 iunie 1992, la Cluj-Napoca.

STUDII: urmează liceul la Orăştie, iar apoi Facultatea de Istorie şi Geografie din Cluj în 1924;
doctor în istorie (1938).

ACTIVITATE: arhivist la Arhivele Statului Cluj (1924-1938); arhivar (1938), bibliotecar principal, bibliotecar-şef la Biblioteca Centrală Universitară (1943-1948), profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii clujene (1948-1962); şef de secţie la Institutul de Istorie Naţională Cluj-Sibiu (1943-1948); Şef de secţie la Institutul de Istorie şi Arheologie din Cluj (1948-1972). Membru corespondent (1948) şi titular al Academiei Române (1955). Preşedinte de onoare al „Centrului de Studii Transilvane” (1991-1992). Membru al Asociaţiei Istoricilor Americani pe locul rămas liber la
moartea lui Fernand Braudel.

DINTRE OPERELE SALE:
· David Prodan, Supplex Libellus Valachorum (lucrare fundamentală). Prima ediţie: 1948; reeditări: 1967, 1984, 1998 etc.
· David Prodan, Încă un Supplex Libellus românesc – 1804, Cluj 1970.

BIOGRAFIE:

Istoricul David Prodan s-a născut la 13 martie 1902 în comuna Cioara, azi Sălişte din judeţul Alba, dintr-o familie formată din părinţii Ilie Prodan şi Ana Moţ, ţărani mijlocaşi, care au mai avut trei copii, pe Ana, Saveta şi Ion, care a murit foarte tânăr. Şcoala primară de patru clase a urmat-o în sat la şcoala confesională unde învăţătorul şi preotul l-au sfătuit să urmeze restul studiilor la un liceu maghiar din Sebeş. A urmat apoi Liceul Kun din Orăştie şi Liceul Aurel Vlaicu tot din Orăştie, unde şi-a dat şi examenul de maturitate. A luat drumul Clujului angajându-se translator la Direcţia Generală a Cărţii Funduare timp în care se înscrie la Facultatea de Litere – secţia română-istorie a Universităţii Dacia Superioară absolvind în 1924 cu licenţă în istorie şi arheologie. Teza sa de doctorat a fost “Răscoala lui Horea în comitatul Cluj şi Turda”, teză ce a stat la baza lucrării sale de căpătâi ce avea să poarte acelaşi titlu şi care avea la bază ani de studii şi cercetări minuţioase asupra vieţii iobagilor din Transilvania şi asupra evenimentelor din timpul răscoalei de la 1784.Odată cu studiile universitare şi-a însuşit cunoştinţe din domeniile: literatura istorică română şi maghiară, paleografie, cronologie, heraldică şi sigilografie. După absolvire a lucrat la Arhivele Statului din Cluj, la Biblioteca Centrală Universitară din Cluj şi mai apoi la Sibiu, unde a fost nevoit să se refugieze între anii 1940-1944. Începând din 1948 a fost profesor universitar şi şef de secţie la Institutul de istorie şi arheologie din Cluj. Din 1948 a fost şi membru corespondent iar din 1955 titular al Academiei Române. A fost ales membru al Asociaţiei Istoricilor Americani pe locul rămas liber la moartea lui Fernand Braudel. Din 1991 şi până în 1992 la moartea sa, a fost preşedinte de onoare la Centrul de Studii Transilvane din Cluj.

Ca semn de preţuire pentru opera lui şi valoarea sa ca istoric, cercetător şi om de ştiinţă, numele său a primit nemurirea prin atribuirea unor instituţii de învăţământ şi a unor instituţii culturale din ţară, numele de David Prodan.

Istoricul s-a stins din viaţă la 11 iunie 1992 la vârsta de 90 de ani şi a fost înmormântat la Cluj-Napoca. A fost unul din cei mai mari istorici români, încă din anii tinereţii a fost martorul primului război mondial iar mai apoi la vârsta maturităţii depline a trecut din nou prin cel de-al doilea război mondial. A urcat rând pe rând treptele consacrării sale ştiinţifice, profesionale, universitare, şi academice.

David Prodan şi-a dedicat o bună parte din timp, cercetării evenimentelor istorice strâns legate de satul natal, de teritoriul judeţului Alba şi de istoria Transilvaniei. A scris o amplă monografie a Răscoalei lui Horea ( despre care a afirmat în repetate rânduri că este marea sa lucrare). Ca un adevărat istoric ce era, întreaga sa lucrare se baza pe o bază documentară solidă, inedită, de arhivă, reconstituind faptele şi evenimentele aşa cum au fost. De altfel el a şi spus referitor la această lucrare “Previn că lucrarea nu oferă o lectură comodă, confortabilă… Mai ales că nu am înţeles să îndulcesc sau să ocolesc nimic din ceea ce s-a petrecut”. O extraordinară lecţie ştiinţifică ce ar trebui să fie un jalon şi în lumea cercetării istorice de azi.

În afară de Răscoala lui Horea, o altă lucrare de referinţă a marelui istoric este şi Supplex Libellus Valachorum, începută sub formă de articole în presă, aceasta avea să devină cea mai editată lucrare de istorie de la noi (trei ediţii în limba română şi câte una în engleză şi germană). Tematica favorită rămâne însă problema iobăgiei din Transilvania, drept care între anii 1938 şi 1992 va edita lucrările: Răscoala lui Horea în comitatele Cluj şi Turda (1938), Teoria imigraţiei românilor din Principatele Române în Transilvania (1944), Iobăgia în domeniul Băii de Arieş la 1770, (1948), Supplex Libellus Valachorum (1948), Iobăgia în Transilvania în secolul al XVI-lea- 3 vol. (1967- 1968), încă un Supplex Libellus românesc – 1804 (1970), Urbariile Ţării Făgăraşului, vol. l şi 2 (1986, 1987), Răscoala lui Horea, vol. 1 şi 2 (1979 şi 1984), Problema iobăgiei în Transilvaniei (1989), Din istoria Transilvaniei (1991), Transilvania şi din nou Transilvania (1992 şi 1996).

