Category Archives: Referinte

Turism in judetul Cluj (date generale)

Faima Muntilor Apuseni consta in special in plastica deosebita a peisajului care îmbina armonios liniile domoale ale plaiurilor cu verticalele versantilor abrupti. Pasuni intinse si cupole vulcanice, chei inguste si adanci sunt fenomene unice in Romania si chiar in Europa (Cheile Turzii si Cheile Turenilor). Grote cu fanteziste forme de stalactite si stalagmite, adapostind valori speologice deosebite sunt: Pestera Mare, Pestera Piatra Ponorului, Pestera Varfurosu si altele. In padurile montane se pot vana ursi, mistreti, caprioare, iar apele iuti ale paraielor de munte si lacurile de baraj abunda in peste.

gradina botanica clujZestrea turistica se intregeste cu Gradina Botanica din Cluj-Napoca – una dintre cele mai cunoscute si mai bine organizate din sud-estul Europei, cu monumente de arta si arhitecturã din orasele judetului, cu bogata si expresiva paleta etnografica si folclorica din sate si comune.

Siturile arheologice, cetatile, palatele, conacele, bisericile de lemn si piatra au si ele o arie de raspandire variata. Cele peste 600 monumente si ansambluri de arhitectura acopera aproape toate stilurile artistice europene si se prezinta sub forma unor obiective singulare sau constituite in ansambluri inchegate cum sunt centrele istorice din Cluj-Napoca, Turda, Dej, Gherla, Ciucea.

Simboluri de origine dacica in lumea veche

În viaţa de zi cu zi, simbolurile constituie veritabile repere, care, prin natura lor, au rolul de “a vorbi” despre conţinuturi ce nu sunt întotdeauna accesibile celor care vin în contact cu ele. Reprezentarea devine astfel esenţială nu doar prin înţelesurile ei, ci şi prin rolul pe care îl joacă în comunicarea cu ceilalţi. Incursiunea noastră în mitologie are ca punct de referinţă un simbol aparte, care are menirea de a ne introduce într-o lume aflată sub imperiul forţei şi, deopotrivă, al inteligenţei, o lume care rămâne pentru mulţi o veritabilă “enigmă”. Vorbim, în fapt, de reprezentarea unei lumi ale cărei înţelesuri se prefac în rostul său de a fi, de a sluji, sub semnul credinţei şi al raţiunii, naţiunea pe care o reprezintă. Această lume capătă, în reprezentările celor care o slujesc, identitatea unei puteri ce reuneşte forţa pământeană cu energiile supraomeneşti.

grifonForma acestei identităţi o reprezintă GRIFONUL, o fiinţă fabuloasă care îmbină – prin capul şi ghearele de vultur – energia celestă cu puterea terestră – sugerată de corpul de leu. Se cunoaşte că antichitatea a consacrat grifonului sarcina de paznic al comorilor. Grifonul apare frecvent pe pietrele dacice anterioare cuceririi romane – cât şi după. La fel, le găsim şi pe Columna Traiană împodobind armele dacice. Celebrele coifuri dacice, numeroase fibule, piese de harnaşament, atestă o bogată tradiţie geto-dacică legată de grifon. Acest lucru nu este întâmplător. Anticii Pindar, Apollonius din Rhodos, Virgilius, vorbesc despre grifoni ca făcând parte din panteonul tracic. Astfel, Apollo apare frecvent însoţit de grifoni. Pindar: “Apollo după ce a construit împreună cu Eac şi Neptun cetatea Troiei, s-a întors în patria lui, dincolo de Istru (Dunărea) la Hiperboreeni”. Grifonul: jumătate vultur – jumătate leu – este aşadar o figură hieratică aparţinând în primul rând lumii geto-dacice şi tracice (a se vedea pietrele de la Alba-Iulia unde Apollo zboară ajutat de grifoni). O altă legendă povesteşte despre Alexandru Macedon care a încercat să se înalţe cu ajutorul unor grifoni ademeniţi cu hălci de carne. Vulturul ţine crucea în cioc – amintind prin aceasta de vulturul cruciat românesc (stema ţării). În gheare poartă cheile (este un paznic al comorilor), simbol al puterii închiderii şi deschiderii secretelor de orice fel. Vulturul care l-a însoţit întotdeauna pe Apollon, dar şi pe Zeus şi Jupiterul roman (unde a devenit stema cezarilor) este un feroce vânător dotat cu o privire ageră. Tradiţia heraldică, cât şi reprezentările antice ale acesteia, adaugă vulturului urechi – pentru a-i spori vigilenţa şi a adăuga auzul privirii pătrunzătoare. A defini un simbol este, fără îndoială, o încercare care presupune, deopotrivă, cunoaştere şi imaginaţie. A ne raporta la el înseamnă a-l înţelege. Vorbim aici de o lume în care secretul este însăşi condiţia existenţei sale. Simbolul unei astfel de lumi, aşa cum este el descris mai sus, este reprezentat în istorie ca făcând parte din tot ceea ce înseamnă păstrarea şi transmiterea unor tradiţii care dăinuie de mii de ani.(sursa:www.dci.ro)

Special characters table HTML/doc (Caractere speciale cod ASCII htm doc)

