Tag Archives: dobrogea

Biserica ortodoxa „Sf. Athanasie” de la Niculitel

Biserica „Sf. Atanasie” a fost ridicată în prima jumătate a sec. XIV ca biserică a unei curţi feudale;  avea dimensiunile iniţiale de 11,5 x 6,5 m şi un altar semicircular acoperit cu o semicalotă. În primele decenii ale sec. XV biserica îşi încetează activitatea; este redată cultului la începutul sec. XVI – ca biserică a comunităţii parohiale din zonă –, moment când au loc şi primele modificări: limita vestică a pronaosului a fost extinsă cu 1,3 m şi s-a refăcut zidul absidei altarului.

În cursul sec. XVII pronaosul este din nou mărit spre vest cu 1 m. În jurul anului 1880 au loc ultimele intervenţii şi transformări: zidul despărţitor dintre naos şi pronaos a fost demolat parţial şi înlocuit cu o arcadă, s-a refăcut şarpanta şi învelitoarea, iar la extremitatea vestică a lăcaşului s-a adăugat o turlă-clopotniţă din lemn. În prezent biserica funcţionează ca biserică de cult.

Geamia din Babadag

Geamia şi mormântul lui Ali Gazî Paşa, Babadag

Geamia lui Ali Gazi-Paşa (Babadag) a fost ridicată la începutul sec. XVII  de către generalul de corp de armată Ali Gazi Paşa.

Este cel mai vechi monument de artă musulmană din România, cu plan dreptunghiular, cu pridvor monumental cu arcade şi minaret înalt de 21 m. Cercetările arheologice efectuate în curtea geamiei în anii 1994-1996 au dus la dezvelirea parţială a vestigiilor unui han de mari dimensiuni, cu intrare monumentală şi curte interioară – probabil un caravansaray. Acest han a funcţionat până la 1771, an când Babadagul în întregime a fost ruinat în urma asediului de către trupele ruseşti în contextul conflictului ruso-austro-turc.

În curtea Geamiei se află Mormântul lui Ali Gazi Paşa, de formă hexagonală, datând din sec. XVII. Reparaţiile din 1910 şi 1994-1997 asupra celor două monumente au schimbat aspectul lor iniţial.

Manastirea Saon (Tulcea)

Înfiinţată în 1846 ca paraclis metoc de călugării plecaţi de la Mănăstirea Celic – Dere care au ridicat din chirpici un Paraclis şi câteva chilii. Din anul 1881, prin strămutarea la Saon a celorlalţi călugări de la Celicul de Jos de către Episcopul Iosif Gheorghian, schitul Saon devine de sine stătător. În acelaşi an, călugării de la Saon au ridicat din chirpici şi lemn o biserică cu hramul „Înălţarea Domnului” şi două corpuri de chilii, din care până azi a rămas cel din dreapta Paraclisului. Pictura murală a Paraclisului a fost realizată de fosta stareţă Maria Odudencu împreună cu maica Salomeea, catapeteasma fiind executată de C. Kipirlin în 1957. Picturile murale îi redau pe Sf. Efrem Sirul, Sf. Spiridon, Sf. Grigore Decapolitul, Sf. Ştefan, Sf. Gheorghe, Sf. Prooroc Daniil, Sf. Trifon, Sf. Maria Egipteanca, Sf. Zosima, Sf. Varvara, Sf. Paraschiva, Sf. Nicolae. La intrare în Paraclis te întâmpină scena urcării la cer a Sf. Prooroc Ilie şi Sf. Prooroc Ilie hrănit de corb. În timpul stareţului Filimon (1889 – 1905), schitul a fost distrus de un incendiu, doar biserica ramânând neatinsă de flăcări. În anul 1909, Episcopul Nifon Niculescu trece temporar schitul sub administrarea Mănăstirii Cocoş. La 1 septembrie 1909, Episcopul Nifon pune temelia bisericii noi cu hramul “Acoperamântul Maicii Domnului” zidită din cărămidă şi piatră, cu trei turle. În 1916 Saonul redevine de sine stătător, iar în 1930 se transformă în mănăstire de maici. Primul război mondial şi cutremurul din 1940, când turlele s-au prăbuşit, au întrerupt lucrările de construcţie. După anul 1956, în timpul P.S. Episcop Chesarie Păunescu s-au reconstruit turlele şi a fost executată pictura bisericească. În anul 1959 a fost săvârşită slujba de sfinţire, lăcaşul fiind redat cultului. În acelaşi an, mănăstirea este desfiinţată de regimul comunist, bunurile fiind trecute sub administraţia Episcopiei Dunării de Jos Galaţi, pentru ca în 1972 să se înfiinţeze ca metoc al Arhiepiscopiei Tomisului şi Dunării de Jos Galaţi. Prin grija IPS Lucian Florea, Arhiepiscopul Tomisului, redevine mănăstire de sine stătătoare în anul 1990. (cf Cj Tulcea)