Postum, în anul 1993, i-au fost publicate memoriile într-un volum intitulat chiar aşa, Memorii, în care îşi prezintă întreaga viaţă despre care David Prodan a afirmat în repetate rânduri că “N-am avut o viaţă de suferinţe, de mizerii care să impresioneze, nici o viaţă de aventură care să stârnească vreun interes deosebit. N-am făcut nici eforturi spectaculoase pentru a deveni. Am avut o viaţă ca nenumărate altele. Am pornit de jos, dar am urcat scara destul de normal, treaptă cu treaptă. N-am avut o viaţă uşoară dar nici prea grea. N-au lipsit nici umilirile sau invidiile dar poate ele au fost omagiul calităţii, în viaţă nu am fost ocolit nici de boli, nici de numeroase ameninţări datorate probabil consecvenţei şi tenacităţii cu care am abordat cercetarea istorică”.

Aşadar David Prodan a îmbrăţişat o problematică fundamentală a istoriei Transilvaniei de la sfârşitul evului mediu şi începutul celui modern – iobăgia. Cercetările lui au deschis doar un drum punând temeinice baze cercetărilor viitoare, care, sperăm noi, vor fi la fel de corecte şi tranşante şi vor putea să scoată mult mai multe adevăruri la lumină.

La 13 martie 2007, la împlinirea a 105 ani de la naşterea academicianului David Prodan (1902- 1992), comuna Sălişte, comuna natală a marelui istoric, a găzduit o amplă manifestare de omagiere a celui care a înnobilat trecutul acestui neam cu pagini de intens adevăr istoric. La manifestare au participat reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba, Consiliului Local şi Primăriei Sălişte, membrii Fundaţiei “Alba Iulia 1918 pentru unitatea şi integritatea României”, care editează şi revista “Dacoromania”, reprezentanţi ai Bibliotecii Judeţene “Lucian Blaga” Alba şi ai altor instituţii de cultură, oameni de cultură şi artă din Alba Iulia, Cugir şi Sălişte şi nu în ultimul rând elevii de la şcoala generală din localitate şi de la Colegiul “David Prodan” din Cugir. Dintre cei care au dorit să omagieze numele marelui luptător pentru cunoaşterea adevăratei istorii a Transilvaniei , au rostit câteva cuvinte la ceas de mare sărbătoare publicistul Ioan Bâscă, poetul Ion Mărgineanu, redactorul şef al revistei “Dacoromania” – Ioan Străjan, prof Daniela Floroian, prof. Ioan Bur, prof. Ilie Furduiu şi primarul comunei Sălişte, Aurel Emil Stănilă. Personalitatea lui David Prodan a fost evocată într-o scurtă prezentare de către învăţătorul Ionel Bozeşan care este şi custodele Muzeului de Etnografie din Sălişte. Dacă manifestarea a început cu o vizită la casa natală a istoricului David Prodan, finalul a aparţinut copiilor adunaţi în curtea şcolii la umbra bustului marelui academician unde elevii prezenţi la manifestare au depus coroane de flori şi au prezentat un scurt program artistic.

Arta veche romaneasca

Pana spre sfarsitul secolului 18 artele plastice in Tarile Românesti urmau doua traditii disticte: cea bizantina (cele doua state românesti si zona ortodoxa reprezentata de românii din Transilvania) si cea occidentala (zonele din Transilvania locuite de sasi, maghiari, secui si zona Banatului locuita de svabi). Aceasta divizare, chiar mai stricta in arta decat in arhitectura, unde interferentele stilistice erau chiar frecvente, a fost cauzata de rigorile programelor inconografice impuse de religie, desi, in unele biserici ortodoxe din Transilvania, se pot observa clar lucrari influentate de curentele occidentale (picturile in stil gotic din biserica satului Strei, in prezent in judetul Hunedoara, datand din secolul 14).

Existenta unei traditii bizantine vechi a fost dovedita de inflorirea picturii murale in Valahia in secolul 14. Picturile de pe peretii bisericilor princiare din Curtea de Arges, realizate intre 1362-1366, constituie una din cele mai impunatoare compozitii de tip mural bizantin din secolul 14 si un model pentru pictorii murali din Tarile românesti si Transilvania, integrata intr-o adevarata scoala de pictura. Pe langa trasaturile (modele arhetip si canoanele imobile contemplative) impartite in mod obisnuit cu intreaga lume est ortodoxa, pictura româneasca – pictura murala, miniaturile, gravurile liturgice, lucrarile arginate sau aurite (Cele patru evanghelii realizat de Gavriil Uric in 1429, primul pictor român cunoscut, care este acum in Biblioteca Bodleiana din Oxford) – are trasaturile ei specifice. Frescele din Valahia secolului 16, dar mai ales exceptionalele picturi exterioare care decoreaza peretii manastirilor din Bucovina, Moldova de nord (Voronet – 1547; Moldovita – 1532-1537; Sucevita – 1582-1598), prin compozitia lor armonioasa, bine echilibrata relatie intre intreg si detalii, stralucirea culorilor reprezinta ultima epoca infloritoare in istoria picturii bizantine dupa caderea Bizantului.