Character HTML
Code*
Character
Code
Description of Character
horizontal tab
line feed
carriage return
space
! ! exclamation point
" " straight quote marks
# # hash mark/number sign
$ $ dollar sign
% % percent sign
& & & ampersand
' straight quote mark/apostrophe
( ( left parenthesis
) ) right parenthesis
* * asterisk
+ + plus sign
, , comma
- hyphen
. . period/dot
/ / ⁄ slash
0 0 zero
1 1 one
2 2 two
3 3 three
4 4 four
5 5 five
6 6 six
7 7 seven
8 8 eight
9 9 nine
: : colon
; ; semi-colon
< < &lt; less than sign
= = equals sign
> > &gt; greater than sign
? ? question mark
@ @ commercial “at” sign
A A capital A
B B capital B
C C capital C
D D capital D
E E capital E
F F capital F
G G capital G
H H capital H
I I capital I
J J capital J
K K capital K
L L capital L
M M capital M
N N capital N
O O capital O
P P capital P
Q Q capital Q
R R capital R
S S capital S
T T capital T
U U capital U
V V capital V
W W capital W
X X capital X
Y Y capital Y
Z Z capital Z
[ [ left square bracket
\ backslash
] ] right square bracket
^ ^ caret
_ _ underscore bar
` ` grave accent
a a small a
b b small b
c c small c
d d small d
e e small e
f f small f
g g small g
h h small h
i i small i
j j small j
k k small k
l l small l
m m small m
n n small n
o o small o
p p small p
q q small q
r r small r
s s small s
t t small t
u u small u
v v small v
w w small w
x x small x
y y small y
z z small z
{ { left curly brace
| | solid vertical bar
} } right curly brace
~ ~ tilde
  box
&euro; euro
comma
ƒ ƒ florin
ellipsis
&dagger; dagger
&Dagger; double dagger
ˆ ˆ circumflex accent
&permil; permil
Š Š
left angle quote mark
Character HTML
Code*
Character
Code
Description of Character
ΠΠcapital OE ligature
&lsquo; left curly quote mark
&rsquo; right curly quote mark/apostrophe
&ldquo; left curly quote marks
&rdquo; right curly quote marks
&bull; bullet
&ndash; “en” (short) dash
&mdash; “em” (long) dash
˜ ˜ tilde
trademark
š š
right angle quote mark
œ œ small oe ligature
Ÿ Ÿ capital Y, umlaut
  &nbsp; non-breaking space
¡ ¡ &iexcl; inverted exclamation point
¢ ¢ &cent; cent sign
£ £ &pound; pound sterling sign
¤ ¤ &curren; general currency sign
¥ ¥ &yen; yen sign
¦ ¦ &brvbar; broken vertical bar
&brkbar;
§ § &sect; section sign
¨ ¨ &uml; umlaut/dieresis
&die;
© © &copy; copyright symbol
ª ª &ordf; feminine ordinal
« « &laquo; left angle quote marks
¬ ¬ &not; not sign
­ ­ &shy; soft hyphen
® ® &reg; registered symbol
¯ ¯ &macr; macron accent
&hibar;
° ° &deg; degree sign
± ± &plusmn; plus or minus
² ² &sup2; superscript 2
³ ³ &sup3; superscript 3
´ ´ &acute; acute accent
µ µ &micro; micro sign (Greek mu)
&para; paragraph sign
· · &middot; middle dot
¸ ¸ &cedil; cedilla
¹ ¹ &sup1; superscript 1
º º &ordm; masculine ordinal
» » &raquo; right angle quote marks
¼ ¼ &frac14; fraction one-fourth
½ ½ &frac12; fraction one-half
¾ ¾ &frac34; fraction three-fourths
¿ ¿ &iquest; inverted question mark
À À &Agrave; capital A, grave accent
Á Á &Aacute; capital A, acute accent
  &Acirc; capital A, circumflex accent
à à &Atilde; capital A, tilde
Ä Ä &Auml; capital A, umlaut/dieresis
Å Å &Aring; capital A, ring
Æ Æ &Aelig; capital AE ligature, dipthong
Ç Ç &Ccedil; capital C, cedilla
È È &Egrave; capital E, grave accent
É É &Eacute; capital E, acute accent
Ê Ê &Ecicr; capital E, circumflex accent
Ë Ë &Euml; capital E, umlaut/dieresis
Ì Ì &Igrave; capital I, grave accent
Í Í &Iacute; capital I, acute accent
Î Î &Icirc; capital I, circumflex accent
Ï Ï &Iuml; capital I, umlaut/dieresis mark
Ð Ð &ETH; capital Eth, Icelandic
&Dstrok;
Ñ Ñ &Ntilde; capital N, tilde
Ò Ò &Ograve; capital O, grave accent/null set
Ó Ó &Oacute; capital O, acute accent
Ô Ô &Ocirc; capital O, circumflex accent
Õ Õ &Otilde; capital O, tilde
Ö Ö &Ouml; capital O, umlaut/dieresis mark
× × &times; multiplication sign
Ø Ø &Oslash; capital O, slash
Ù Ù &Ugrave; capital U, grave accent
Ú Ú &Uacute; capital U, acute accent
Û Û &Ucirc; capital U, circumflex accent
Ü Ü &Uuml; capital U, umlaut/dieresis mark
Ý Ý &Yacute; capital Y, acute accent
Þ Þ &THORN; capital Thorn, Icelandic
ß ß &szlig; small sz ligature, German
à à &agrave; small a, grave accent
á á &aacute; small a, acute accent
â â &acirc; small a, circumflex accent
ã ã &atilde; small a, tilde
ä ä &auml; small a, umlaut/dieresis mark
å å &aring; small a, ring
æ æ &aelig; small ae ligature, dipthong
ç ç &ccedil; small c, cedilla
è è &egrave; small e, grave accent
é é &eacute; small e, acute accent
ê ê &ecirc; small e, circumflex accent
ë ë &euml; small e, umlaut/dieresis mark
ì ì &igrave; small i, grave accent
í í &iacute; small i, acute accent
î î &icirc; small i, circumflex accent
ï ï &iuml; small i, umlaut/dieresis mark
ð ð &eth; small eth, Icelandic
ñ ñ &ntilde small n, tilde
ò ò &ograve; small o, grave accent
ó ó &oacute; small o, acute accent
ô ô &ocirc; small o, circumflex accent
õ õ &otilde; small o, tilde
ö ö &ouml; small o, umlaut/dieresis mark
÷ ÷ &divide; division sign
ø ø &oslash; small o, slash/null set
ù ù &ugrave; small u, grave accent
ú ú &uacute; small u, acute accent
û û &ucirc; small u, circumflex accent
ü ü &uuml; small u, umlaut,dieresis mark
ý ý &yacute; small y, acute accent
þ þ &thorn; small thorn, Icelandic
ÿ ÿ &yuml; small y, umlaut/dieresis mark