Geamia Azyzyie din Tulcea

Geamia / Moscheea Azizyie, Tulcea

Geamia Azizyie a fost construită în anul 1863, în timpul domniei sultanului Abdul Aziz, căruia îi este dedicată şi de la care îi provine numele.

Este una dintre cele mai mari geamii construite de către Imperiul Otoman pe teritoriul Dobrogei, din piatră cioplită cu o grosime de 85 cm, are în dotare un număr impresionant de ferestre (32), amplasamentul lor fiind de 18 în zona superioară şi asigurând iluminarea naturală pentru terasa interioară ce împrejmuieşte geamia pe trei laturi şi un număr de 14 ferestre în zona inferioară.

De la început, pe lângă geamie a funcţionat o şcoală turcească, care îşi avea sediul în imobilul din (actuala) str. Independenţei nr. 4, existent şi astăzi. Minaretul geamiei vizibil în zilele noastre datează din anul 1897, când a fost reconstruit  din fonduri puse la dispoziţie de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice.

Parcul National Muntii Macinului (Tulcea)

Munţii Măcinului se încadrează altitudinal între 7 şi 467 m, reprezentând zona cea mai înaltă a Podişului Dobrogean, fiind situaţi în apropierea limitelor vestice ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Situaţi într-un climat moderat-continental, sunt caracterizaţi prin temperaturi medii anuale între 10,8 grade C şi 9 grade C, respectiv precipitaţii între 480,4 mm şi 600 mm, fiind cei mai arizi munţi din România.

Parcul Naţional ocupă zona centrală cea mai înaltă a Munţilor Măcin, cuprinzând cea mai mare parte din culmea principală (cunoscută sub denumirea de Culmea Măcinului), precum şi o culme secundară a acestora, respectiv Culmea Pricopanului. Este situat pe teritoriul administrativ al localităţilor: Măcin, Greci (situate în vestul parcului) comuna Cerna (amplasată în vestul şi sud-vestul parcului), comunele Hamcearca şi Luncaviţa (situate în estul acestuia) precum şi Jijila (situată în partea de nord).

Parcul Naţional Munţii Măcinului se întinde pe o suprafaţă de 11.321 ha, din care 3.651 ha reprezintă zonele strict protejate, zonele tampon totalizând 7.670 ha. Astfel, aceasta reprezintă cea mai întinsă suprafaţă disponibilă în prezent, în care se urmăreşte conservarea unui număr maxim de specii, indivizi din fiecare populaţie, clase de vârsta pentru plante şi resurse de hrană, în special pentru prădători. Aceasta ar putea permite persistenţa pe termen lung a ansamblului florei şi faunei, prin evitarea creşterii ratelor de dispariţie datorită fragmentării. Cele mai întinse şi compacte zone strict protejate se află pe rama vestică a culmii Măcinului în zona comunei Greci. Pe suprafeţe ceva mai reduse acestea se regăsesc şi în zona celor mai înalte vârfuri ale Culmii Pricopanului şi în zona Rezervaţiei Valea Fagilor din partea nord-vestică a Culmii Măcinului. În sudul şi mai ales în estul parcului, zonele strict protejate ocupă suprafeţe mai restrânse, având un caracter fragmentat datorită faptului că acestea sunt reprezentate îndeosebi prin pajişti situate pe culmile stâncoase.Ca morfologie, Dobrogea de Nord prezintă relief tipic de peneplena, având ca element caracteristic Munţii Măcinului, erodaţi, rămaşi ca un rudiment al sistemului cutat hercinic. Cota maximă este 458 m în masivul Greci.Reţeaua hidrografică este foarte săracă. Văile sunt foarte largi, unele având numai temporar apă. Produsele de eroziune sunt transportate foarte puţin până la baza pantei şi sunt numai parţial antrenate în lungul unor văi cu apă. Văile largi sunt acoperite cu o cuvertură groasă de depozite loessoide şi deluvial-proluviale, care maschează depozitele mai vechi. Din această cauză, deschiderile se găsesc numai pe crestele dealurilor sau în lungul versanţilor abrupţi.

