Category Archives: destinatii turistice

Capidava, poarta limesului dobrogean

Fortificatia romana s-a inaltat pe un pinten calcaros exact peste golful rotund in jurul caruia s-a grupat satul actual. Aici se inalta si astazi ruinele masive si monumentale ale cetatii din sec. al IV-lea d.Hr. Zidurile castrului roman erau cladite din piatra taiata cubic, de mici dimensiuni. In jurul acestuia s-au sapat doua santuri adanci de aparare, cu val de pamant intre ele. Se poate presupune ca, la fel ca celelalte castre romane si Capidava avea un plan rectangular, cu patru porti si turnuri interioare.

Cetatea romana tarzie a fost de fapt construita la sfarsitul secolului al III-lea, in vremea tetrarhiei, cand intregul limes dunarean a fost reconstruit, procesul incheindu-se in vremea imparatului Constantin. Din acea vreme dateaza traseul general al zidului de incinta, dreptunghiular, in forma de „U“. Poarta principala era aparata de un singur turn masiv, pe latura de sud, lucru nemaiintalnit la alte castre.