Sculptura ocupa un loc modest in Evul mediu in principatele din afara arcului carpatic, monumentele de tip bizantin fiind in general lipsite de decoratiuni sculptate. Una din putinele exceptii este Biserica episcopala din Curtea de Arges, cu multe decoratii de origina caucaziana si araba. In Transilvania este subordonata stilului religios catolic abordat. Detasarea de canoanele bizantine, caracteristic secolelor 17 si 18, va atinge o culme in secolul 19 cand caracterul laic a aparut in arte si care mai tarziu a fost adaptat vietii moderne atat ca subiect (portrete si scene istorice) cat si in tehnica (pictura de sevalet) sau curente artistice (academism si romantism). Au fost introduse de artisti straini, care au venit din Austria, Germania, Polonia, Italia, la chemarea marilor boieri care le comandau portrete de familie.

Gheorghe Ceausescu

– nascut in 1940, in Bucuresti
– studii de filologie clasica in cadrul Universitatii din Bucuresti
– in prezent: profesor universitar la catedra de filologie clasica, Facultatea de limbi straine din cadrul Universitatii Bucuresti
– publica articole de specialitate in reviste romanesti (“Studii clasice”, “Revista de istorie si teorie literara” si straine (“Latomus” din Belgia, “Tysche” din Viena, “Clio” din Leipzig)
– a tradus {din latina): “Istoria” de Tacit ;      “Vietile celor 12 Cezari”  de Suetonius
“Scrieri filosofice” de Cicero
– carti publicate :”Orient si Occident in lumea greco-romana” si “Nasterea si configurarea Europei”

via: tvr.ro

Nicolae Iorga (1871 – 1940). Biografie

nicolae_iorgaPersonalitate monumentala a culturii românesti, barbat înzestrat de Dumnezeu cu o memorie fenomenala, cel mai mare poligraf al neamului românesc (circa 1250 de volume publicate si 25.000 de articole), Iorga s-a nascut, precum multe minti luminate, în nord de tara, la Botosani. În urbea natala, urmeaza scoala primara si gimnaziul, uimindu-si profesorii. Termina Liceul National din Iasi (1888); reuseste într-un singur an sa absolve Universitatea din Iasi (“magna cum laudae”, 1889). În anul în care se stingeau Eminescu si Creanga, era deja considerat un fenomen. Face studii stralucite la Paris, Berlin si Leipzig, obtinând doctoratul (1893) si devenind la 23 de ani membru corespondent al Academiei (academician va deveni în 1911). Tânarul savant câstiga, în 1894, prin concurs, catedra de istorie, la Universitatea din Bucuresti. A cutreierat marile metropole europene, scotocind în arhive documente cu privire la istoria românilor. Cunoaste aproape toate limbile moderne (în multe din ele a si scris). În 1903, a luat conducerea revistei Samanatorul . În 1906, înfiinteaza ziarul sau Neamul românesc , unde a scris zi de zi, pâna la asasinarea sa miseleasca, dovedind o imensa dragoste fata de tot ce este românesc. A fost un excelent orator, cu glasul tenoral, usor graseiat. A locuit si scrie multi ani, în casa sa de la Valenii de Munte, cumparata în 1907 si unde era tipografia sa “Neamul românesc”. Din 1922, cursurile de vara de la Valenii de Munte au luat denumirea “Universitatea populara N. Iorga”. Aici e astazi muzeu memorial, cu obiecte si mobile ce au apartinut savantului. La 27 noiembrie 1940, ora 5 dupa amiaza, este ridicat fortat de la masa de lucru (de la vila sa din Sinaia) si asasinat bestial de catre legionari, la Strejnic, lânga Ploiesti. La 69 de ani, inima si capul savantului erau ciuruite de gloante. Istoric de mare clasa europeana, cu o opera monumentala în acest domeniu, om politic energic (a înfiintat partidul national-democrat, a fost prim ministru si un apropiat al Casei regale), Iorga a fost prolific si în istoria si critica literara. Ca poet liric, a scris poezii, cântând iubirea, natura, istoria. Cea mai reusita este drama istorica Doamna lui Ieremia , despre destinul tragic al Elisabetei Movila. Ca memorialist, a lasat masivele volume: Oameni care au fost si O viata de om, asa cum a fost .

Totul despre Nokia

Istoria firmei Nokia incepe in secolul al XIX-lea, cu o fabrica de hartie. Compania se dezvolta in mai multe domenii, dar in anii ‘90, conducerea firmei ia decizia de a se concentra asupra zonei de telecomunicatii.

Istoria companiei Nokia este o poveste aproape neverosimila despre afaceri cu lemn, cauciuc, electrocasnice si, mai recent, telecomunicatii, derulate in Finlanda incepand din anii ’60 ai secolului al XIX-lea. Astazi, despre Nokia se stie ca este o poveste de succes in zona comunicatiilor mobile, insa in urma cu doar 15 ani, Nokia traversa una dintre cele mai negre perioade din existenta sa.

La inceputul anilor ‘90, managerii grupului finlandez Nokia se confruntau cu probleme care nu aveau vreo legatura cu zona comunicatiilor mobile. Desi avea o productie foarte diversificata – de la cizme de cauciuc pana la televizoare si hartie igienica – compania traversa o perioada grea, vanzarile erau in scadere; concernul era prezent pe mai multe piete, insa fara sa exceleze pe vreuna. In anul 1992, la carma companiei a fost instalat Jorma Ollila, care s-a dovedit a fi un adevarat manager vizionar si care a hotarat ca destinul companiei va fi legat de cel al telefoniei mobile. Catre sfarsitul anilor ’90, Nokia a devenit lider mondial in productia de telefoane mobile, depasind in scurt timp companii ca Ericsson si Motorola.