http://www.parcmacin.ro/

Catedrala noua din Sulina

Catedrala ortodoxă „Sf. Nicolae şi Alexandru” din Sulina

1882 reprezintă pentru Sulina anul în care este conştientizată construirea unei noi biserici. Astfel, viaţa religioasă de la gurile Dunării capătă o altă dimensiune odată cu sosirea preotului V. Gheorghiu, care transformă nevoia realizării acestei construcţii din vis în realitate. Organizează corala bisericii, cu care participă în 1906 la Expoziţia de la Bucureşti şi câştigă o medalie de aur ce atrage simpatia regelui Carol I. Având acest ascendent moral, începe în 1908 colecţia bănească pentru biserica visată, iar în 1910, în prezenţa familiei regale se pune piatra de temelie la Catedrala Deltei. În actul de fundaţie se spune: „Începutu-sa acest dumnezeiesc lăcaş cu hramul Sf. Ierarh Nicolae şi Sf. Alexandru, patronul zilei de 30 august, când oastea romană la 1877 a marturisit pe câmpul de luptă vechi virtuţi străbune, astăzi 31 octombrie 1910, într-al 45-lea an de domnie al Mariei Sale Regele Carol I şi al soţiei sale, Maria Sa Regina Elisabeta”. În fruntea comitetului de iniţiativă, reunit în 1932 pentru strângerea fondurilor necesare finalizării lucrărilor, s-a aflat Gala Galaction.

Traseul Constanta – Ovidiu – Gura Dobrogei – Casian – Istria

Pentru toti cei atrasi de turismul ecologic si cel istoric, traseul format din localitatile Constanta, Ovidiu, Gura Dobrogei, Casian si Istria este unul care ar trebui marcat cu majuscule.

Iar acest lucru se datoreaza faptului ca acest traseu ofera posibilitatea ca, pe langa vizitarea Muzeului si a Cetatii Histria, turistul sa poata cunoaste secretele si specificitatea ecologica a Complexului Lacunar Razelm – Sinoe si a Rezervatiei ornitologice Histria – Sinoe, inclusa in marea Rezervatie Ecologica a Deltei Dunarii

Intre satul Cheia si Comuna Targusor se afla Pestera „Sf. Ioan Cassian“. Pe aceste meleaguri s-a nascut si a trait unul dintre Sfintii Parinti ai Bisericii, Ioan Cassian, despre care se stie ca a intemeiat monahismul in Franta, el fiind, de altfel, inmormantat la Marsilia. Istoricii au stabilit ca pestera a constituit loc de rugaciune pentru comunitatile crestine din secolele IV – X.

Manastirea Dervent (in Dobrogea)

Localizare: Dobrogea, judetul Constanta, pe malul Dunarii, in apropierea Municipiului Calarasi.
derventLa circa 20 de kilometri de Adamclisi, pe drumul spre Ostrov, in jurul unei pietre cu efecte tamaduitoare, care creste de la an la an, a fost ctitorita Manastirea Dervent, care inseamna „peste vale“. Cu ocazia marii sarbatori a Izvorului Tamaduirii, mii de credinciosi vin aici sa se reculeaga, sa se incarce cu energie benefica pentru tot anul si sa ia apa de la izvorul care curge doar in aceasta zi. Calatorul care doreste sa se odihneasca si sa se reculeaga in acest loc incarcat de credinta poate cere gazduire in complexul monahal din vecinatatea bisericii.