Vechi traditii romanesti: Cucii (Lasata secului de Paste)

Cucii. Reprezintă un ceremonial de fertilizare şi purificare a spaţiului şi timpului în prima zi după Lăsatul Secului de Paşte. Obiceiul este o paradă a măştilor de cuci şi cucoaice, urmat de o bătaie şi de horă. În vechime este atestat un obicei mai amplu, în trei părţi. Prima se desfăşura în dimineaţa zilei de Lasata Secului, când cucoaicele (flăcăi travestiţi în femei), cutreierau satele simulând bătaia cu chiuliciul (un bici în vârful căruia atârna o opincă ruptă). A doua parte a obiceiului o constituia o piesă care o avea în centru pe „bunica cucilor”, în jurul căreia se adunau, în mijlocul satului, miri şi mirese, ciobani şi ciobăniţe, vânători şi vraci, constituind o paradă zgomotoasă. După ce trăgeau trei brazde simbolice, în formă de cerc, unul dintre ei (de obicei mirele) era udat cu vin. Seara se desfăşura ultima parte a carnavalului, când măştile erau rupte de pe cap, se trânteau la pământ, se călcau în picioare şi se striga: „Să piară cu tine/Tot ce-i rău în mine/Şi să fie luminat/Cum am fost înturnat”. Sfârşitul era, fireşte, hora. Obiceiului tradiţional dobrogen, după dicţionarul «Obiceiuri populare de peste an» de Ion Ghinoiu, este descris astfel: «Cucii» reprezintă un ceremonial de fertilizare şi purificare a spaţiului şi timpului  în prima zi după Lăsatul Secului de Paşte, prin practica magică a Bătutului Ritual, practica împlinită de feciorii şi bărbaţii tineri mascaţi în ciudate reprezentări zoomorfe. Ceremonialul este o datină de primăvară cu valenţe purificatoare atestată numai în sudul-estul ţării. «Cucii» alergau în prima dimineaţă după Lăsatul Secului, uneori în ziua Lăsatului de Sec, după copii, femei, bărbaţi pe care îi atingeau şi adesea îi trânteau. Seara se adunau şi mergeau din casă în casă pentru a face câte o horă. Prin intermediul măştii, «cucul»  alunga cu zgomotul clopotului, spiritele rele, gonea boala.

Vechi traditii romanesti: Semanatul

Face parte din trditiile de An Nou

În ajunul Anului Nou, în noaptea de Anul Nou sau dimineaţa de Anul Nou, în cultura populară tradiţională se practică un obicei numit „semănatul”. Cei care participă sunt copii, flăcăi sau bărbaţi. Fiecare are în buzunar o mână de orez, grâu, secară sau porumb pentru semănat. Se spun versurile unei poezii populare despre semanat şi există credinţa că, dacă primul intrat pe uşă este o fata sau un baiat, acesta va fi indiciul că acel gospodar va avea parte în acel an de naşterea unor urmaşi de parte femeiască sau bărbătească, dar şi de animale născute în ograda femele sau masculi. Copiii se numesc „semănători”. La casele cu fete de măritat nu sunt acceptaţi decât flăcăi chipeşi şi sănătoşi. Seminţele se aruncă în casă, peste oameni, iar după „semănat” nu se mai mătură casa. (ilustratie: “La semanat”, tablou de arta naiva semnat de Valeria Tofan)

Vechi traditii romanesti: Dansul ursului

Obicei al colindatului cu măşti, are la origine un joc din vremea dacilor. Conducătorul jocului, un Ursar, îi dirijează pe participanţii la ritual să joace după ritmul tobelor. Dansul Ursului simbolizează trecerea anotimpurilor de la moartea naturii la învierea ei, adică o vegetaţie bogată în roade. Acum se pregăteşte costumaţia căluţilor, ce vor dansa în Ajunul Anului Nou – în Muntenia, Moldova şi Nordul Dobrogei. Ceata de feciori care participă la joc poartă  măşti. Capul şi gâtul căluţului, de obicei sunt sculptate în lemn şi apoi se acoperă cu basmale colorate în degradeuri de roşu sau în negru; indiferent de nuanţă, aceste pânze colorate ce acoperă capul caluţului sunt împodobite cu mărgele, beteală, panglici şi ciucuri de mătase şi lână.

Vechi traditii romanesti: Dragobetele (Navalnicul)

Dragobetele (care era numit şi Năvalnicul sau Logodnicul Păsărilor) era un zeu tânăr al dacilor care era sărbătorit în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Transilvania la o dată fixă în acelaşi sat. Data varia de la o zonă la alta (între 24 februarie şi 28 februarie, 1 martie şi 25 martie). Dragobetele era considerat patronul dragostei şi bunei dispoziţii pe meleagurile româneşti. În unele tradiţii este considerat Cap de primăvară, Cap de vară, fiu al Baba Dochia şi cumnat al eroului vegetaţional Lăzărică. Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei din mitologia romană şi cu Eros zeul iubirii în mitologia greacă. Dragobetele este de asemenea o sărbătoare dedicată zeului dragostei cu nume omonim. La Dragobete păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în ziua de Dragobete se spune că rămâneau fără pui până în ziua de Dragobete a anului viitor. Asemănător păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an. Cei care nu se întâlneau cu un prieten în ziua de Dragobete se spune că nu era iubit tot anul. Dacă timpul era favorabil, fetele şi băieţii se adunau în cete şi ieşeau la pădure chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere din Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii. Fetele ignorate de băieţi în această zi le acuzau pe celelalte că au făcut farmece la Atanasii (17 şi 18 ianuarie), pentru a-i atrage pe băieţi. Această zi, potrivit tradiţiei, era propice farmecelor pentru alungarea iubirii dintre tineri.

