Category Archives: destinatii turistice

Liov (Lvov, Ucraina)

Lvov (Lemberg, Lyov) este cel mai mare şi cel mai important oraș din vestul Ucrainei, o reședință a regiunii administrative cu același nume și cel mai important oraș din regiunea istorică Galiția. Este situat pe râul Poltva, la circa 80 km de frontiera cu Polonia.

Lvov este considerat ca unul dintre centrele culturale ale Ucrainei . Acolo se află multe instituții din învățământul superior, între care Universitatea Liov și Institutul Politehnic Liov. Centrul istoric al orașului, cu numeroase clădiri medievale, din perioada habsburgică, este inclus în lista UNESCO a locurilor de patrimoniu mondial. In Evul Mediu Lvov a fost un puternic centru economic, voievozii români Alexandru cel Bun si Ştefan cel Mare acordând în secolul XV privilegii comerciale negustorilor din Lvov.

Centrul istoric al orașului, cu numeroase clădiri medievale, precum și din perioada habsburgică, este inclus în lista UNESCO a locurilor de patrimoniu mondial. Aproximativ 55% dintre monumentele de patriomiu ale Ucrainei sunt concentrate în Liov.

Date istorice:

  • La 6 octombrie 1408, domnitorul Alexandru cel Bun a acordat un privilegiu comercial negustorilor lioveni. [1]
  • La 3 iulie 1460, Ștefan cel Mare reconfirma privilegiul comercial acordat negustorilor lioveni. [2]
  • În mai 1564, la Liov a fost decapitat fostul domn al Moldovei Ștefan Tomșa, la ordinul regelui Sigismund al II-lea August al Poloniei.
  • 1661: înființarea Universității din Liov. [3]
  • 1918-1919: Liov capitala statului efemer “Republica Populară a Ucrainei Occidentale”.