După cum se ştie, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis şi Durostorum, localizare care corespunde cu poziţia Derventului, dar primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea. (cf siteului oficial al manastirii)

Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI. La un moment dat, zidul se întrerupe pentru a face loc unui monument sculptat în piatră, cu vechi simboluri creştine, care se înalţă biruitor deasupra întregii văi, dorind parcă să descopere călătorului uimit că aici nu se află o cetate obişnuită, ci o fortăreaţă a creştinismului pe care Sf. Apostol Andrei l-a sădit pe aceste meleaguri încă din primele veacuri. Monumentul este o reproducere după cel construit în anul 1909 în satul Izvoare, comuna Lipniţa. În partea de sus se află inscripţia: “Nimic fără Dumnezeu”, iar la bază adăposteşte o fântâniţă, simbol al apei vii care izvorăşte din cuvintele Sfintei Evanghelii. De o parte şi de cealaltă a acestui zid de cetate se ridică două clădiri care reprezintă parcă simbolurile a două culturi îngemănate: pe latura de nord – o clădire în stil citadin, cu o linie arhitecturală modernă, iar pe cea de sud un lanţ de clădiri cu o arhitectură tradiţională dobrogeană. Fără a veni în antiteză, clădirile din cele două laturi ale mănăstirii creează o armonie unică între stilul popular şi cel cult, iar prin zidul de cetate sunt proiectate într-un trecut istoric care le conferă o aură de mister.

La manastire este Internet pentru vizitatori.

Vizualizare hartă mărită

Pestera Sf Andrei

In padurea din vecinatatea comunei Ion Corvin, in inima unui deal, a sihastrit Sfantul Andrei, singurul Apostol al lui Iisus Hristos care a predicat Evanghelia geto-daco-romana, si care i-a botezat pe stramosii nostri, incepand de pe aceste meleaguri crestinarea Romaniei de azi. De aceea, in acest loc considerat „ Mecca ortodoxiei romanesti“, an de an, de Sf. Andrei, zeci de mii de credinciosi vin in pelerinaj din toata tara pentru a cinsti cum se cuvine memoria celui care a deschis poarta crestinismului in Romania.

Traseul Basarabi – Adamclisi – Ion Corvin – Oltina

Plecand din municipiul Constanta spre sud-vestul judetului, vizitatorii acestor taramuri patrund direct in istoria veche imediat ce aleg sa parcurga traseul Basarabi – Adamclisi – Ion Corvin – Oltina.

In imediata apropiere a municipiului Constanta, in fata calatorului se arata dealurile calcaroase ale Murfatlarului, acoperite cu vie din vita nobila. Legenda spune ca insusi Dionysus, Zeul Vinului, s-ar fi nascut pe aceste meleaguri mirifice apartinand stravechii Tracia. Dupa ce Dacia a fost cucerita de romani, in anul 106 d.Hr, pe monezile batute de catre cuceritori, noua Provincie romana Dacia Felix era reprezentata de o femeie careia doi copii ii ofereau struguri.

De-a lungul vremii, aici au fost cultivate soiuri nobile precum Chardonnay, Pinot Gris si Pinot Noir, Riesling Sauvignon, Cabernet sau Traminer Rosé.

La baza acestor dealuri tocite de vreme au fost descoperite mai multe bisericute si cripte sapate in cariera de creta de la Basarabi. Datand din secolele IX – XI d.Hr., acest monument arheologic este considerat a fi de o inestimabila valoare datorita inscriptiilor cu caractere gotice, germanice, grecesti si slavone din interior, ce atesta prezenta Crestinismului pe pamanturile dobrogene inca din cele mai vechi timpuri.