Vechi traditii romanesti: Focul pe coline

Olaria. Obiceiul constă în aprinderea pe dealuri a focurilor făcute din resturi vegetale, din furajele consumate de animale în timpul iernii, adică ale anului care şi-a încheiat ciclul. Prin ardere, totul se purifică, pentru a face loc noii vegetaţii. Gestul rostogolirii pe dealuri a roţilor de căruţă învelite în paie avea acelaşi sens al purificării a tot ce a fost rău pentru colectivitate şi, totodată, simboliza cursul Soarelui pe cer. Aceste practici trimit spre cultul vegetaţiei, dar şi al soarelui, fără de care nimic nu poate regenera, nu poate exista. Astăzi, obiceiul se mai practică la Visterna, Niculiţel şi Izvoarele.

Vechi traditii romanesti: Jocul căiuţilor

Animal de fală dar şi trăgător de elită, calul este expresia unui simbolism extrem de bogat şi complex în mitologiile universale. Ecouri ale acestor convingeri arhaice se regăsesc şi în obiceiurile practicate de Anul Nou în Moldova, Muntenia şi nordul Dobrogei. Structura ceremonială aduce în atenţie prestigiul călăreţului ca mesager al vitalităţii, forţei şi tinereţii mereu învingătoare. Dansul flăcăilor care poartã măştile de Căiuţi este plin de dinamism, virtuozitate şi graţie exprimând acea legatură indestructibilă care se stabileşte între om, capabil să conducă animalul şi cal, care intuind voinţa omului, îi anticipează gândurile; „Purtându-l ca gândul”. Remarcabile prin coeficientul de creativitate, prin originalitatea soluţiilor plastice, măştile de Căiuţi sunt adevarate „cărţi de vizită” ale celor care le lucreazã (specific zonal). Cele mai spectaculoase măşti de Căiuţi pot fi admirate în judeţele: Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Vaslui, Ialomiţa şi Tulcea.

Vechi traditii romanesti: Oleleul (Colindatul cu masti)

Obiceiul colindatului cu măşti se pierde în negura vremilor, fiind de fapt, rezultatul practicilor magice precreştine dinaintea Anului Nou, peste care s-a „grefat” sărbătoarea creştină a Naşterii Domnului. În Dobrogea mai există încă acest obicei. Se adună o ceată de băieţi şi bărbaţi tineri care pleacă la colindat. Unul dintre ei este costumat: pe cap poartă o mască roşie, cu gura mare, dinţii mari, cu coarne legate între ele cu ardei roşii, iuţi, iar pe deasupra îmbrăcămintei poartă o şubă mare, mâţoasă, făcută din blană de oaie. Toată costumaţia este menită să înspăimânte. Oleleul pleacă la colindat, copii ies pe la porţi şi pe stradă să îl vadă şi se ţin după grupul de colindători. Din când în când oleleul se întoarce spre copii şi se face spre ei, cei mici ţipă şi fug extrem de încântaţi. Colindă împreună cu ceata lui numai şi numai la casele oamenilor înstăriţi şi foarte gospodari, nu din poartă-n poartă. Sunt primiţi cu voioşie şi mândrie de către gazde, li se dau bani, sunt puşi la masă, li se dă de mancare şi de băut. Tot anul care urmează, băiatul care a întruchipat oleleul nu intră în biserică, nu se spovedeşte şi nu se mărturiseşte.

Vechi traditii romanesti: Ursitoarele

Prin unele părţi ale Dobrogei bătrânii spun că există trei Ursitoare, care trăiesc laolaltă într-o casă, îngrijindu-se de „candelele” vieţii omeneşti. Un lucru important de precizat este faptul că acestea se hrănesc cu carne pe care o fură. Obişnuiesc să coboare în casă pe hornul acesteia, pentru a veghea la căpătâiul nou-născutului împreună cu mama copilului. În zona mai nordică a Dobrogei, a treia seară după naştere, mama copilului pune pe masă pâine, sare, mălai, o jumătate de sticlă de vin, două lumânări şi câteva fire de busuioc, şi le lasă aşa pentru ca Ursitoarele să aibă cu ce se ospăta. A doua zi, moaşa este cea care ia aceste bucate. Tot în această zonă, moaşa trebuie să viseze în această noapte pentru a-i putea tălmaci viitorul pruncului nou-născut. După unele credinţe Ursitoarele se numesc: Ursitoarea – care este cea mai mare dintre ele, fiind cea care ţine fusul şi furca, Soarta – cea care-i prezice destinul pruncului şi Moartea, cea care curma firul. Uneori se spune că acest fir este dat de către Dumnezeu Ursitoarelor, iar acestea trebuie să îl pună pe pământ, aşezând pe el toate întâmplările pe care le va avea omul şi de la care dânsul nu se va putea abate cu nici un chip. Mai toate popoarele cum ar fi sârbi, cehi, albanezi, ruşi, croaţi, sloveni deţin câte o denumire pentru Ursitoare, deşi tradiţiile sunt cu totul diferite, în funcţie de istoria poporului respectiv.

Vechi traditii romanesti: baterea alvitei

Baterea alviţei – practică magică de aflare a norocului şi a ursitei la Lăsatul Secului de Paşti, sărbătoare care a asimilat un scenariu ritual de înnoire a timpului calendaristic. Tinerii, copii adunaţi în cerc, încercau sa prindă cu gura, fără ajutorul mâinii , alviţa prinsă cu o sfoară de cuiul bătut în grinda centrală a podinei. Cei care reuşeau, muşcau din ea, îşi puneau o dorinţă, crezându-se că vor fi însoţiţi de noroc şi împliniri, iar tinerii se vor căsători.