In timp ce corporatiile high-tech americane isi canalizau toate energiile in zona tehnologiilor informationale, cele europene si japoneze s-au axat, in principal, pe cele din zona telecomunicatiilor si a tehnologiilor fara fir. Din acest punct de vedere, Nokia a fost unul dintre „reformatorii lumii”. Chiar si americanii au recunoscut ca, gratie Nokia, viitorul comunicatiilor fara fir apartine Europei.

Istoria companiei Nokia incepe in anul 1865, cand inginerul Frederic Idestam obtine autorizatia pentru construirea, pe malul raului Nokia, a unei fabrici de prelucrare a masei lemnoase. Cererea in continua crestere a transformat, in scurt timp, intreprinderea Nokia dintr-o micuta fabrica intr-un mega-combinat. Intreprinderea a atras forta de munca, astfel ca in jurul fabricii se creeaza un adevarat oras, denumit Nokia. In primii ani de activitate, hartia produsa de Nokia a inceput sa fie exportata in Rusia, Marea Britanie, Franta si chiar China. Catre sfarsitul anilor 1860, cererea de hartie a crescut mult peste oferta industriei finlandeze, iar de aceea Nokia a inceput sa realizeze importuri masive de masa lemnoasa din Suedia si Rusia. In februarie 1871, este creata Nokia Corporation (Nokia Aktiebolag), companie care, in scurt timp, a devenit jucator principal pe pietele din Danemarca, Germania, Rusia, Marea Britanie, Polonia si Franta.

„Troica” hartie-cauciuc-cablarie

Primele produse de cauciuc apar in Finlanda la sfarsitul secolului al XIX-lea sub forma de incaltaminte si obiecte din panza cauciucata. Foarte scumpe la inceput, hainele de ploaie si incaltamintea de cauciuc au devenit populare in orase si sate. In Finlanda, principalul producator de articole de acest gen era compania Finnish Rubber Works (FRW). In momentul in care managementul FRW a decis sa-si mute unitatea de productie din Helsinki, alegerea s-a indreptat catre un teren aflat langa fabrica de hartie existenta pe malul raului Nokia.

In anul 1912, in capitala finlandeza a fost deschisa o companie care, ulterior, a primit denumirea de Finnish Cable Works (FCW). Electrificarea tarii si cresterea continua a cerererii de cabluri de telegraf si telefonie au impus repede compania in topul celor mai mari societati finlandeze. Anticipand evenimentele, trebuie remarcat ca dupa terminarea celui de-al Doilea Razboi Mondial, FCW a devenit un monopol, firma detinand majoritatea fabricilor de cabluri din Finalnda.

In anul 1920, cele trei societati, Nokia Corporation, Finnish Rubber Works si Finnish Cable Works, au creat o alianta numita Nokia Group. Aceasta unire le-a sprijinit in depasirea evenimentelor furtunoase ale secolului al XX-lea: Marea Criza de la sfarsitul anilor 1920, invazia Uniunii Sovietice (1939) si cel de-al Doilea Razboi Mondial. Diversificarea a ajutat compania sa supravietuiasca vicisitudinilor vremii. Cand unul din sectoare se afla in criza, celelalte reuseau sa mentina pe linia de plutire intregul grup.

In anii 1920, divizia FCW a atras Nokia intr-un alt domeniu, putin cunoscut: construirea de statii electrice. In zece ani de la crearea grupului Nokia, acesta a devenit lider de piata pe toate segmentele pe care opera. Insa fuziunea finala a celor trei s-a produs mult mai tarziu, in 1967. In acest an, Nokia Ab reprezenta deja un conglomerat industrial cu activitate in patru mari sectoare: industria lemnului, productia de articole de cauciuc, cabluri si echipamente electronice. Diviziile vechi au asigurat rentabilitatea grupului Nokia. Unii analisti considera ca succesul in timp al Nokia a fost asigurat de sistemul de management preluat si extins la nivel de grup de la FCW si de banii castigati de divizia de cauciuc. In ceea ce priveste Divizia de Electronice, aceasta a reusit sa redea competitivitatea companiei in momentul intrarii sale intr-o noua etapa de dezvoltare.

Nokia si telecomunicatiile

Divizia de electronice a fost infiintata in anii ’60, ca o unitate de cercetare in domeniul semiconductoarelor. Aceasta sectie este „responsabila” pentru primul radiotelefon (1963) si modem pentru transfer de date (1965).

In pofida unui curent conservator in ceea ce priveste realizarea comutatoarelor numerice, Nokia incepe sa lucreze si reuseste sa produca, in anul 1969, primele echipamente de telecomunicatii in tehnologie numerica, iar aceasta inovatie ii asigura intaietatea in domeniu. Ulterior, dupa exemplul Suediei, in Finlanda apare o noua piata – telefoanele mobile de masina. La inceputul anilor ’80, strategia companiei Nokia este definita de ideea activizarii pe toate segmentele noi de piata. Primele rezultatele nu s-au lasat asteptate mult timp. In anul 1981, este creata o retea de telefonie mobila care cuprinde Suedia si Finlanda, numita Nordic Mobile Telephony (NMT). Mai tarziu, acesteia i se alatura si alte tari. Sistemul se baza pe tehnologiile Nokia, iar NMT a devenit in curand un fel de model pentru alte retele de telefonie mobila.

In 1987, toate telefoanele mobile erau mari si grele, iar Nokia reuseste sa produca primul telefon compact si cu greutate mica. Acest fapt a contribuit la cucerirea unei importante cote de piata. Totodata, in contextul unificarii pietelor europene in domeniul telefoniei mobile, a aparut necesitatea realizarii unui standard numeric unic in zona comunicatiilor mobile, care ulterior a fost denumit GSM (Global System for Mobile Communications).