Medgidia

Orasul Medgidia este considerat a fi al doilea municipiu ca importanta economica si sociala din judetul Constanta. Printre cele mai importante obiective turistice ale sale, se afla Muzeul de Arta „Lucian Grigorescu“, pe simezele caruia sunt expuse opere ale celor mai valorosi artisti romani, clasici si contemporani, care s-au inspirat din peisajul dobrogean. Alaturi de picturile lui Lucian Grigorescu, nascut la Medgidia, se intalnesc lucrari semnate de Nicolae Tonitza, Stefan Dimitrescu, Gheorghe Petrascu, Ion Tuculescu si altii.

Capidava, poarta limesului dobrogean

Fortificatia romana s-a inaltat pe un pinten calcaros exact peste golful rotund in jurul caruia s-a grupat satul actual. Aici se inalta si astazi ruinele masive si monumentale ale cetatii din sec. al IV-lea d.Hr. Zidurile castrului roman erau cladite din piatra taiata cubic, de mici dimensiuni. In jurul acestuia s-au sapat doua santuri adanci de aparare, cu val de pamant intre ele. Se poate presupune ca, la fel ca celelalte castre romane si Capidava avea un plan rectangular, cu patru porti si turnuri interioare.

Cetatea romana tarzie a fost de fapt construita la sfarsitul secolului al III-lea, in vremea tetrarhiei, cand intregul limes dunarean a fost reconstruit, procesul incheindu-se in vremea imparatului Constantin. Din acea vreme dateaza traseul general al zidului de incinta, dreptunghiular, in forma de „U“. Poarta principala era aparata de un singur turn masiv, pe latura de sud, lucru nemaiintalnit la alte castre.

Telegondola din Mamaia

Inaugurata pe 16 iulie 2004, telegondola, o investitie de 3,5 milioane euro, a devenit un important divertisment litoral, alaturi de Aqua Magic, Satul de vacanta si Delfinariul, toate situate in Mamaia si la intrare in aceasta statiune.

Telegondola preia si dezvolta un concept care mai exista doar in Spania, la Barcelona, fiind o combinatie de teleferic si gondola, un mijloc de deplasare modern si spectaculos. Telegondola are un traseu de 2,2 km pe promenada statiunii Mamaia, la o inaltime de 50 metri, cu urcare si coborare la nivelul solului. Viteza de deplasare este de 5 metri pe secunda, intregul traseu fiind parcurs in sapte minute.

Punctele terminus ale traseului sunt cazinoul si hotelul Perla, traseul fiind asigurat de 49 de cabine cu o capacitate de 8 persoane fiecare si cu un interval de succedare de 30 de secunde. Pe timpul sezonului estival, programul de functionare este non-stop.

Rasfat pe malul marii – Ana Aslan Health SPA

Ce inseamna rasfatul?
Un moment pe care ti-l permiti si de care te bucuri cu adevarat doar in vacanta.
Vara este pe sfarsite, asa ca nu-ti ramane decat sa te hotarasti si tu sa-ti rezervi momentul tau de rasfat la Ana Aslan Health Spa.
Pe langa sedintele de relaxare si ingrijire, care te vor revigora total, te poti bucura si de o baie de soare, o plimbare prin nisip sau de valurile calde ale marii.

Este momentul potrivit sa te pregatesti de rasfat!
Cura antistres la Ana Aslan Health SPA 4* – 1766 ron/pers cu MD
Tinerete fara batranete de la Ana Aslan 4* – 1881 ron/pers cu MD
*7 nopti, loc in camera dubla

din newsleterul CMB

Repere pentru un circuit religios

De la Meca la Medina sau de oriunde spre Ierusalim si Roma, lumea veche si cea noua cauta izbavirea în calatorii initiatice. Pelerinajul, cea mai veche forma de turism, a produs, pentru unii, adevarate industrii ale caravanseraiului.

Fata cu tehnologiile turistice ale lumii, pelerinajul la locurile sfinte ale românilor se pastreaza, înca, într-un neproductiv anonimat.