Top trend Club

  1. Totul despre Miley Cyrus
  2. Top 30 cele mai fierbinti pictoriale romanesti
  3. Nicoleta Luciu revine poze
  4. Poze cu Anda Adam (galerie foto)
  5. Inna: “În copilărie eram băieţoasă!”
  6. Fete siliconate si fitzoase la Fizz Luxury Party (Foto)
  7. Roxana Tanase si Ramona Lazuran isi fac de cap pe litoral (POZE)
  8. Cameron Diaz a rupt-o cu baseballistul Alex Rodriguez
  9. Iubita lui Cristi Tanase, Iulia Tabacaru: tatuaje si sport
  10. Ioana Popescu a primit o pereche de silicoane (nepurtate) de la Carmen Plesea

Comunitatea italienilor din Delta Dunarii

Demararea lucrărilor de exploatare industrială a graniţelor din Turcoaia şi Greci, la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul sec. al XX-lea, a atras contingente însemnate de locuitori din satele din jur dar şi de la distanţe mai mari, inclusiv venirea unor colonii de pietrari italieni, în mai multe etape, începând cu 1870. Cei mai mulţi italieni au locuit în Iacob-Deal, după cum arată statisticile oficiale realizate până în anul 1913. Apogeul l-a reprezentat anul 1910, după care numărul lor a scăzut, cei mai mulţi părăsind România, mai ales înaintea celui de-al doilea război mondial. În 1928, I. Simionescu, vizitând satul Turcoaia, mai găsea o colonie de italieni, redusă numericeşte, dar la fel de interesantă. Cea mai importantă colonie de pietrari italieni, care s-a menţinut până în zilele noas­tre, a fost cea din Greci, urmată de cea din Turcoaia şi mai ales cătunul Iacob-Deal, unde a funcţionat o importantă carieră de granit. Alături de pietrari au venit şi alte categorii de muncitori şi ţărani, care au locuit vremelnic în câteva sate tulcene (în special Cataloi), cultivând pământul, după care, în perioada tulbure dintre cele două războaie mondiale, cei mai mulţi s-au întors în ţara natală.

Italienii din Turcoaia sunt semnalaţi începând cu anul 1897, când au sosit circa 100 familii (302 persoane), cei mai mulţi fiind bărbaţii alungaţi de sărăcia de acasă, care sperau într-un câştig mai rapid, pe pământ străin, departe de familie şi casă. La vremea respectivă, în jurul satului Turcoaia mai exis­tau câteva cătune (Iacob-Deal, Igliţa, Blasova), colonii munci­toreşti, care au avut o viaţă efe­meră, dispărând în timp sau fiind înglobate în vatra satului actual, care s-a extins pe măsura creşterii numărului de locuitori.
Vestimentaţia tradiţională a italienilor este o dovadă a venirii lor dintr-o ţară în care industria textilă era puternic dezvoltată, astfel încât materialele pentru îmbrăcăminte erau, deja, la acea dată, sfârşitul secolului al XX-lea, procurate din comerţ. Distingem vesta (la bărbaţi), fustele lungi, negre, basmalele (la femei). Bărbaţii nu ieşeau pe stradă fără pălărie, iar la petreceri nu le lipseau gulerele tari şi papioanele. Femeile purtau „balcana” (rochii lungi şi înfoiate cu mâneci încreţite pe umeri) sau „gonere” (fuste de stofă de culoare închisă, croite în mulţi clini, lungi şi ample, tivite cu alice de oţel ca să stea drepte şi înzestrate cu buzunare adânci), bluzele erau albe, întotdeauna cu mâneci largi şi închise sobru până sub bărbie, împodobite doar cu pliuri şi dantelă cât se poate de discretă.

Comunitatea italienilor de la Greci şi-a conservat religia catolică, limba, canţonetele, mâncărurile tradiţionale şi calendarul sărbătorilor, într-un mod impresionant. Duminică, de „Santa Lucia“ sau la marile sărbători religioase, ei se întâlnesc la „Salon“ – „Cabanone“ – şi aduc de acasă „pastasuta“ ori „menestra“, două feluri de mâncare pe bază de paste fainoase, cu sosuri foarte picante, ale căror reţete datează de vreo trei sute de ani. La fel de vechi sunt reţetele salamului italian „de casă“ şi „prosciutto“, adică pulpa porcului uscată în pod şi afumată după o tehnică anume. Sunt mari băutori de vinuri roşii şi de ţuică de caise dublu distilată. Nici o masă nu se încheie fără prune conservate în ţuică şi „formento“, o cafea facută din grâu prăjit şi măcinat, amestecat cu puţină cacao şi miere.

Petrecerea de Santa Lucia avea şi îşi mai păstrează şi astăzi un farmec aparte ce are darul de a-i atrage pe majoritatea ce-şi au rădăcinile aici şi de a-i reuni pentru câteva ceasuri, aşa, ca pe timpuri.

Alte sărbători importante ale italienilor este Joia Verde, „Corfus Domini”, în a cincea zi după Înviere. Familiile înălţau la răspântii mici altare de lemn pe care le împodobeau cu statuete, ţesături şi ramuri verzi. Se făceau procesiuni la care participau, îmbrăcaţi în imaculate haine de sărbătoare, toţi copiii şi adolescenţiicare care primeau confirmarea din partea episcopului. Sărbătoarea pe care italienii o evocă astăzi în modul cel mai emoţionant era „Ultimo de Carnaval”, ultima săptămână dinaintea Postului Mare. Poate mai mult decât celelalte tradiţii carnavalul era o emblemă a comunităţii pentru că le punea în valoare firea veselă şi încrezătoare. [articol publicat de siteul Consiliului Judetean Tulcea in colaborare cu Comunitatea Italienilor]

Arta lemnului in Tara Motilor

În Ţara Moţilor, cea mai renumită zonă în ceea ce priveşte prelucrarea lemnului, s-au confecţionat vase din lemn de conifere. Unii s-au specializat în dulgherit şi cioplirea lemnelor pentru construcţii, îndeosebi a şindrilelor, alţii se porneau prin zonele de la periferia munţilor cu cercuri ori numai cu uneltele în spate, ca dogari ambulanţi, care confecţionau vase din materialul clienţilor.