In anul 1989, Nokia realizeaza o alianta strategica cu doi operatori de telefonie mobila, in vederea realizarii primei retele GSM, Helsinki Telephone Corporation si Tampere Telephone Company, provideri de telefonie analoga mobila, care formeaza societatea Radiolinja. Noua companie cumpara de la Nokia infrastructura in valoare de 50 milioane de dolari si o instaleaza, in pofida faptului ca nu detinea licenta pentru noua retea.

O alegere riscanta, dar care a adus succesul

Trebuie remarcat ca, spre sfarsitul anilor ’80, productia industriala a Finlandei intra in declin. In acest interval de timp, Nokia devine al treilea mare producator european de televizoare. De un mare succes comercial se bucura si receptoarele de satelit produse de companie, precum si productia de anvelope.

Cu toate acestea, Nokia face o alegere riscanta. In luna mai 1990, noul director general, Jorma Ollila, decide reducerea tuturor celorlalte capacitati de producte si canalizarea eforturilor productive si de cercetare in zona telecomunicatiilor. Jorma Ollila a preluat conducerea departamentului telefoanelor mobile in anul 1990. Chiar de la inceput, noua tehnologie trezea contestari printre alti manageri ai Nokia. Cu toate acestea, echipa condusa de Ollila a perseverat. Pe 1 iulie 1990, premierul finlandez face primul apel telefonic intr-o retea comerciala GSM de pe un aparat Nokia. Succesul proiectului a impresionat Consiliul de Administratie al Nokia si, un an mai tarziu, Ollila este numit director general. Incepand cu anul 1996, telecomunicatiile devin domeniul principal de activitate al grupului Nokia. Compania incheie contracte de furnizare a infrastructurii pentru retele GSM cu noua tari, iar in august 1997, Nokia incepe livrarea de echipamente catre circa 59 de operatori de telefonie mobila din 31 de tari. Practic, in 1997, Nokia producea telefoane mobile conforme tuturor standardelor GSM existente la acea ora: GSM 900, GSM 1800, GSM 1900, TDMA, CDMA si Japan Digital. In 1998, Nokia a anuntat cresterea profitului cu 70%, in timp ce concurentii sai Ericsson si Motorola au declarat reducerea ritmului de productie.

Un an mai tarziu, Nokia detinea 27% din piata aparatelor de telefonie mobila, iar Motorola, aflata pe pozitia secunda, era in urma cu zece puncte procentuale.

O alta decizie care a contribuit mult la cresterea companiei a fost promovarea numelui de brand. Managementul Nokia a decis ca, pentru o dezvoltare puternica, compania are nevoie de propriul brand – anterior, aparatele Nokia erau vandute sub marca operatorilor locali de telefonie mobila. Nokia a anticipat faptul ca telefoanele celulare vor deveni produse de larg consum. Aceasta sarcina a fost indeplinita cu succes, ca dovada sta faptul ca, in prezent, brandul Nokia se afla in topul mondial pe pozitia 8, intre McDonald’s (pozitia 7) si Toyota (9).

Managerul vizionar care a schimbat compania

Jorma Ollila, managerul vizionar, este cel care a promis sa transforme Nokia in cea mai mare companie de telecomunicatii. A fost initiatorul listarii Nokia la Bursa din New York, una din sursele principale de fonduri ale companiei. In cinci ani de la listarea pe bursa newyorkeza, actiunile Nokia au crescut cu 2.300%. “Daca venitul de pe urma principalului produs al companiei nu creste cu 25% pe an, inseamna ca nu putem avea asteptari mari de la viitorul acestei companii, trebuie schimbat produsul si toata strategia de productie a companiei”, spune Jorma Ollila.

Originea numelui companiei

Compania si-a luat numele dupa locul in care Frederic Idestam a intemeiat, in 1868, fabrica de prelucrare a masei lemnoase. Localitatea Nokia este cunoscuta din 1270, insa prima mentiune documentara dateaza din 1505. In prezent, Nokia este un orasel situat la 15 km de Tampere.

Mercedes, un simbol german devenit multinational

Steaua cu trei capete, celebrul logo al Mercedes, a fost creata pentru a simboliza succesul marcii in cele trei domenii in care activeaza: auto, motoare pentru nave si motoare pentru avioane. Astazi, producatorul Mercedes a fuzionat cu compania americana Chrysler.

Istoria companiei germane Daimler Motoren Gesellschaft, producator al automobilelor Mercedes, a inceput cu 105 ani in urma. In afara de masini, Daimler Motoren Gesellschaft producea motoare pentru nave si avioane, motiv pentru care, in 1909, Gottlieb Daimler a inventat celebrul logo al Mercedes – o stea cu trei capete – simbolizand succesul marcii in apa, pe mare si uscat. In anul 1926, are loc fuziunea companiilor Daimler si Benz, steaua fiind inscrisa intr-un inel cu o cununa de lauri (ca o amintire a victoriilor masinilor Benz la cursele de viteza). De atunci, logoul Mercedes a ramas aproape neschimbat.

Din 1901, numele Mercedes a devenit marca comerciala a Daimler Motoren Gesellschaft. Compania a fost infiintata de catre Gottlieb Daimler in 1890, la Cannstatt, langa Stuttgart, pe locul atelierului sau unde a construit (intre anii 1885 si 1886) primul autovehicul cu patru roti din lume, (cu motor pe benzina). In anul 1899, Wilhelm Maybach, cel care a participat activ la construirea primelor masini Daimler, a realizat automobilul Phoenix-Daimler cu un motor cu patru cilindri si de 24 cai putere, care avea insa o serie de neajunsuri. Emile Jellinek, seful reprezentantei Daimler in Franta si consul al Imperiului Austro-Ungar, a reusit sa-l convinga pe Maybach sa construiasca o alta masina, care a fost gata in 1901. La propunerea lui Jellinek, automobilul a fost botezat Mercedes, dupa numele fiicei consulului austro-ungar.