Conform istoriei ecleziastice, evanghelizarea locuitorilor din nordul Dunarii a fost facuta de Sf. Apostol Andrei, unul dintre ucenicii lui Isus Christos, si apoi de discipolii sai, în secolele I-III d.Ch. Dovezile arheologice probeaza la sfârsitul secolului al IV-lea o puternica viata bisericeasca, cu lacasuri de rugaciune, episcopi, preoti si numerosi credinciosi. De la Biserica Neagra la Manastirea Cozia

Evoluând unitar, desi despartit în trei state diferite, spiritul crestin al românilor s-a dovedit, prin vremi, creator, în cadrul bisericii, de adevarate comori de arhitectura si arta. Astfel, daca în Transilvania medievala ordinele calugaresti catolice, sub influenta evolutiei stilurilor din Europa Occidentala, au impus, succesiv, forme stilistice romanice, renascentiste si baroce (Catedrala romano-catolica din Alba Iulia, Biserica Neagra din Brasov etc.), în satele românesti transilvane, ctitoriile voievodale timpurii contin influentele ambelor stiluri, topite în originale sinteze locale (Bisericile Strei, Sânta Marie Orlea, Densus etc.).

În sudul Carpatilor, arhitectura ecleziastica va perpetua tipologii si tehnici specifice Bizantului (Biserica Domneasca Sf. Nicolae din Curtea de Arges, Manastirea Cozia, Vodita, Tismana, Codmeana).

Manastirile din Nordul Moldovei

Secolele XV si XVI probeaza originalitatea constructiilor bisericesti din Moldova si Valahia, dovedite prin numeroase monumente de exceptie, fara analogii în alte spatii artistice. Momentul major îl constituie bisericile si manastirile ridicate în timpul lui Stefan cel Mare si Sfânt (1457 – 1504). Arhitectura bizantina si mijloacele decorative de inspiratie gotica se armonizeaza într-o conceptie spatiala inedita la Manastirile Putna, Patrauti, Voronet, Moldovita, Sucevita, Hârlau, Dorohoi, Neamt si altele. Tot aici se pot întâlni inegalabilele fresce interioare si exterioare care l-au facut pe marele bizantinolog Andre Grabar sa le considere „o carte ilustrata deschisa la toate paginile ei“.

Domnii Valahiei au ctitorit monumente inegalabile la Manastirea Dealu, biserica episcopala de la Curtea de Arges, biserica Manastirii Snagov, lânga Bucuresti, si multe altele.

Între Galata si Trei Ierarhi

În Moldova secolelor XVII si XVIII, arhitectura religioasa tinde catre noi orientari constructive, reprezentative, fiind în acest sens trei biserici de la sfârsitul secolului al XVI-lea: Manastirea Galata (1584), Biserica Sf. Niculae – Aroneanu (1594) – cu elemente decorative ce sintetizeaza forme ale arhitecturii culte si artei populare – si ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca (1608), toate din Iasi. Ele vor stimula ambitiile ecumenice si artistice ale voievodului Vasile Lupu (1634–1653), care a realizat doua biserici unice: Biserica Trei Ierarhi (1637-1639), de o unicitate fastuoasa, cu o cromatica exterioara din aur si lapis lazuli, precum si Manastirea Golia (1652).

Toate aceste repere ale crestinismului românesc, adevarate bijuterii arhitecturale, împodobite cu picturi de o rara frumusete, alaturi de numeroase altele ce împânzesc teritoriul României, structureaza mai multe trasee turistice cu tematica artistic-religioasa. Ele pot fi vazute oricând, în toate cele patru anotimpuri, iar cel ce le cunoaste cu adevarat va deveni, cu siguranta, mai curat în suflet, mai îngaduitor si mai blând. (Nicu Ilie si Gabriel Nastase)

Extrase de preturi din reteaua laica de cazari

Cozia

Hotel Orizont: de la 155 de lei pe noapte * Hotel Casa Româneasca: de la 110 de lei pe noapte

Brasov

Hotel Kolping: de la 240 de lei pe noapte * Hotel City Center: de la 232 de lei pe noapte * Pensiunea Casa Samurai: de la 130 de lei pe noapte

Piatra Neamt

Pensiunea Moldova: de la 80 de lei pe noapte

Iasi

Hotel Unirea: de la 195 de lei pe noapte * Hotel Europa: de la 385 de lei pe noapte * Hotel Amadeo: de la 150 de lei pe noapte * Hotel Concordia: de la 320 de lei pe noapte.
via ghimpele.ro