Lemnul nu a lipsit nici din împrejurimile satelor din zonele Albei şi Sebeşului, fiind folosit până astăzi, în funcţie de calităţile sale, la construirea caselor, acareturilor, porţilor, pieselor de mobilier şi uneltelor.

Dintre meşterii renumiţi îi amintim pe Nicolae Cernat din Şugag, a cărui creaţie se remarcă prin obiecte de dimensiuni mici, ornamentate cu motive geometrice sau florale, şi pe Constantin Perţa din Ceru-Băcăinţi, care manifestă o predilecţie pentru sculptura în relief şi realizarea unor obiecte deosebit de complicate dintr-o singură bucată de lemn.

Totul despre olarit (AB)

Unul din meşteşugurile cu o mare dezvoltare în judeţul Alba a fost olăritul, practicat pânǎ nu demult în centrele Săsciori, Petreşti şi Gârbova. Produsele realizate, au fost destinate în mare parte uzului casnic, dar unele piese puteau împodobi chiar şi interiorul camerei de oaspeţi.

Olarii din Săsciori foloseau ca materie primă pământul din patru locuri, amestecarea pământurilor fiind necesară pentru obţinerea calităţii şi evitarea deformării în timpul modelării şi al arderii. Grija mare a olarilor de aici eras de a face un amestec bun, pentru ca “pământul să iasă tare”, adică oala crudă să nu se “moaie”, să nu “urle”, cum spun olarii, iar în cuptor să nu crape la ars.

Pentru scoaterea lutului se descoperă stratul de pământ bun, se încarcă în saci, iar aceştia se pun pe cal; pentru o tranşă nu se aduc mai mult de doi saci, deoarece o cantitate mai mare s-ar usca. Urmează curăţirea pământului, ce constă în întinderea pământului şi baterea cu un ciocan de lemn până se obţine o pastă în formă de roată, din care se taie felii cu ajutorul cuţitoaiei, pentru a scoate impurităţile din pasta moale a pământului. Feliile obţinute se depun într-o ladă, unde se lasă la dospit câteva ore şi se întind cu călcâiele până se obţine un strat gros de trei degete, apoi se adună din nou, dar în formă de sul, din care rezultă bulgării ce urmează să fie prelucraţi pe roată.

Pentru depozitarea în vederea uscării, olarii aveu în casă, sub tavan, o serie de poliţe pe care se aşezau vasele terminate, care erau lăsate la zvântat vreo două ceasuri, se aplicau torţile, apoi erau lăsate la uscat încă o săptămână.

Cuptoarele folosite sunt simple, tronconice, fără grătar, peretele lor este înalt de 125 cm, construit din cărămizi şi tencuit cu pământ numit ciuruială, cu două guri de foc, iar înaintea gurii se găseşte vatra. Prima ardere durează 6 ore, timp în care vasele se înroşesc, după care cuptorul este descoperit pentru a se răci. Vasele care prezintă crăpături se lipesc cu un pământ roşu, care are calitatea de a se topi la o temperatură joasă şi de a umple porozităţile sau fisurile respective.

Smălţuirea se făcea numai în interiorul vaselor şi la buză, turnând în vasul respectiv o cantitate de smalţ cu care se clăteau pereţii vaselor.

Vasele produse de olarii din Săsciori se foloseau în principal pentru fiert, gătit şi păstrat lichide: oale, căni cu ciot, căni cu ciot şi ţâţă, blide, strecurători, hârbeici etc.

Marfa se desfăcea pe schimb în natură: în zona agricolă pe cereale, dând vase pentru o cantitate de grâu sau porumb, cât corespundea capacităţii vasului; în zona pastorală se dădeau oale pe brânză şi lână. În unele sate olarii aveau gazde care mijloceau vânzarea, lăsându-se marfa şi ridicându-se cerealele strânse, gazda păstrând un stoc permanent de vase.

Au existat gospodării de olari, dar mulţi dintre ei au abandonat acest meşteşug, trecând la alte ocupaţii (agricultură sau lemnărit); au rămas doar cei mai săraci: Gheorghe Munteanu, Ion Nazarie, Ilie Fofeldea, Ion Paştulea, Iacob Munteanu, Nicolae Petrea, Ilie Drăghici; ultimul olar a fost Ioan Mihu – descendent al familiilor Mihu şi Fofeldea.

sursa: CJAB

Olaritul, un mestesug stravechi

Olaritul reprezinta o indeletnicire pe care noi romanii o mostenim din adancul timpurilor, de la indepartatii nostri stramosi din neolitic, dar totodata a fost si este una dintre cele mai propice modalitati de materializare a insusirilor artistice. Prin forma, proportii, decor si culoare vasele de orice tip au intrunit pe langa rosturile practice si virtuti artistice decurgand din stiinta, inventivitatea si imaginatia mesterului popular, din stapanirea tehnicilor si a mestesugului.

Multimea vaselor produse isi poate gasi o explicatie in obiceiul ca la nunta sau la inmormantare acestea sa fie sparte. Multe vase se spargeau si inaintea inceperii postului, pentru ca bucatele mancate sa nu fie puse din greseala intr-un vas vechi si sa se “spurce” cu mancare “de dulce”. Oalele se adunau in fundul curtii si se spargeau cu ciomagul, fiind apoi inlocuite cu altele noi. Pana si “prepeleacul” (par cu cateva ramuri in varful carora erau agatate oalele cu gura in jos, ca sa se scurga dupa ce au fost spalate) era distrus, pentru a nu spurca noile vase.