Primul Mercedes 35P5 era dotat cu un motor cu patru cilindri si 5.913 cm3, amplasat in fata, cu tractiune pe rotile din spate, si avea o infatisare despre care mai tarziu s-a spus ca era clasica. Automobilul a devenit baza pentru urmatoarele modele produse incepand din 1902 sub marca Mercedes Simplex. Cele mai cunoscute modele ale acestei serii sunt Mercedes 40/45PS si Mercedes 60PS cu motoare de 6.785 cm3 pana la 9.235 cm3, ultima reusind sa dezvolte o viteza de 90 km/h.

In anii care au urmat, Daimler a produs o intreaga gama de automobile cu motoare de la 1.568 pana la 9.575 cm3, inclusiv variantele de lux, cu caroseria complet inchisa.

Printre modele produse dupa Primul Razboi Mondial, se remarca Mercedes 24/100/140 PS cu motor cu sase cilindri si 6.240 cm3, putere de 100-140 CP.

Dupa fuziunea (1926) companiilor Daimler si Benz, noul concern a profitat din plin de experienta si cunostintele inginerilor celor doua companii, dintre care se evidentia Ferdinand Porsche. Talentatul inginer a innoit radical linia de productie si a scos pe piata modelul Mercedes Benz 24/110/160 PS (motor cu sase cilindri, 6.240 cm3). Din cau-za puterii si a vitezei sale (pana la 145 km/h), noul Mercedes Benz a fost botezat de soferi „capcana mortala”. Modelul a devenit platforma de baza pentru mult mai cunoscuta serie „S” de automobile.

In anul 1928, Ferdinand Porsche pleaca de la Daimler Benz, si locul sau este luat de catre Hans Nibel. Sub conducerea lui Nibel, concernul a produs Mercedes-Benz Mannheim 370 (motor cu sase cilindri si capacitate de 3,7 l) si Nürburg 500 (motor cu opt cilindri si capacitate de 4,9 l), bazate pe ultimele modele proiectate de Porsche.

Desi compania dedica mult efort participarii la cursele de masini, reusea sa mentina stabilitatea financiara, producand automobile de foarte buna calitate. La sfarsitul anilor 1920, Mercedes a inceput sa organizeze echipe de curse, fapt care i-a prins bine cand noul sef al statului, Adolf Hitler, a promis finantarea oricarei companii germane care va livra cea mai rapida masina de curse. Daimler Benz a castigat acest concurs. In toata aceasta perioada, Daimler Benz a produs si motoare pentru nave, avioane si chiar pentru zeppeline.

In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, Daimler Benz a trecut la productia de razboi. Camioane, motoare pentru tancuri si avioane de lupta germane, toate erau produse la fabrica din Stuttgart. Evident ca productia de masini de strada a fost drastic redusa, iar participarea la cursele de masini a fost abandonata. Pe toata durata razboiului, la Daimler Benz au lucrat peste 30.000 de oameni, muncitori germani si prizonieri de razboi. Aceasta forta de munca a fost esentiala pentru mentinerea productiei companiei, pentru Luftwaffe si intreaga masina de razboi germana.

Dupa terminarea razboiului, la Daimler Benz a inceput anevoiosul proces de refacere a fabricii. Productia efectiva a fost reluata abia in anul 1946, primul automobil postbelic iesit pe poarta fabricii fiind tot un model antebelic, Mercedes-170Y.

Printre proictele noi, se remarca popularul Mercedes-180 (1953) si seriile mult mai solide Mercedes 220 si 300. Incepand cu anul 1951, clasa automobilelor sport a fost dominata de Mercedes 300S, iar trei ani mai tarziu a aparut modelul coup” 300SL, produs pana in prezent. In 1955, Daimler Benz a inceput sa produca un cabriolet mai putin scump, Mercedes 190 SL. De altfel, 1955 este considerat anul de apogeu al companiei germane. Masinile produse de Daimler Benz erau cele mai rapide si cele mai bune. Mercedes a castigat toate cursele sportive organizate in acest an, atat la categoria autoturisme, cat si la camioane.

In 1958, in premiera mondiala, Mercedes introduce in productia de serie injectia mecanica de benzina, un sistem pus la punct cu patru ani mai devreme de catre Robert Bosch. Acest sistem a permis cresterea puterii motorului de 2,2 litri instalat pe modelul Mercedes 220SE de la 106 CP la 120 CP.

La sfarsitul anului 1963, producatorul german a prezentat modelul Mercedes 600, un autovehicul de inalta clasa, dotat cu motor de 6,3 litri, cu opt cilindri, 250 CP si cutie de viteze automata. Viteza maxima pe care o dezvolta noul model era de 204 km/h. Mercedes 600 a candidat pentru pozitia de cel mai bun autovehicul al lumii si a fost produs si in varianta Pullman, cu o lungime de 6.240 mm.

Modele sport ale Mercedes au fost inlocuite, in anul 1963, de mult mai modestul Mercedes-230SL. Variantele lui 230SL au fost produse pana in anul 1989, cand au fost inlocuite de moderna serie SL.