Vechi traditii romanesti: Oleleul (Colindatul cu masti)

Obiceiul colindatului cu măşti se pierde în negura vremilor, fiind de fapt, rezultatul practicilor magice precreştine dinaintea Anului Nou, peste care s-a „grefat” sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. În Dobrogea mai există încă acest obicei. Se adună o ceată de băieţi şi bărbaţi tineri care pleacă la colindat. Unul dintre ei este costumat: pe cap poartă o mască roşie, cu gura mare, dinţii mari, cu coarne legate între ele cu ardei roşii, iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poartă o şubă mare, mâţoasă, făcută din blană de oaie. Toată costumaţia este menită să înspăimânte. Oleleul pleacă la colindat, copii ies pe la porţi şi pe stradă să îl vadă şi se ţin după grupul de colindători. Din când în când oleleul se întoarce spre copii şi se face spre ei, cei mici ţipă şi fug extrem de încântaţi. Colindă împreună cu ceata lui numai şi numai la casele oamenilor înstăriţi şi foarte gospodari, nu din poartă-n poartă. Sunt primiţi cu voioşie şi mândrie de către gazde, li se dau bani, sunt puşi la masă, li se dă de mancare şi de băut. Tot anul care urmează, băiatul care a întruchipat oleleul nu intră în biserică, nu se spovedeşte şi nu se mărturiseşte.

Vechi traditii romanesti: Duminica Mare (Pehlivanii)

Dumineca Mare. În Dobrogea, precum bunăoară în comuna Enisala, judeţul Tulcea, mai este obiceiul ca în această zi să se adune flăcăii de prin mai multe sate şi să se apuce de luptă. Această luptă de pehlivani se numeşte pehlivănie. Luptătorii n-au nimic pe trup până la cingătoare; lupta se face numai din braţe. Prin alte sate, tot din Dobrogea, îşi ung corpul cu untdelemn.

Comunitatea italienilor din Delta Dunarii

Demararea lucrărilor de exploatare industrială a graniţelor din Turcoaia şi Greci, la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, a atras contingente însemnate de locuitori din satele din jur dar şi de la distanţe mai mari, inclusiv venirea unor colonii de pietrari italieni, în mai multe etape, începând cu 1870. Cei mai mulţi italieni au locuit în Iacob-Deal, după cum arată statisticile oficiale realizate până în anul 1913. Apogeul l-a reprezentat anul 1910, după care numărul lor a scăzut, cei mai mulţi părăsind România, mai ales înaintea celui de-al doilea război mondial. În 1928, I. Simionescu, vizitând satul Turcoaia, mai găsea o colonie de italieni, redusă numericeşte, dar la fel de interesantă. Cea mai importantă colonie de pietrari italieni, care s-a menţinut până în zilele noas­tre, a fost cea din Greci, urmată de cea din Turcoaia şi mai ales cătunul Iacob-Deal, unde a funcţionat o importantă carieră de granit. Alături de pietrari au venit şi alte categorii de muncitori şi ţărani, care au locuit vremelnic în câteva sate tulcene (în special Cataloi), cultivând pământul, după care, în perioada tulbure dintre cele două războaie mondiale, cei mai mulţi s-au întors în ţara natală.

Italienii din Turcoaia sunt semnalaţi începând cu anul 1897, când au sosit circa 100 familii (302 persoane), cei mai mulţi fiind bărbaţii alungaţi de sărăcia de acasă, care sperau într-un câştig mai rapid, pe pământ străin, departe de familie şi casă. La vremea respectivă, în jurul satului Turcoaia mai exis­tau câteva cătune (Iacob-Deal, Igliţa, Blasova), colonii munci­toreşti, care au avut o viaţă efe­meră, dispărând în timp sau fiind înglobate în vatra satului actual, care s-a extins pe măsura creşterii numărului de locuitori.
Vestimentaţia tradiţională a italienilor este o dovadă a venirii lor dintr-o ţară în care industria textilă era puternic dezvoltată, astfel încât materialele pentru îmbrăcăminte erau, deja, la acea dată, sfârşitul secolului al XX-lea, procurate din comerţ. Distingem vesta (la bărbaţi), fustele lungi, negre, basmalele (la femei). Bărbaţii nu ieşeau pe stradă fără pălărie, iar la petreceri nu le lipseau gulerele tari şi papioanele. Femeile purtau „balcana” (rochii lungi şi înfoiate cu mâneci încreţite pe umeri) sau „gonere” (fuste de stofă de culoare închisă, croite în mulţi clini, lungi şi ample, tivite cu alice de oţel ca să stea drepte şi înzestrate cu buzunare adânci), bluzele erau albe, întotdeauna cu mâneci largi şi închise sobru până sub bărbie, împodobite doar cu pliuri şi dantelă cât se poate de discretă.