Olaritul, unelte si etape

Principalele etape ale prepararii lutului inainte de ardere (curatire, dospire, framantare, modelare, uscare, ornamentare), sunt sugerate de uneltele folosite: troaca, mezdreaua, cutitoaia, fachiesul, si plotogul, cornul si gaita. Nu lipseste nici morisca de mana – rasnita utilizata pentru macinarea fina a oxizilor de plumb si a nisipului sau pietrei ce intrau in compozitia smaltului aplicat pe vase intre doua arderi in cuptor. Din cadrul acestui instrumentar, un rol deosebit il detine roata olarului sau roata pentru modelat.

Roata e formata din doua discuri, unul mai mic sus si unul mai mare in partea de jos, acestea fiind unite printr-un ax vertical. Pe discul de sus se pune bulgarele de pamant, iar discul de jos este miscat de olar, imprimandu-i cu piciorul o miscare circulara destul de rapida. Astfel, roata se invarteste, obtinandu-se forme circulare cu contur regulat.

Sa urmarim etapele si succesiunea lor, prin care lutul simplu, se transforma intr-un obiect de arta populara.

       Dospirea argilei

Argila, de cea mai buna calitate, extrasa din “coasta dealului”, este adusa in curte si lasata la “dospit” vreme de cateva saptamani. In cadrul acestui proces, argila este maruntita si udata cu apa la un anumit interval de timp. Apoi, lutul este taiat in bucati mari, batute cu maiul si udate.

 Framantarea argilei

Aceste bucati de lut, cunoscute si sub numele de “turte” sunt aduse in atelier si asezate pe o platforma de lemn. Urmeaza framantari repetate cu picioarele, apoi cu mainile pana cand capata un aspect unsuros. Lutul este apoi taiat felii cu cutitoaia, care iarasi se amesteca, si se bat cu maiul pentru a obtine o pasta omogena. Cand olarul considera ca pasta este buna aceasta se imparte in bulgari rotunjiti si de marime egala. Dospirea si framantarea se inscriu printre cele mai importante operatii, migaloase si obositoare, dar care asigura in buna parte calitatea produselor.

Modelarea argilei

Bulgarii de lut ajung apoi pe roata de modelat. In aceasta etapa foarte importanta este coordonarea adecvata a vitezei rotii cu apasarea usoara a bucatii de argila si modelarea treptata a acestuie. Argila se inalta ca un turnulet si din acest moment se actionaza pentru formarea interiorului. Netezirea si finisarea peretilor se face cu o bucata de lemn numita „pieptene” si cu o bucata de piele „potlogul”. Toate acestea se petrec cu mare repeziciune, modelarea unei strachini simple nu dureaza mai mult de un minut. Sunt uimitoare trecerile prin diverse forme geometrice, sfera, trunchi de con, cilindru, etc.

Uscarea si arderea vaselor

Dupa modelare vasele se pun la uscat, la umbra, timp de cateva zile. Dupa uscare sunt inmuiate intr-o zeama alba sau rosie, preparata din apa si huma, numita popular „albeala”, iar in limbajul etnografilor „angoba”. Peste aceasta se astern ornamentele solar, vasele sunt stivuite, date la cuptor, iar cand se foloseste smaltul se fac doua arderi.

       Ornamentarea vaselor

In creatia sa plastica, olarul a folosit un repertoriu bogat de forme si simboluri, realizand structuri compozitionale de mare rafinament artistic. Astfel, pe suprafata angobata a vasului erau trasate cu ajutorul cornului sau a pensulei, motive ca meandrul, calita ocolita cu sori, creanga bradutului, aripa hultanului, pana, ochiul de iepure, sarpele, degetutele, florile campului, folosind nuante de alb, albastru si cafeniu. La final, vasul era impregnat cu un strat translucid de smalt, de buna calitate, ceea ce potenta rafinamentul artistic al vaselor. Cea mai raspandita tehnica de decoratie foloseste un corn de vita avand in varf o pana de gasca. Prin corn se scurge culoarea prin pana de gasca. Avem astfel o veritabila penita. Decorurile fine se pot obtine folosind un betisor fire de par de porc mistret.

sursa: crestinortodox

Spartani (rezultatele cautarii)

17 Iun 2008 Grecii s-au retras dupa câteva zile, fiind depasiti numeric de persi, iar retragerea a fost asigurata de cei 300 de spartani condusi de Leonidas.
film.nicuilie.eu/06/300/
11 Iun 2009 îmi permit sa cred ca Efialte de care vorbesc Gogu si Platamonu e mai degraba cel care i-a tradat pe spartani la Termopile; pare mai potrivit
revistacultura.ro/cultura.php?articol=4328
El insusi recunoaste ca isi are sursa de inspiratie in figura razboinicilor spartani, asa cum sunt ei descrisi de Tucidide. Momentul sau de maxima glorie a fost in
revistacultura.ro/nou/2010/07/„obama-furioso-“/

Urmaşii regelui spartan Leonidas se alătură protestelor anti-guvernamentale de la Atena. 30 de spartani, plecaţi din faţa statuii eroului de la Termopile, au mers pe jos patru zile pentru a ajunge în capitala Greciei. Purtând coroniţe din ramuri de măslin, tinerii spartani i-au acuzat pe politicieni că şi-au abandonat misiunea de a apăra interesele ţării. […]

Spartanii (date istorice si legenda)»

Spartanii (date istorice si legenda)

Militarism absolut sau transcenderea egoului? Sparta, cunoscuta si drept Lacedemonia, era situata in Peninsula Peloponez din sud-vestul Greciei si a fost fondata in timpul invaziei dorice. Orasul a fost ridicat pe parcursul si dupa desfasurarea…