Totusi, simbolul avansului tehnologic al Daimler Benz a fost, fara indoiala, clasa S de automobile Mercedes. La editia din 1965 a Salonului auto de la Frankfurt, Mercedes a prezentat prima gama de automoble din aceasta clasa. In 1972, a aparut noua generatie de automobile din clasa S (W-116), inlocuite in 1979 de mult mai aerodinamicele modele 280S si 560SEL.

Anii ’90, sub semnul globalizarii

In anii 1990, Daimler Benz a efectuat o restructurare radicala a productiei sale. Compania a prezentat produse pentru noi segmente de piata (camioane, autobuze), astfel ca, in momentul fuziunii cu corporatia americana Chrysler (1998), Mercedes avea in productie cateva zeci de modele de masini. In afara de camioane si autobuze, Daimler Benz si compania elevetiana Swatch (producator de ceasuri) au proiectat o mini-masina de oras, Smart, care insa nu poarta marca Mercedes.

Fuziunea Daimler Benz cu Chrysler Corporation a costat circa 38 miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai mari tranzactii ale secolului trecut. Practic, una dintre cele mai puternice companii germane si europene s-a unit cu cea mai mare corporatie americana, rezultand o transnationala cu peste 400.000 de angajati si o cifra de afaceri de circa 130 miliarde de dolari. Fuziunea celor doua a dus la aparitia celei de-a cincea mari forte in industria auto din lume dupa General Motors, Ford, Toyota si Volkswagen.

Potrivit analistilor americani, fuziunea a fost mai degraba o preluare de catre Daimler Benz a companiei americane. Pana la tranzactie, Chrysler se confrunta cu probleme legate de scaderea calitatii produselor, iar unirea cu Mercedes, firma de pres-tigiu si notorietate pentru calitatea masinilor sale, ar fi fost menita sa reabiliteze compania americana in ochii clientilor.

Din pacate, evolutia ultimilor ani arata ca socoteala de acasa nu se portiveste cu cea din targ. In presa germana, sunt tot mai frecvente titlurile gen „Mercedes nu mai este o icoana”, sau „Ce se intampla cu Mercedes”? Motivele unor asemenea reactii sunt tot mai frecventele abateri de la legendara calitate pe care le comite fabricantul de la Stuttgart. La unele masini, geamurile se deschid singure, la altele pica plasticele de captuseala, in alte cazuri nu functioneaza incuietorile. Cele mai frecvente plangeri sunt in legatura cu defectiunile la sistemul electronic. Cel mai notoriu caz este al unei masini noi din clasa E care, aflata intr-un tunel, a ramas fara control dupa ce sistemul electronic s-a blocat pe neasteptate. De altfel, in luna martie a acestui an, concernul Daimler Chrysler a rechemat circa 1,3 milioane de masini pentru verificari la sistemele de franare si electronic. Din aceasta cauza, rentabilitatea companiei a scazut.

Trebuie observat ca este vorba doar despre reducerea profitului, nu despre pierderi. Asa ca discutiile despre sfarsitul concernului Daimler Chrysler sunt premature, mai ales ca, potrivit datelor companiei, vanzarile de Chrysler Limousine 300 au un mare succes. Totusi, imaginea marcii Mercedes, devenita pentru multi simbolul Germaniei, se altereaza mai ales in tara de origine a brandului. Ca fapt divers, trebuie amintit ca, pe unele taxiuri din Germania, astazi, pot fi vazute abtibilduri cu inscriptia „Nie wieder Mercedes“, ceea ce in traducere ar insemna „Nu mai vreau Mercedes”.

Etape-cheie in dezvoltarea Daimler Benz si Nokia

1865

Infiintarea fabricii de hartie Nokia, in sudul Finlandei.

1900

Emile Jellinek infiinteaza la Monaco firma Daimler, specializata in vanzarea de automobile, si comanda de la fabrica din Cannstatt un numar de 36 de masini, in valoare totala de 550.000 marci aur. Conditia lui Jellinek era ca producatorul sa-i ofere drepturi exclusive de vanzare a masinilor pe teritoriul Austro-Ungariei, Frantei, Belgiei si Statelor Unite ale Americii, iar automobilul sa fie vandut sub marca comerciala Mercedes.

Compania Benz produce 603 de automobile, devenind, astfel, cel mai mare producator de autoturisme din lume la acea data.

1902

Daimler Motoren Gesellschaft prezinta modelul Mercedes Simplex, un automobil cu mult superior celor existente pe piata in acea perioada.

1906

Primul Mercedes american este produs in SUA, la Daimler Company, din New York.

1911

Conducand un Mercedes, Bob Burman stabileste recordul mondial de viteza cu un automobil Benz pe o sosea din Daytona Bich (228,1 km/h), record care a fost depasit abia in 1924.

1917

Nokia formeaza o alianta strategica cu alte doua companii specializate in productia de cauciuc – Finnish Rubber Works si cabluri – Finnish Cable Works 1923.

Pentru a-si pastra capacitatea de plata, in conditiile unei hiperinflatii, Daimler Motoren Gesellschaft este nevoita sa emita propria valuta.

1926

Daimler Motoren Gesellschaft si Benz & Co. fuzioneaza, formand Daimler Benz AG. Head office-ul este stabilit la Berlin.

1930

Daimler Benz prezinta la Salonul auto din Paris cel mai mare, cel mai scump si greu automobil din lume – modelul 770.

1933

Mercedes prezinta la auto-show-ul din Berlin cateva noi modele 200 (W 21), 290 (W 18) si 380 (W 22). Ultimul, mai ales, initiaza traditia masinilor sport si elegante, dotate cu motor cu opt cilindri si compresor.

1937

Mercedes Benz produce 30 de masini-pilot Wolkswagen (VW 30, Porsche 60).