Comunitatea italienilor de la Greci şi-a conservat religia catolică, limba, canţonetele, mâncărurile tradiţionale şi calendarul sărbătorilor, într-un mod impresionant. Duminică, de „Santa Lucia“ sau la marile sărbători religioase, ei se întâlnesc la „Salon“ – „Cabanone“ – şi aduc de acasă „pastasuta“ ori „menestra“, două feluri de mâncare pe bază de paste fainoase, cu sosuri foarte picante, ale căror reţete datează de vreo trei sute de ani. La fel de vechi sunt reţetele salamului italian „de casă“ şi „prosciutto“, adică pulpa porcului uscată în pod şi afumată după o tehnică anume. Sunt mari băutori de vinuri roşii şi de ţuică de caise dublu distilată. Nici o masă nu se încheie fără prune conservate în ţuică şi „formento“, o cafea facută din grâu prăjit şi măcinat, amestecat cu puţină cacao şi miere.

Petrecerea de Santa Lucia avea şi îşi mai păstrează şi astăzi un farmec aparte ce are darul de a-i atrage pe majoritatea ce-şi au rădăcinile aici şi de a-i reuni pentru câteva ceasuri, aşa, ca pe timpuri.

Alte sărbători importante ale italienilor este Joia Verde, „Corfus Domini”, în a cincea zi după Înviere. Familiile înălţau la răspântii mici altare de lemn pe care le împodobeau cu statuete, ţesături şi ramuri verzi. Se făceau procesiuni la care participau, îmbrăcaţi în imaculate haine de sărbătoare, toţi copiii şi adolescenţiicare care primeau confirmarea din partea episcopului. Sărbătoarea pe care italienii o evocă astăzi în modul cel mai emoţionant era „Ultimo de Carnaval”, ultima săptămână dinaintea Postului Mare. Poate mai mult decât celelalte tradiţii carnavalul era o emblemă a comunităţii pentru că le punea în valoare firea veselă şi încrezătoare. [articol publicat de siteul Consiliului Judetean Tulcea in colaborare cu Comunitatea Italienilor]

Cetatea Halmiris (Dobrogea)

http://www.fotodelta.ro/wp-content/uploads/2008/11/halmyris4.jpg

In apropiere de Murighiol (”lacul violet” in toponimia turca datorita nuantelor sale ciudate) tinuturile sunt strajuite de ruinele antice ale cetatii Halmyris. In acest colt indepartat al Dobrogei sapaturile recente scot la iveala vestigii ale crestinatatii. Identificarea osemintelor misterioase descoperite in aceste locuri a dus la concluzia ca aici odihneau moastele a doi martiri crestini, Sfintii Mucenici Epictet preotul si Astion monahul. Rezultatele expertizei antropologice confirma faptele mentionate in cea mai veche culegere de acte martirice (“Faptele Sfintilor”) scrisa de preotul iezuit olandez Jean Bolland (1596-1664).

Locatie:
La 2 km de satul Murighiol, pe soseaua spre Dunavat, in punctul cunoscut sub numele de “Bataraia”, denumire data de ucrainieni sau  “Geneviz -Kaleh” adica Cetatea Genoveza , “Cetatea” sau “Cetatuia” gasim ruinele cetatii Halmyris.

Prezentare Halmiris pe siteul Fotodelta (credit foto)