Impresionismul

arta.nicuilie.eu – Impresionism

Impresionismul este prima miscare modernista din pictura, orientata la inceput polemic contra clasicismului (academismului) iar apoi, …

Oameni.regionis.info – Biografii si controverse

Permalink | Cuvinte importante: academia de arte, impresionism, impresionista, luchian, opera, Paris, pictor, stefan luchian, temperament …

arta.nicuilie.eu – Totul despre impresionism

Date generale despre impresionism, art impresionism, camille pissaro, degas edgar, edgar degas la classe de danse, edouard manet, …

arta.nicuilie.eu – Picturi impresioniste

arta.nicuilie.eu.» Picturi impresioniste. … Tags: car cu boi, claude monet, Edouard Manet, impresionism, nicolae grigorescu, Paul Cezanne, …

arta.nicuilie.eu – van Gogh – Noapte instelata

Totul despre impresionism · Iti tin pumnii! Gabriel Liiceanu – Intalnire cu un necunoscut · Ana Blandiana, “Patria mea A4″ …

Tablouri celebre

peintings · Impresionism » …

Continue reading Impresionismul

Pepsi vs Coca Cola

Coca-Cola a fost intotdeauna o companie traditionala, care a pus foarte mare pret pe vechile valori familiale promovate in micile orase din Statele Unite ale Americii. Formula acestei bauturi are numele de cod Merchandise 7x si a ramas aceeasi inca din anul 1886 pazita sub cele mai inalte norme de securitate.

O cu totul alta imagine a promovat compania rivala: tinerii si nelinistitii de la Pepsi. Acestia si-au propus sa devina brandul celor tineri si la moda. Au patruns pe piata la sfarsitul anilor ’60 si cu toate ca intrarea lor s-a facut cu mare tam-tam, la sfarsitul anilor ’70 la o sticla de Pepsi se vindeau doua de Cola.

In 1976 Pepsi a lansat o indrazneata si foarte bine gandita campanie numita: « The Pepsi Challenge ». In printurile acestei campanii erau alesi niste oamenii care erau rugati sa fac un blind test intre cele doua bauturi: Pepsi si Cola. Reluat de mai multe ori acest test a dovedit ca oamenii care au fost testati au preferat gustul Pepsi pentru ca era mai dulce decat traditionalul Cola. Campania a avut un mare efect asupra vanzarilor companiei Pepsi astfel incat in anii ’80 se facea din ce in ce mai mult un transfer de consumatori de la Coca-Cola la Pepsi. O problema destul de serioasa pentru conducerea Coca-Cola, Roberto Goizueta, care in conditiile actuale era fortat sa gaseasca o solutie rapida si eficienta.

Atfel cei de la departamentul de R&D au gasit o noua formula care la teste a demonstrat ca ar fi preferabila celei existente pe piata. Sa fie oare aceasta noua formula capabila sa aduca rezultate mult mai bune decat cea care a fost folosita timp de 95 de ani ? Comapania a investit 4 milioane de dolari in cercetari de piata. Aceste cercetari au durat 3 ani si au aratat ca dintre-un esantion de 200.000 de oamenii mai mult de jumatate preferau gustul cel nou in locul celui vechi. Sa fie oare o solutie la provocarea Pepsi ?

Pepsi si-a continuat ascensiunea atribuind si o imagine, un simbol campaniei lor. O imagine care sa le dea stralucire si pe care au gasit-o in persoana celebrului cantaret Michael Jackson, aflat in plina ascensiune la vreme respectiva. Energia lui de care dadea dovada in concerte deborda tinerete si inspira succes. Asa ca: Pepsi pe langa faptul ca dadusera lovitura cu noul gust, acum mai erau si sustinuti de regele pop. Cum va rezolva Coca-Cola situatia ?

Anul 1985 a fost unul dramatic de-a dreptul pentru Coca-Cola, de la care toata lumea astepta o reactie care sa surprinda. Desi pe piata mondiala, Coca-Cola se afla inca in fruntea clasamentului, in Statele Unite incepea sa piarda tot mai mult teren in fata celor de la Pepsi. Acesta a fost momentul in care Roberto Goizueta a decis sa lanseze « Noua Coca-Cola ». Vechile sticle au fost retrase de pe piata si formula bauturii a fost astfel inlocuita in mod oficial dupa 95 de ani de existenta pe piata.

Conducerea de la Pepsi au vazut aceasta decizie ca o situatie de panica in interiorul Coca-Cola. Si intr-adevar nu a avut nici pe jumatate succesul scontat. Cei 4 milioane de dolari cheltuiti pe cercetarea de piata au fost o investitie total neinspirata. Mai mult decat atat nostalgici, au infiintat o asociatie a vechilor consumatori care protestau impotriva faptului ca bautura lor preferata a fost scoasa de pe piata. Si- a atras in jur de 9000 de membri. Au existat cazuri cand colectionarii de sticle de vin faceau rost pe sub mana de vechile sticle de Coca-Cola pe care le vindeau la un pret premium.

Dupa doua luni de la lansare, compania a inceput sa primeasca in jur de 1500 de reclamatii pe zi din cauza noului gust de cola. Statistica a confirmat inca o data faptul ce decizia celor de la Coca-Cola a fost un gest total neinspirat, avand in vedere ca 70% dintre consumatori nu agreeau noua Cola, iar 80% criticau aspru decizia schimbarii.

Opinia publica a invins intr-un final si Goizueta a luat decizia sa reintroduca binecunoscutul gust de Cola pe piata sub denumirea: « Classic Coke ». Compania a pierdut o multime de clienti loiali, in timp ce Pepsi a castigat un segment de piata de peste 5%.

Pentru prima data in istorie Pepsi a avut castig de cauza in fata liderului pe piata de soft drink si ofensiva continua, avand in vedere noua campanie Pepsi.

via: Irina Mateescu – Bizwords