1938

Rudolf Caracciola obtine, cu un autoturism Mercedes, viteza de 432,7 km/h, pe distanta de un kilomentru, pe soseaua Frankfurt-Darmschtadt. Este cea mai mare viteza obtinuta vreodata de un automobil pe un drum obisnuit. Recordul de viteza realizat de Caracciola nu a fost batut pana in zilele noastre.

1942

Productia de automobile este redusa in favoarea celei de razboi.

1944

Bombardamentele distrug circa 80% din cladirile fabricii si peste 50% din halele de productie.

1946

Este reluata productia de automobile. Primele modele iesite pe poarta fabricii sunt Mercedes 170 V (W 136 I).

1950

La Buenos Aires, este infiintata societatea Mercedes Benz Argentina SA.

1951

Daimler Benz inregistreaza brevetul de inventie pentru celula de securitate. In prezent, aceasta inventie reprezinta baza sistemului de securitate pasiva in constructia de autovehicule.

1953

Daimler Benz devine principalul exportator german de autovehicule.

1954

In premiera mondiala, la salonul auto din New York, Mercedes prezinta modelele sport 300SL, dotate cu sistem de injectie a benzinei.

1962

Productia postbelica de autoturisme Mercedes atinge cifra 1.000.000 de unitati.

1967

Nokia fuzioneaza cu Finnish Rubber Works si Finnish Cable Works. Este creata Nokia Corporation.

1973

Kontio – devenite cele mai populare cizme de cauciuc – incep sa fie produse de catre Nokia.

1977

Productia postbelica de autoturisme Mercedes atinge cifra de 5.000.000 de unitati.

Kari H. Kairamo devine director general al Nokia Corporation, moment din care Nokia incepe sa se transforme intr-un gigant al electronicii.

1978

Mercedes Benz si Robert Bosch prezinta cea de-a doua generatie a Antiblockiersystem (ABS – Anti-lock Braking System). Pentru inceput, de ABS beneficiaza limuzinele Mercedes din clasa S.

1979

Nasterea primelor telefoane Nokia.

1980

Mercedes Benz prezinta in premiera mondiala noile masuri de siguranta in trafic – airbagul si centura de siguranta.

1984

Nokia prezinta primul telefon de automobil in reteaua NMT.

1986

Consiliul de Administratie Nokia divizeaza Nokia Electronics in Nokia Information Systems, Mobile Phones si Nokia Telecommunications.

1987

Nokia prezinta primul telefon mobil de buzunar. Operatori de retele mobile din 13 tari semneaza acorduri pentru realizarea retelelor GSM.

1988

Productia postbelica a Mercedes ajunge la 10 milioane de unitati. Airbagul devine accesibil pentru automobilele din clasa S si pentru masinile din clasa medie seria 124.

1991

Primul apel in reteaua mobila din Finlanda este facut de pe un telefon Nokia.

1992

Jorma Ollila este numit director general al Nokia.

1993

Nokia adopta sloganul „Connecting people“.

1994

Mercedes Benz AG prezinta noul sistem de reglare a dinamicii autovehiculului – FDR, proiectat impreuna cu Robert Bosch, care un an mai tarziu va fi comercializata sub marca ESP (Electronic Stability Program).

Nokia devine primul producator european de telefoane mobile care exporta in Japonia.

1995

Nokia prezinta cea mai mica statie pentru retele GSM/DCS – Nokia PrimeSite.

1997

Noua strategie Nokia prevede integrarea tehnologiilor fara fir cu internetul.

1998

Fuziunea Daimler Benz cu Chrysler Corporation. Tranzactia a costat circa 38 miliarde de dolari, fiind una dintre cele mai mari tranzactii ale secolului trecut. Noua multinationala produce autoturisme si camioane sub marcile Chrysler, Dodge, Jeep, Mercedes-Benz, Smart si Maybach.

1999

Nokia produce primul mobil cu sustinere WAP – Nokia 7110.

2000

Jorma Ollila este nominalizat de catre revista Industry Week managerul anului. Este produs Nokia 9210 – primul telefon model cu ecran color. Nokia este divizata in Nokia Mobile Phones si Nokia Networks.

2002

Nokia 7650 – primul aparat pe baza platformei Series 60 cu camera. A fost realizat primul apel intr-o retea comerciala 3G pe baza WCDMA.
Oleg Cojocaru
sursa: Bilant, via Bizwords

Top articole din Revista Cultura (ianuarie 2010)

  1. Cele mai bune & cele mai proaste carti din 2009: voteaza 15 critici + 1 (Topuri CULTURA 2009: LITERATURA)
  2. Nicolae Manolescu, Istoria critica a literaturii romane (megareview de Alex Goldis)
  3. Perle
  4. Andreea Pora si Planul pentru resuscitarea presei
  5. Cultura literara
  6. Primim la redactie
  7. Moartea politica a lui Basescu
  8. Romania Mare citeste si “citeaza” Dilema Veche
  9. Nicolae Manolescu, Viata si carti. Amintirile unui cititor de cursa lunga, articol de Mihai Iovanel
  10. Copenhaga: congresul simulacrelor, articol de CLAUDE KARNOOUH

Pentru câtiva dolari în plus

Filmul doi din seria dolarilor, cel mai spaghetti western italo-iberic, cel care l-a facut pe Eastwood actor, pe Sergio Leone regizor si pe Morricone cel mai tare compozitor de muzica de film din câti au existat. Clint e vânator de recompense si va face echipa cu un alt „baiat bun”, Lee Van Cleef, într-una dintre cele mai spectaculoase productii din istoria cinematografului. Ei ne arata ca moartea are un singur pret: cel corect.